E bine cand tii cu invingatorii

Mai că regret că n-am făcut pariu, că vor câştiga băieţii noştri, că mai făceam şi un ban cinstit …

A fost şi FINALA Cupei României la Rugby Roşia Montană Gold Corporation. Măraţa-mi persoană nu s-a putut deplasa, că ne pregăteam de alt ‘şpaţir’ mai mare şi nu se pupau datele, dar mă bucur că echipa din Timişoara (de suporteri, că ei au fost baza 😉 )  a avut bucuria de a fi martoră la un asemenea eveniment: aducerea Cupei la noi în oraş, eveniment cu atât mai important cu cât a trecut aproape o viaţă de om, de când am avut-o la noi.

Avem o imagine din timpul meciului, cu ambele echipe de Bărbaţi. Pe lângă faptul că sunt în stare să facă sport la asemenea temperaturi (asta o spune o friguroasă ce tremură la plus 15 grade), sportul în sine chiar nu este pentru fete. Când e vorba de asemenea evenimente ţi-ai dori ca ambele echipe să câştige, dar într-o finală nu poate fi decât un învingător.

Învingătorii am fost noi, cu 32 la 10, scor ce nu lasă loc de nicio discuţie. Spectatorii s-au delectat cu un meci frumos, timişorenii şi-au susţinut echipa şi au avut marea bucurie de a fi martori la câştigarea Cupei de către echipa favorită.

Sper doar că acum, odată ce s-a dovedit încă o dată că avem sportivi care CHIAR FAC PERFORMANŢĂ, edilii noştri să înceteze a mai pompa bani într-o echipă de fotbal ce tot consumă fonduri aiurea şi să aibă în atenţie echipe care vin cu rezultate şi nu ajung în ziare doar prin scandalurile provocate.

Din seria ‘in your face’, momentul premierii şi motiv de bucurie pentru timişorenii cititori sau ‘scriitori’ de bloguri, plecaţi de aici (unii veniţi chiar din Arad, să susţină echipa). Victoria e foarte dulce, să sperăm că echipa noastră va mai face ‘surprize’ de genul acesta.

Bravo RCM Timişoara, felicitări Zimbrilor pentru munca şi alergătura din teren.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

Online marketing and SEO consultant with 20+ years of experience online. I help companies build lead-generating websites and improve their marketing results.

Articles: 1791