Pentru “netimişoreni” cele două sunt neşte atracţii nebunie mare în Piaţa Unirii. Friends este un băruleţ pe lângă Palatul Baroc, iar Lucas e super-sandvişăria de vis-a-vis, care rivalizează orice alt producător de sandvişuri şi dă clasă ălora de la SubWay la orice oră. Teoretic, cel puţin.
Am stabilit să mă întâlnesc cu nişte clienţi, deveniţi prieteni, la Friends, să mai punem ţara la cale. Dacă tot sunt în era organizării şi a punctualităţii, nuş’ cum s-a brodit, dar am ajuns cu vreo 10 minute mai devreme. Culmea că ei au intârziat vreo 15. Nicio problemă, eram cu ăla micu la mine, că trebuia să căscăm ochii la ceva pe net. Friends are marea calitate de a putea oferi niscaiva net, este singurul motiv pentru care le-am călcat pragul, după ce acum câteva luni servirea a fost absolut mizerabilă.
Dar deh, decât să tot căutăm aiurea altă dugheană, e bună şi asta, măcar are net. A avut, nimic de zis. M-am plantat la o masă în faţa barului, am pus notebook-ul pe masă şi mi-am făcut plimbarea pe situri. Dacă tot aştept …
După vreo 20 de minute de stat acolo, vine în sfârşit unul dintre barmani. Drăguţel şi (diferit faţă de data trecută) zâmbitor. Cer o ciocolată caldă şi revin la ale mele. Peste 5 minute vine şi comanda, îmi ard botul şi mă mai uit la ceas. Apar şi cei doi “interlocutori” şi ne apucăm de povestit. Suntem ÎN FAŢA BARULUI, deci exagerat de vizibili. Peste alte 20 de minute apare din nou tânărul în cauză şi ia comanda de la prietena mea. Soţul ei rămâne cu ochii în soare.
Ne pregătim să plecăm. Vazând că din nou nu ne bagă nimeni în seamă, plec eu la bar să achit consumaţia. Am fost mare scroafă şi nu i-am lăsat niciun leu bacşiş. Servicii proaste – no tip.
Am plecat de acolo, convinsă că părerea proastă pe care o aveam despre ei s-a confirmat încă o dată. Dacă ştiţi vrun alt birt pe acolo care are net, ziceţi să nu mor proastă. Poate ăia au nevoie de banii noştri, cine ştie.
Dacă tot se laudă lumea cu sandvişurile de la Lucas, m-am gândit că nu strică un test ceva. Aşa că am intrat şi pe acolo. Vreo 3 doamne stăteau după tejghea. Nici dracu înăuntru, doar noi 3 şi ele 3. Mă plasez în faţa lor, dau bună ziua şi o rog pe cea care serveşte să-mi dea un sandviş cu şuncă afumată. Sau ţărănească, după cum scrie la ei. Singurul salut a fost al meu, iar la întrebarea mea “ce îmi recomandaţi”, îmi spune plictisită “păi vedeţi şi dvs.”
Mda, văd şi eu. DIFERENŢA. La Subway, când le-am pus aceeaşi întrebare, mi-au spus “vă recomand carnea de pui cu sos dulce de ceapă, poate vă plac chifteluţele” etc. Chestii pe care le zice un vânzător interesat să facă o vânzare, nu să alunge clientul. Cert este că toate lunile petrecute în ţara aia, de câte ori am mers la Subway (destul de des, că-s înnebunită după mâncarea lor), am comandat exact ce mi-a recomandat acel prim vânzător: Sweet Onion Chicken Teriyaki.
Domna in cauză era prea ocupată pentru a ajuta un client care călca pentru prima dată la ei, aşa că mi-a dat pur şi simplu un sandviş cu carnea cerută.
Bun şi aşa, cică au mâncare senzaţională, orice îmi dă e bun …
Luăm loc la masă şi începem să mâncăm din sandviş. Brioşa e gustoasă, şunca e bună. Şi dau de sos. De hrean. Iute, cu gust de ceva brânză (cred că e amestec de brânză, smântână şi hrean). Oribil. Nu mai simt niciun gust, îmi dau lacrimile de iuţeală şi se duce pe copcă toată ideea de sandviş. Mai e o frunză de salată şi 2 felii de roşie, dar nu mai simt nimic decât hrean. Şunca nu este tăiată cum trebuie, aşa că din primele 3 muşcături o trag toată din sandviş şi rămân să mănânc pâine şi hrean. Nu cred că am mâncat un sandviş mai prost decât ăsta.
Dacă tot am întrebat-o pe duduie ce mi-ar recomanda, putea spune că există mai multe feluri de sos, să pot alege. Că până la urmă, diferenţele acolo sunt. Mi-a pus cu largheţe un sos rău la gust şi iute, de mi-a scos pe nas pofta pentru mâncarea lor.
Cuget că, atunci când le va falimenta dugheana, tot Guvernul va fi de vină. Serviciile proaste, nesimţirea şi lipsa de interes chiar nu contează, mereu alţii sunt de vină.
