Eu nu as putea lucra de acasa …

Piaţa de freelancing de la noi începe să mişte, mai ales că destui foşti salariaţi s-au trezit că nu prea au de ales (self included). Şi, dacă pot lucra ceva (şi) de acasă, s-au pus pe treabă, că pofta vine, ştim prea bine, mâncând. Genul ăsta de “carieră” e probabil singurul pentru care NIMENI nu s-a pregătit. La 20 de ani de pildă, când începeam să muncesc la radio, nu visam că voi ajunge într-o zi să muncesc de una singură de acasă. Şi, dacă nu se ducea pe copcă şansa unui trai decent din radio, e foarte probabil că nici acum nu făceam un asemenea pas. Că nimeni nu spune la 16-18 ani: vreau să fiu freelancer. Sau cel puţin pe vremea mea ideea era să ai un job bun undeva, ideea de antreprenoriat era pentru ăia foarte foarte curajoşi.

De câte ori vorbesc despre activitatea mea din dormitor (culmea nu prostiile la care tinde orice om să gândească, auzind despre “biroul” meu), replica multora este “nu aş putea lucra de acasă”. Şi vin explicaţiile:

  • m-aş plictisi de unul singur
  • am nevoie de o echipă alături
  • nu mă pot organiza
  • nu ştiu să-mi gestionez timpul
  • nu mă lasă familia în pace

.. şi putem continua pe 3 pagini A4.

Am precizat deja că nu m-am pregătit niciodată pentru această situaţie şi am fost pur şi simplu “aruncată” în freelancing în vara lui 2009, când postul de radio la care am lucrat s-a închis iar şansele de a primi un job la un studio de web design din oraş erau nule, în condiţiile în care criza le închidea pe capete. Partea şi mai tristă este că toate motivele pentru care nu prea te poţi descurca muncind de acasă mi se aplicau de minune:

Sunt o ameţită – sunt genul de om care uită de la mână până la gură. Teoretic stau bine cu bibilica, dar, exact când contează, mă trezesc că am uitat să merg la o întâlnire sau a trecut un deadline pe lângă mine. Acum am agendă. Din aia normală cu foi, pe care notez deadlines, idei de topics, planuri pentru diverse situri din reţea etc. Atât timp cât notez ce trebuie acolo, nici nu mai uit.

Mi-e greu să am un plan de lucru – în general sunt atrasă de munca mea. Atât de atrasă, că stau acasă 16 ore pe calculator, dacă trebuie şi nici nu ştiu când a venit seara. În timpul ăsta muncesc pe siturile din reţea, pentru clienţi etc. Deci teoretic nu am nevoie de niciun bici să-mi dea poftă de muncă. La fel de adevărat este că, dacă în ziua aia nu mi se arată să muncesc, NU FAC NIMIC. Sunt ca un copil prost care urlă şi dă din picioare că nu vrea să deseneze. Partea pozitivă e că nu am crizele alea de isterie, partea proastă e că nici nu fac nimic special ziua respectivă.

Având însă planul de bătaie în agendă şi ştiind ce deadline am, îmi pot permite o zi-două de relaxare, atât timp cât nu se încalcă programarea pe care am făcut-o.

Familia a învăţat că muncesc, nu mă joc – în primele săptămâni de stat acasă, ai mei mă credeau deja în concediu. Fă asta, cumpără aia, du-te acolo. Până le-am explicat că între orele x şi y am de LUCRU şi că discutăm după aia. Nu cred că a luat o săptămână de acomodare. Acum se ştie că am de lucru şi planificăm tot felul de activităţi pentru după-masă, când teoretic am cam terminat cu munca în mină sau pentru vreo zi în care ştiu că nu am prea multe de făcut.

Dar cu socializarea cum facem? Sunt momente când îmi lipsesc şuetele de la job, statul la poveşti cu colegii şi şefii etc. Nu îmi lipsesc însă certurile, nu-mi lipsesc oamenii care au făcut tot posibilul să mă “sape”, nu-mi lipsesc chestiile urâte dintr-un colectiv, de care oricum ai parte. Mă întâlnesc cu unii colegi şi acum la câte o cafea, mai ales că am program destul de flexibil. Este foarte adevărat că în lunile astea de iarnă am ieşit minimal din casă, pentru că sincer nici nu mă atrage să umblu prin oraş. Plus că vor fi alte 6 luni petrecute peste ocean, iar munca va avea cu siguranţă de suferit.

Un asemenea program este însă mult mai bun pentru socializarea asta. Înainte puteam ieşi lejer din casă în weekend, iar dacă vremea era aiurea atunci, se cam ducea pe copcă distracţia mea. Au fost veri întregi când am ieşit la ştrand de 4 ori pe vară, pentru că în weekend se buşea vremea şi venea căldura luni. Să crăpi de nervi. Ca arzător de gaz pe acasă, munceşti când plouă şi, dacă mâine e vreme frumoasă şi eşti în “grafic”, laşi totul baltă şi te plimbi toată ziua.

Am scris în ultimii 2 ani de câteva ori despre munca mea de freelancer şi, deşi sunt conştientă cu nu toţi doresc să facă asta, mi-ar plăcea să cred că nu plecaţi la drum cu idei preconcepute. Nu a spus nimeni că este uşor, sunt momente în care te-ai lăsa de asta şi ai accepta un job călduţ la un salariu chiar mai mic, sunt perioade “moarte”, dai de tot felul de nebuni, trebuie să te organizezi ca lumea şi chiar să tragi de tine, dacă se încalecă nişte deadlines.

Absolut orice problemă are o soluţie. Există agende şi sisteme online de gestionare a timpului şi a proiectelor, există soft de budgeting, te poţi organiza cum simţi că funcţionezi mai bine, iar familia va băga la cap că nu joci WOW, deci ai nevoie de linişte. Totul are o rezolvare …

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793