Am iniţiat o discuţie cu cititorii de dojoblog, în care să încerc să răspund la întrebările lor despre SUA, normal, aşa cum mă pricep. Serghei mă întreabă dacă este adevărat că un procent mare de americani au probleme cu “greutatea”. Sunt şi alte întrebări în listă, pregătesc “documentarea” pentru ele şi voi răspunde pas cu pas. Dacă mai aveţi curiozităţi, acolo se pot posta.
Din ce am văzut pe la televizor, SUA are probleme serioase cu obezitatea. Cel puţin aşa se vede pe la documentare şi prin emisiunile de ştiri. Nu pot spune că am fost însă pregătiţi pentru realitatea din “teren”.
Am găsit aici zeci de mii de restaurante din toate ţările posibile şi imposibile. În zona noastră (nu una exagerat de circulată de turişti, deci nu Manhattan) avem cam aşa: Five Guys, Wendy’s, McDonald’s, Dunkin’ Donuts, SubWay, Burger King, Arby’s, plus o căruţă de tonete de hot dog, îngheţată şi restaurante chinezeşti, indiene, italiene, argentiniene … înţelegeţi ideea. Astea toate pe max. 2 km pătraţi. În zonele turistice e şi mai cu cântec.
Mâncarea de fast-food este în general cam prea accesibilă. Nişte legume decente sau fructe costă mai mult decât un meniu la unul dintre locaţiile astea, aşa că pentru unii alegerea este clară. Plus că e mai uşor să duci copilul la pizza, decât să îţi baţi capul să-i găteşti zilnic.
Rezultatele sunt … uimitoare.
Cunosc destui români care încercă să scape de 10-20-30 de kile în plus. Sunt preocupaţi de asta, supăraţi că au această problemă etc. Când ştiu cât de mult îi deranjează pe ei acele kilograme (care de multe ori chiar nu ar fi o problemă), rămân cu gura căscată văzând oameni de 150 de kilograme, că ronţăie relaxaţi din 2 meniuri uriaşe la un fast-food.
Cel mai trist este să vezi copii, care la 10 ani, sunt mai grei decât un adult. Şi care, normal, au program zilnic la “mec”. Loc pe care îl calcă şi prietenii noştri cu gâga mică, pentru că au o zonă drăguţă de joacă. Merg acolo, se agaţă sufleţica de “aparate” şi vin înapoi. Regimul copilului de mâncare este strict supravegheat, are de 2 ori pe zi “program” de fructe şi scapă foarte rar la un hot dog. Doar când suntem plecaţi o zi întreagă la Zoo de pildă şi nu putem duce mâncarea după noi pe căldură. În rest, i se găteşte zilnic cu mare grijă, face mişcare, mănâncă fructe etc.
Porţiile în multe locaţii sunt URIAŞE. Sunt eu mai scârţâită la mâncare, dar unele porţii de copii abia le pot eu consuma. Este plin de tot felul de prostii, gustoase, e drept, dar care au un conţinut caloric de te sperii.Am scăpat şi eu în primele săptămâni ca vaca în lucernă şi am pus 3 kile rapid. Nu e o mare realizare, dar pentru mine a fost un şoc, în condiţiile în care mă învârt la acelaşi număr de vreo 10 ani. Şi astea 3 kile le-am pus în primele 3 săptămâni, fără prea multe dificultăţi.
Există destule locuri de “pierzanie” pe aici, aşa că pot înţelege într-un fel problema obezităţii. În acelaşi timp, deşi e normal să vezi oameni de 150-200 kg pe stradă (bun, nu e plin de ei, dar mai vezi), la fel de normal este să vezi oameni de toate vârstele care aleargă şi arată “tip-top”. Am văzut bătrâni de 60-70 de ani făcând jogging, puşti de 15-18 ani, unii aleargă de întreţinere, alţii doresc să mai scape de “plus”. Cel mai impresionant mi s-a părut un tânăr de vreo 25 de ani cred, pe care l-am văzut alergând pe mal, la Chelsea Piers. Normal că am căscat ochii după el, pentru că arăta “beton” şi ,deh, om sunt şi io. Ce m-a lăsat mască a fost faptul că avea braţul stâng amputat din umăr, deci pot spune că nu-l avea deloc.
Pe cât de mare este problema obezităţii, pe atât de implicaţi sunt unii să o rezolve. The Biggest Loser a avut un mare impact şi la multe firme se fac concursuri de genul ăsta între colegi. O prietenă de-a noastră a dat jos mult cu ocazia asta şi acum munceşte să se menţină.
Este plin de săli de de toate. De la balet, Pilates, Zumba, arte marţiale, la orice poţi să-ţi imaginezi. Preţurile sunt relativ decente (pentru salariile lor) şi ai de unde să alegi.
Avem deci contraste: oameni foarte “fit” şi unii care nu se mai pot deplasa. Avem familii care mănâncă doar in fast-food şi familii care nu prea calcă acolo.
Trist este că sunt destui copii afectaţi şi nu e vorba doar de 5 kilograme în plus. Se fac tot felul de programe, s-au interzis “transfats” in NY, acum se reduce sodiul din produsele alimentare, se încearcă deci şi la nivel mai înalt să se remedieze situaţia. Problema este însă că există prea multe locaţii “rapide”, unde ţi se vând tot felul de chestii gustoase şi înnecate în grăsimi. Dacă urmăreşti ce conţinut caloric au meniurile de la Burger King sau chiar senvişurile de la SubWay, că tot se laudă ăştia că sunt healthy, te doare capul. De multe ori doar burgerul are 700-1000. Dacă mai pui şi un “shake”, te-ai rezolvat. Punem la socoteală şi pasiunea mistuitoare pentru îngheţată (am mâncat atâta îngheţată şi eu aici, cât n-am mâncat într-o viaţă), care se vinde la porţii sănătoase, sau la “găleată” şi tot felul de delicatese de genul … şi cam avem o explicaţie.
Nu ştiu deci dacă e 70%, că n-am numărat. Este clar o problemă, fără dubiu. Pentru că, pe lângă cei cu acele 10-20 de kile de care spun eu (normale până la urmă şi la noi), avem oameni ce trec de 150 de kile cu felicitări. Tinere de 20 de ani cât mine şi iubi la un loc, oameni în scaun cu rotile, pentru că nu se pot mişca (am văzut o asemenea femeie în aeroport în Akron şi iubi zice că bătea spre 2 chintale). În România mai auzeam de asemenea cazuri pe la televizor, aici te intersectezi pe stradă cu ei.
