Dacă întrebi orice român, va avea o mie de chestii negative de spus despre sistemul de sănătate. Toţi am dat de medici sictiriţi cărora le stârneşti atenţia doar cu nişte “atenţii”, de medici care trag business la cabinetul lor, unde plăteşti suta de lei pe un consult de 5 minute, medici care muncesc cinstit pe salarii de femeie de serviciu. Oricum o învârtim, sunt oameni care ies şifonaţi din sistem, că sunt medici sau pacienţi.
Ceva clar nu merge sau, dacă merge, merge prost. Nu discutăm despre mizeria din spitale sau consumabilele medicale cumpărate de aparţinători, că ne înfuriem şi mai mult.
Şi totuşi …
A mică a prietenilor noştri e bolnavă. De vreo 3 zile nu prea poate ţine mâncare în stomac, ieri a vomitat de vreo 10 ori cred. I-a mai fost rău şi cu 2 zile înainte, dar o singură dată. Ieri însă a fost ca la nebuni, eram mereu cu punga în mână. E flămândă, dar, imediat ce mănâncă, vomită din nou. Încercăm s-o ţinem hidratată măcar şi azi-dimineaţă a plecat R. cu ea la medic.
Care medic, deşi are program DE LA 8 DIMINEAŢA, nici acum nu a binevoit să apară. Şi e aproape ora 11. Secretara sau cum s-o chema aia de la recepţie le-a spus că îi sună. A mică e slăbită şi nu puteau sta acolo 3 ore, aşa că a adus-o acasă şi a pus-o în pat, urmând să fie sunat de onorat dom’ doctor, medicul copilului adicătele. Care a sunat, aşa cum m-aţi sunat voi astăzi.
Acum R. a decis să îl sune pe medicul ce se ocupă de băieţelul verişoarei lui. P. are şi el 5 ani şi acest medic se pare că e bun. Sunt curioasă cât de prompt va fi.
L-am întrebat pe R. de ce nu merge cu ea la “urgenţe”. Există câteva probleme şi aici, printre care cea mai nasoală este că triajul de acolo poate să te ţină şi o zi cu copilul acolo, că doar nu are nimic rupt şi nici nu ţâşneşte sânge din el. Că nu a mâncat de 3 zile şi vomită din 2 în 2 ore, asta probabil nu se califică drept urgenţă.
Nu pot să nu mă gândesc la sistemul nostru “bolnav”, dar în care găseam mai repede o rezolvare. E clar că după 3 ture de rău, din punctul meu de vedere, ca părinte, asta era deja o urgenţă. Aşa că-mi luam copilul şi aterizam direct la Pediatrie. La 3 noaptea, dacă trebuie, pentru că, deşi e o oră ne-ortodoxă, cineva îl va consulta şi-mi va spune ce are. Că e “stomach flu” sau ce soarele meu, dar aş afla ceva. Poate mi-l internează, poate primesc nişte medicamente, măcar o informaţie.
Îmi amintesc, când eram junioară, cum a venit medicul meu ACASĂ. Aveam numărul de telefon şi, la o bronşită mai nasoală, plus o tură de rău de la Eritromicin, nu au trecut 20 de minute de când am dat la raţe că medicul era ÎN CASĂ. M-a consultat din nou, i-a liniştit pe ai mei, i-a sfătuit ce şi cum să facă. Normal că efortul lui nu a rămas nerăsplătit, dar măcar am ştiut unde să apelăm.
Să nu mai vorbesc de bunică-mea, cardiaca noastră cu ani vechi de “experienţă”. Păi am dus-o la ora 3 noaptea la Militar, la un pas de încă un infarct. În 3 minute era deja cu EKG-ul făcut, medicamente în venă şi formele de internare rezolvate. Culmea, fără “atenţii”, că oamenii ăia minunaţi întâi aveau treabă s-o stabilizeze şi apoi să primească mulţumiri.
Aşteptăm acum să vedem la medicul numărul doi ce diagnostic “iese”. Toţi pariază pe “stomach flu”, dar om vedea .. Şi e ciudat să spun că, dacă eram în România, copilul era deja consultat chiar şi la miez de noapte şi probabil eram şi noi mai liniştiţi.
