Zilele astea in Timişoara patronul unei firme (ceva de instalaţii după câte am înţeles) a fost tâlhărit în plină stradă de nişte nenea care ştiau că vine acasă cu încasările pe ziua în cauză (40 de mii de euro era numărul vehiculat). Trecând peste greşeala strategică (să te fâţâi cu atâţia bani în plasă) plus problema în sine (a rămas totuşi fără banii lanţului de magazine), absolut halucinantă era reacţia multor pierde-vară ce comentau ştirea.
Din ceea ce au postat ei, tragem următoarele concluzii pertinente:
Dacă este patron, clar este un hoţ ordinar, care trăieşte bine sugând sângele angajaţilor, pe care îi tratează ca pe nişte iobagi. E clar că românilor le-au plăcut lecţiile de istorie de prin copilărie şi simt o nevoie justiţiară să rupă gâtul tuturor bogătanilor de patroni, ca răsplată pentru soarta lui Horea, Cloşca and of course Crişan.
Nu există în mintea românului “obişnuit” ideea de “patron” ca întreprinzător, plătitor de salarii şi impozite, iubit şi respectat de angajaţi. Culmea că mai există şi din ăştia, dar nu contează. Fostul comunist, actualmente încă lucrător la bandă sau funcţionar la stat, consideră că orice om cu firmă este corupt şi merită să moară. Exemplar de preferat.
Faptul că nenea avea câteva zeci de mii de euro asupra lui, este semn că este un hoţ ordinar. Cum poţi să ai aşa încasări mari, când românul ştie că salariul lui este de 300 de euro. Normal că şi o firmă (destul de mare, după cum aflăm de la alţi comentatori, care oferă informaţii despre firma în cauză) trebuie să aibă încasări cât alimentara din colţ, care vinde încă produse aduse din Ungaria pe “şestache” şi fără traducerea informaţiilor de pe ambalaj, că şi asta ar costa.
Românul bine informat ştie la orice oră care este cifra de afaceri a unui business puternic şi poate deci concluziona că domnul în cauză e şi peşte, de a pus mâna pe aşa sume mari.
Dacă e patron, îşi merită soarta.
Asta mi-a pus capacul. Dacă era o tanti care lucra la o fabrică de pantofi sau spăla pe jos la spital, trebuie să îi plângem de milă. Un patron de firmă nu trebuie plâns pentru că este o fiinţă inferioară. Cum îndrăzneşte să câştige mai mult decât românul de la Dacia sau să aibă iniţiative economice?
Cu toate că majoritatea nu au văzut cum arată 40 de mii de euro la un loc (decât dacă au luat credit pentru apartament pe care îl vor rambursa în vreo 50 de ani aşa) dau cu părerea că e o sumă de nimic sau că patronul îşi merită soarta. Nu am înţeles încă de ce meriţi să fii tâlhărit numai pentru că eşti un businessman sau cum poţi spune că suma este un nimic, chiar dacă firma este totuşi profitabilă.
Chiar dacă este vorba de încasările pe 1 zi, sunt totuşi bani MUNCIŢI şi furaţi de nişte “haiduci” la care planul social s-a înţepenit la faza de “fură de la cel care are .. şi gata”.
Cam asta este situaţia “socială” în acest moment. Mulţi care încă nu înţeleg că o firmă nu acoperă neapărat trafic de carne vie şi că întreprinzătorul este poate un individ cu mai mult cap şi destule cojones încât să nu mai dorească să depindă de stat şi să îşi pună talentul şi hotărârea la muncă serioasă. Că unii nu se mulţumesc să se roage de populaţie să cumpere produse româneşti, pentru că rămân fără locuri de muncă, pe unii nu îi încălzeşte sistemul “nine to five” şi munca pentru alţii.
Sunt mulţi patroni care şi-o iau în bot din primul an şi se întorc la stadiul de salariat şi mulţi care îşi oferă o alternativă. Ştirea în cauză vorbea despre un OM atacat de nişte tâlhari şi uşurat de bani. Un om care declară că nu se omoară cu băncile (dacă nu aş avea aceeaşi teamă de a ţine bani în casă, mi-aş “implementa” şi eu membrul inferior în sistemul bancar) şi care a fost atacat de nişte delincvenţi care îi ştiau şi ideile şi itinerariul.
Un asemenea atac este ilegal oricum ai lua-o. Că nu a fost tâlhărită bunicuţa de la parter, ci un bărbat ce deţine un lanţ de magazine de instalaţii din oraş, problema este aceeaşi. Nişte tâlhari au furat bani. Interesant este de văzut cum ar reacţiona mulţi dintre “românii sadea” cu atitudinea lor de scârbă milenară faţă de un patron de succes, dacă s-ar trezi ei cu banii şutiţi de nişte domni de “bine”. Oare cum văd atunci situaţia?
