Americanii au consumat deja curcanii de zile bune, deci nu sunt nici măcar punctuală.
Îmi place ideea zilei lor, a Recunoștinței. Este un exercițiu pe care ei, volens-nolens, îl fac anual, la o aruncătură de piatră de Anul Nou. Stau la masă cu cei dragi (sau măcar teoretic cei dragi) și, între isteria pregătirii să rupă ușile magazinelor de Black Friday și stresul că se arde curcanul, au timp să rumege puțin anul ce aproape a trecut și să găsească motive să fie recunoscători.
Ziceam, un exercițiu ce nu ne strică nici nouă uneori.
Noi ăștia mereu nemulțumiți, care credem că avem cea ma stresantă viață, șefii cei mai idioți (sau clienții mai căpoși), sictiriți de ceea ce americanii numesc „first world problems” (prețul mare la benzină, nevasta care iar dorește blană, ăla micu cel impertinent etc.)
Fiecare avem of-uri (unele chiar seriosae, nu țin morțiș să diminuez problemele nimănui, că ele sigur există), dar uneori e bine să ne gândim și la ce ne face viața frumoasă.
În ultima perioadă m-am tot gândit, mai ceva ca bătrânii, că sănătatea, dacă o ai, e bună. Un om drag mie luptă acum cu un cancer agresiv și îi este zi de zi tot mai greu să țină piept acestei boli. Dacă noi înșine, stăm bine cu sănătatea, zic să ne bucurăm și să apreciem.
Am avut acum câteva luni un proiect pentru o familie de americani al căror fiu are cancer. Un bebeluș cu câteva luni mai mare decât fiica mea. Au descoperit o tumoră în zona coloanei vertebrale, pe când puștiul împlinea un an (undeva la începutul verii). Tumora în cauză nu era totul, copilul are cancer cu metastaze. Repet, un copil de un an și un pic. Un bebeluș, o dulceață de suflet, care ar trebui să învețe la oliță și să tragă după el tot ce prinde în fața ochilor.
Le-am urmărit cu interes povestea și am aflat că băiatul a trecut deja de un tratament extrem de agresiv de „chimio” și aparent tumora începe să scadă. Din păcate inima a fost foarte afectată, deci există încă multe riscuri ca părinții să-l piardă. Nu vreau să mă gândesc cum este să ai un copil atât de bolnav, cred sincer că nu există în viață o durere mai mare decât să-ți vezi copilul suferind. Știu că sună de parcă am descoperit apa caldă, dar de când s-a născut Nadia mi-am descoperit niște sensibilități aparte.
Se apropie de final anul 2014, pentru noi a fost un adevărat carusel, dar ne-am descurcat. Am trecut cu bine peste tot, nu avem datorii, avem un copil frumos și absolut minunat. Cel mai important, momentan suntem sănătoși, la fel și ea.
Am stat aproape o oră pe jos, cu hârtie de cadouri și o cutie de pantofi, pentru a pregăti micuța noastră contribuție la Shoebox. Mi-a făcut plăcere să mă joc de-a lucrul manual și am așezat cu mult drag câteva lucrușoare care sper că-i vor plăcea unei fete de 16-18 ani. Unui copil care poate nu a avut parte de tot ce încercăm noi să le oferim urmașilor noștri.
Sunt FOARTE mulți copii care nu au luxul de a se îmbrăca în fiecare zi cu haine curate, care nu mănâncă după tabele nutriționale, care poate nici căldură nu au în casă, unii nu se bucură nici de luxul energiei electrice. Nu sunt cu nimic mai prejos decât alți copii, au avut doar ghinionul să se nască în familii nevoiașe.
Dacă vă simțiți „caritabili” zilele astea, puteți ajuta două cauze frumoase: ajutor pentru o familie cu 13 copii și Shoebox. Sau, dacă găsiți altceva mai pe sufletul vostru, implicați-vă.
Hai să facem un minimal efort pentru a aduce un zâmbet pe buzele altora, fără să judecăm. Hai să ne învățăm copiii că, deși noi facem tot ce se poate pentru ei, lumea nu se învârte în jurul lor și este bine ca, măcar din când în când, să ofere ceva din inimă. Chiar dacă este puțin, dacă mai mulți oferă acest puțin, se adună. Și sunt mulți oameni care se bucură de orice firimitură.
Dacă aveți voi înșivă cauze în care vă implicați (sau ați făcut-o recent), dați liniștiți linkuri, cine știe, poate vor fi și alți cititori inspirați de exemplul vostru.
Dacă aveți motive să fiți recunoscători, mi-ar plăcea să le aflu.
De ce ar trebui sa ajut o familie cu treisprezece copii? Da, stiu, e uman sa ajuti pe cineva care are nevoie, dar nu este adevarat ca lista de DON’T e mai mare decat lista de DO?
Pentru ca aia 13 copii nu au nicio vina. Pe ei ii ajuti, nu pe parinti neaparat. Si chiar daca il ajuti indirect pe parintele in cauza (indolent, inconstient sau cum ii mai putem caracteriza, daca ne apuca furia), poate faptul ca respectivul e mai multumit in ziua aia, le poate oferi copiilor o seara linistita sau ceva de mancare.
