Iese mereu scandal, când se află câţi oameni sunt “indemnizaţi”, pentru că au cine ştie ce boală sau vreo dizabilitate atât de puternică, încât nu se mai poate, dom’le. Iese câte un tărăboi când se dau pe post procentele de “ipohondri”, care iau bani, deşi sunt sănătoşi tun, când se află de nuş’ ce sat în care majoritatea locuitorilor sunt cică nevăzători, dar conduc maşina, doamne iartă-mă ce minune!
Nu voi fi NICIODATĂ împotriva sprijinului financiar faţă de cei care au nevoie de el. Că sunt copii, bătrâni, bolnavi ce nu se mai pot angaja sau oameni cu diverse dizabilităţi. Este normal ca un stat cu cap să îi protejeze, că nu suntem în junglă. Oricum sunt vai de soarta lor. Văd prin “occident” oameni în cărucior care ies la plajă, se plimbă prin parcuri sau pe stradă.
Da, aşa cum pot. Cu un cărucior “automat”, cu unul normal, împinşi de însoţitori. Râd, sunt bine îmbrăcaţi şi au o viaţă ceva mai frumoasă decât mulţi români care abia trăiesc din ajutorul ăla amărât. La noi “handicapaţii”, cum îi numim sau bătrânii stau ascunşi şi (mai ales ultima categorie) stau să moară în mizerie. Aici ies prin oraş, îşi permit croaziere, sunt unii îmbrăcaţi mult mai bine decât noi ăştia tineri.
Am crescut cu bătrâni şi le ştiu durerile. Am cunoscut oameni cu dizabilităţi şi nu vreau nici să-mi imaginez ce înseamnă viaţa lor. Am cunoscut însă şi javre numai bune de muncă, ce se înscriau CU TOATĂ familia la “handicapaţi”. Oameni sănătoşi, cu loc de muncă. E plină presa de cazuri de bolnavi “închipuiţi” pe care nişte doctori la fel de jegoşi ca şi ei, îi trec la “asistaţi” contra a câteva sute de lei.
Ei bine pe ăştia i-aş strânge de gât.
Pe ei şi pe şmecheraşii care nici nu ies bine de pe băncile şcolii, că deja planifică să intre în şomaj sau să facă orice şmecherie, doar să nu muncească. Băi tovarăşi, aveţi 2 mâini şi 2 bucăţi picioare sănătoase? Aveţi un creier măcar relativ funcţional? MARŞ LA MUNCĂ!
Trageţi pe salariu mic la început, dezvoltaţi-vă, învăţaţi, plecaţi la un loc mai călduţ. Dar nu vă bateţi joc de alţi boi care muncesc pentru ca voi să vă trageţi pe dos. Da, asta o spune un om crescut într-o familie săracă, o familie ce nu a acceptat NICIODATĂ să ia “milă”, chiar când se califica pentru diverse subvenţii. Am strâns din dinţi şi am mers mai departe. Un om care nu a folosit nicio lună de şomaj şi care nu ştie cum să mai muncească, să facă să fie bine pentru propria persoană şi cei apropiaţi.
Aşa am fost crescută, ce să-i faci.
De câte ori mă gândesc la indivizii care şmecheresc orice şi pe oricine pentru nişte bani nemeritaţi, îmi vin în minte cazuri de oameni ce ar trebui să stea cu fundul în sus, dar nu acceptă înfrângerea. Un prim exemplu este Claudiu. Da, un om care nu poate face nimic cu membrele sale, duce în spate un site. A fost ajutat? Foarte bine. E cel mai tare site de specialitate din parcare? Probabil că nu. Dar, acolo unde alţii ar alege să fie învinşi, omul ăsta dă lecţii de viaţă. Din alea nasoale, care, dacă te duce capul, te dor. Pentru că dovedeşte că e de 4 ori mai om decât mulţi alţii.
Un alt exemplu este un puşti de la mine de pe forum, George. Pe care l-am luat acum câteva luni în balon, că scrie ca o “cizmă”. La întrebarea mea de Pruteanu, “bă, da’ tu n-ai fost la şcoală?”, copilul mi-a răspuns că nu. Nu a fost la şcoală pentru că e în scaun de hăt bine. Da, se exprimă uneori mai ciudat (deşi observ că scrie tot mai bine şi greşeşte tot mai rar), dar este mereu interesat să facă un leuţ.
Şi-a făcut un site de “servicii online” şi lucrează cum poate pentru unul şi altul. Pe bani puţini, care se adună însă şi pică bine. Că nu e miliardar nici el nici familia. Am lucrat de 2 ori deja cu chestii minore. E serios şi atent. Genul de om care va creşte pas cu pas. Acum câteva luni nu înţelegea ce e cu HTML-ul ăsta, azi ştie tot mai mult şi învaţă continuu. Îl mai cert pe mail că se culcă la 3-4 dimineaţa, că ar trebui să se mai menajeze totuşi.
Atunci când dai de asemenea oameni, te apucă şi mai tare scârba faţă de “închipuiţi”. Când bănuieşti măcar ce înseamnă pentru ei viaţa, rămâi absolut uimit de câtă putere au şi cum nu acceptă înfrângerea. Mă gândesc că nici Claudiu şi nici George nu-şi fac palat din ce lucrează pe net. Dar banii respectivi pică bine, când ajutorul ăla este aşa cum este. Pentru că suntem o ţară săracă şi pentru că sunt destui care iau banii ăia deşi nu-i merită. Se păstrează ocupaţi, învaţă lucruri noi, comunică. Ies din “pivniţa” în care i-a aruncat rahatul ăsta de viaţă şi fac chestii care ne uimesc.
Eu cel puţin mă simt ca un gândac, când mă gândesc la ei şi la ce “nerv” pot să aibă. Luptă cu monstrul ăsta de viaţă cu ambele mâini legate la spate şi culmea e că-i mai trag câte una, aşa pentru că au sufletul ăsta. Şi, când vezi oameni ca ei (sunt destui, dar uite că astea două exemple îmi sunt foarte la îndemână) chiar ţi-e ruşine că ai avut vreodată vreo slăbiciune sau că te-ai gândit să profiţi de o ocazie de a lua nişte bani nemeritaţi. Dacă am avea mai mulţi oameni fără dizabilităţi cu un suflet atât de mare, Japonia ne-ar cere lecţii de progres şi productivitate. Din păcate însă alţii sunt majoritari în ţara asta.
