Sau cum nu voi merge vreodată cu un “telescaun” la ski. NICIODATĂ, să ne înţelegem ..
Dacă tot am revenit pe acasă şi am acces la micile plăceri ale vieţii de ne-turist, am considerat oportun să mă pun la punct cu filme, seriale şi alte acareturi.
Nu pot zice că n-am abuzat în draci de Netflix-ul prietenilor din NYC, dar tot am nişte lacune serioase în ceea ce priveşte noile realizări cinematografice. Şi, dacă tot vorbeşte lumea despre Frozen, apoi Frozen am vizionat astă-noapte.
Din ce am citit online, mă cam aşteptam la anumite scene, aşa că nici categoria de Thriller şi nici imaginile în sine nu m-au luat pe nepregătite.
Din ce am citit, se pare că unii au mai leşinat la proiecţii, datorită unor momente să le zicem mai tensionate, probabil că stau bine cu nervii, de nu m-a speriat deloc. Oricum, este util să te detaşezi de film şi să te gândeşti constant că E UN FILM.
Actorii, deşi tineri şi unii nu prea cunoscuţi, au jucat destul de decent rolurile, chiar dacă unii critici de specialitate nu s-au grăbit să le dedice ode eterne. Sub mâna “dirijorală” a regizorului Adam Green, cei trei reuşesc să ţină audienţa la limită, chiar dacă aproape toată acţiunea se desfăşoară într-un “ski lift”, rămas înţepenit dintr-o mică neîţelegere.
Firul “epic” e simplist: 3 studenţi Parker (Emma Bell), iubitul ei Dan (Kevin Zegers) şi Lynch (Shawn Ashmore) petrec ceva “quality time” la ski, într-o frumoasă zi de duminică. Problema cea mare este că Parker skiază la fel de bine ca mine, aşa că masculii au o sensibilă iritaţie, mai ales Lynch, nemulţumit că Dan nu poate veni fără escortă.
După nişte ore de ski pierdute pentru că Parker avea program de căzut graţios, bărbaţii vin cu geniala idee de a mai da o tură pe pîrtie, chiar dacă era deja final de zi şi mai ales de SĂPTĂMÂNĂ de ski (asta însemnând că lumea va pleca până vineri de acolo). După ce se dau din nou bine pe lângă “paznicul” de la ski-lift, pe care îl mituiseră deja să îi lase fără bilet, cei trei temerari urcă pe telescaun şi se pregătesc pentru “una mică şi rapidă”.
Dar, cum socoteala de la start nu se brodeşte mereu cu aia de pe traseu, printr-o sinistră neînţelegere, cei trei sunt lăsaţi la “atârnat” în plin munte, iar lumea se cară pe la casele ei, că doar vine o nouă săptămână de muncă.
După crizele de nervi de rigoare şi mai ales după ce bagă la tărtăcuţă că e vorba de bad karma şi că acolo le vor îngheţa mustăţile până în următorul weekend, eroii noştri trec la acţiune. Care acţiune rămâne plăcerea voastră s-o descoperiţi, că n-oi strica bunătate de scenariu.
Filmul s-a bucura de un succes moderat, să nu zic că a fost un fiasco, iar criticii au avut păreri împărţite: unii l-au foarte “demontat”, alţii l-au considerat decent. Dialogurile sunt pentru mulţi o problemă, deşi, într-o asemenea situaţie, cuget că nu reciţi din Shakespeare. Oricum, pentru un film jucat în mare parte de 3 oameni într-un telescaun, se reuşeşte păstrarea unei anumite “candenţe”, ce nu plictiseşte spectatorul.
Din punctul meu de vedere, rezolvarea putea fi găsită chiar mai devreme, iar unele alegeri au fost totalmente idioate, dar asta însemna să se termine filmul în 10 minute, nu timpul normal alocat. Cu toate scenele mai “puternice”, filmul se poate viziona absolut relaxat.
Nu este o “peliculă” pe care să doresc să o păstrez şi să o vizionez la disperare, dar recunosc că nu mi-a displăcut , chiar dacă teoretic nu mă omor după acest gen.
Concluzia: vedeţi şi spuneţi-ne şi nouă aici cum vi s-a părut.