Exact la asta ne-am gandit si noi, cand pediatrul Nadiei ne-a propus sa donam hainele ei care ii sunt mici. Adica ii ajutam pe cine stie ce alcoolici, care au facut jde’ copii, cand noi ne oprim la unul, ca nu consideram ca suntem in masura (din pdv financiar) sa crestem inca unul. Dar dupa aia ne-a picat fisa ca ajutam copiii, nu parintii 😉
Cunosc o fetiță de 10 ani care vine tot la 2-3 zile la mine la ușă să ceară ceva de lucru. Nu cerșește, (și nici nu vreau să îi dau ceva de pomană ca să o încurajez) vrea doar să câștige un bănuț. Îi dau să ducă gunoiul, să șteargă de praf ușa de la intrare sau să adune rufele puse la uscat, lucruri potrivite pentru vârsta ei. Am pus-o să citească și să facă niște calcule și se descurcă destul de bine, deci merge la școală. Am început să îi dau câte o carte împrumut și i-am spus să nu mai vină până nu o citește pe toată. (o verific daca a citit) Cred că acesta e cel mai mare bine pentru ea, să învețe. Am un cadou pentru ea de Crăciun și abia aștept sa il dau 🙂
Frumos 🙂
Daca va ramane pe drumul acesta cand va creste mare si va realiza ce-ai facut pentru ea vei fi super eroul ei 😛
Sunt foarte recunoscătoare că suntem sănătoşi şi avem locuri de muncă. Şi apropo de Shoebox: mai sunt recunoscătoare că fiu-meu, deşi singur la părinţi, l-a moştenit pe tat-su şi s-a dovedit a fi foarte altruist: era pregătit să dea maşinuţa lui cu telecomandă şi 1 maşină din Lego unui copil, dar până la urmă ne-am gândit că mai bine-i dăm nişte cizme. Apoi, când a trebuit să echipăm un penar a renunţat la cariocile lui noi, iar din multitudinea de creioane colorate pe care le are a vrut musai să pună unele foarte bune.
Shoebox e o experienţă extraordinară atât pentru părinţi cât şi pentru copii. Eu m-am simţit atât de bine pregătind cutia, încât în final ne-au rezultat 2 cutii în loc de una cât plănuisem iniţial.
De ce sa ajutam: o societate se cantareste nu prin cel mai bogat om, ci prin cel mai sarac. Un efort mic din partea celor mai bogati oameni poate duce la ridicarea nivelului general uimitor.
Un exemplu belgian este ca degeaba am casa si masina si sisteme de alarma daca imi este sparta periodic pentru o bucata de piine din frigider…(aici geamurile sunt scumpe si sunt inlocuite in 1-2 sapt minim). Asa ca oamenii locali cand gatesc mai mult sau seara dupa o petrecere duc din ce ramane la … cantine/centre pentru oamenii strazii; in plus e ceva obisnuit sa faca si voluntariat: cursuri de limba, cursuri de meserii, ajutor de recuperare acte / accesare ajutor social/ cursuri de calificare/integrare etc.
Cifrele Romaniei sunt destul de triste: 4 milioane de romani sunt in patura saraca (un singur salariu in familie si ala minim pe economie), majoritatea familiilor cu 3 sau mai multi copii sunt acolo: cu venit infim. In puscarii 20% sunt semi-analfabeti!. Copiii aia din patura sociala de jos au nevoie de o mana intinsa sa nu abandoneze scoala contra muncii (da, sunt copii care muncesc de la 10-12ani )si sa nu ajunga mai rau ca acum.
Uitati-va in casa, sigur gasiti un plover nefolosit de 1-2 ani, ghete demodate dar inca folosibile, un pantalon patat/marime prea mica. Daca sta in casa inca 1-2-3 ani se va deteriora de la sine. Iar carti, sigur aveti si cateva carti, caiete, pixuri sau creioane care zac acolo. Dar cea mai mare problema ramane incaltamintea la acesti copii, hainele le m ai schimba de la unul la altul, dar ghetele se distrug repede in zona rurala, unde nu sunt drumuri asfaltate…
E greu sa ne mobilizam cand timpul este cum este, desi si pt mine e greu dupa job, casa, copil, am vorbit cu vecinele, am deja o retea de 8 familii care periodic in loc sa arunce lucruri mi le dua mie(spalate). Le tin in garaj in saci 1-2 luni, sortez si trimit in Ro, pun pe fiecare pachet o hartie cu ce cuprinde: haine fetita 5 ani toamna/haine dama Marimea S+ ghete 37 etc. Nu pe mine e greul, ci pe inimoase care se duc la acele case, pupa pe fiecare copil si ii intreaba ce vor pt scoala. Un copil a cerut cadou de la Mos Craciun o culegere!!!!!, altul o plapuma ca ii e frig noaptea… o Doamne, si noi care ne plangem ca ni s-a taiat maioneza sau ca mama a uitat de ziua mea ….
Uff, din pacate sunt destui copii care au nevoie de niste chestii care noua ni se par absolut normale intr-o casa. E uimitor ce faci, atatia copii carora le inseninezi zilele 😉
Dojo, ma bucur sa aud ca fetita ta e sanatoasa, ce sa mai zic de educatia pe care urmeaza sa o primeasca care sigur o sa fie una minunata 🙂
am observat si eu ca 90% din copilasii defavorizati cer – si nu numai din mediul rural! – cizme. Imi vine sa blestem cateodata frigul pentru uratul pe care il creaza!!
Trebuie sa vedem partea plina a paharului!