Că tot vorbeam într-un articol anterior despre cât e de important ca un articol de blog să fie util sau să aducă ceva în plus cititorului. Ăsta cred că vă va aduce doar aminte de o „bunătate” pe care probabil o iubiți sau nu, plus vă va face poftă. Că altă utilitate nu găsesc, dar simt nevoia să scriu despre .. rahat.
Nu era un comentariu malițios în tilul articolului, nu mă refer la celălat .. rahat, vorbim aici chiar de specialitatea minunată despre care știe orice român.
Nu-mi place rahatul. Am mâncat prin copilărie din ăla vândut „la grămadă” și știu că avea în general gust puternic de zahăr și de făină. Chiar dacă avea culori diferite, cam tot rahatul ăla era, dacă-mi permiteți jocuri de cuvinte.
Am crescut apoi să-l cam ignor și să rămân etern credincioasă ciocolatei, care este în continuare un „aliment” din care aș putea mânca până-n poarta spitalului. O scurtă întâlnire cu rahatul a fost acum vreo 2-3 ani, când prietena mea s-a întors de la turci cu o cutie frumoasă cu rahat. Pe care am pasat-o alor mei, că eu nu am asemenea plăceri. Normal, ai mei au concluzionat că-s mare fraieră, dar nu au insistat, încântați de asemenea delicatese.
M-am reîntâlnit cu rahatul aici în New York, în destul de desele noastre incursiuni pe Fresh Pond Road, unde e plin de magazine „etnice”. Sau incursiunile „soarelui”, că io mai rar pe acolo. Dar zona este magică într-un fel, pentru că e plin de tot felul de magazinașe ținute de polonezi, români, italieni etc. Acolo găsești verdețuri la prețuri decente, fructe proaspete și ciocolată decentă (adică europeana, dacă mi se permite „patriotismul”, în condițiile în care eu cel puțin sunt orice dar impresionată de ciocolata americanilor).
Într-una din zile m-am trezit la noi în cameră cu o cutie de rahat, chestie care m-a făcut să-l anunț pe „făptaș” că n-are decât să-l mănânce singur, că nu-mi place. Dar atât s-a lins pe buze și a tot lăudat marfa, că n-am rezistat. Și uite așa a rămas omul fără jumătate de cutie.
Cred că acesta a fost sortimentul care mi-a demonstrat că, deși teoretic nu-mi place, tot pot curăța o jumătate de cutie fără prea mult efort.
După asta am găsit rahat „asortat”:
Are bucăți de rahat cu aromă de lămâie, mentă, trandafir și portocală. Iar aromele astea nu-s deloc „spălăcite”, așa cum mi le amintesc eu, ci puternice și extrem de plăcute.
Următoarea incursiune la magazin s-a lăsat cu 2 feluri de rahat: simplu și de cocos.
Nu pot spune că mă omor de dragul rahatului de cocos, dar asta nu mă împiedică să-l fac să dispară cât mai repede.
Astăzi iubi a găsit din nou sortimentul acela cu diverse arome (mai e probabil o jumătate de cutie) și unul cu fructe și cocos, pe care încă nu l-am testat. Zic că în maxim 48 de ore mai rămân cutiile.
Cam asta este povestea cu rahatul și dojo care nu-l suportă, dar mănâncă până i se face rău. Dacă tot am scris un articol … de rahat, hai să vedem cine mănâncă așa ceva, ce sortimente vă plac etc.
Pfuai ce pofta mi-ai facut. Cam asemanator a fost si la mine, am mancat rahat romanesc si nu mi-a prea placut, am primit cadou niste rahat turcesc si mi s-a parut demential.
Sincera sa fiu, nu mai tin minte foarte bine aromele, pentru ca era o cutie cu chestii asortate… le recunosc pe cele cu cocos, lamaie portocala si daca bine imi aduc aminte era chiar si cu ciocolata.
Nah ca m-ai facut curios 🙂 mai ales ca sunt fan al bucatariei turcesti…dar chiar, rahat turcesc nu am mancat vreodata (si nici nu am fost curios sa mananc, pentru ca imi repugna rahatul, ca doar am trecut si eu prin experiente similare cu ale tale, in copilarie)
Acel titlu va induce pe toata lumea in eroare.
tipul de rahat ca cel din ultima poza e absolut demential si as mancat pana m-as sparge, dar n-as zice nu nici unui rahat de calitate din toate celelalte sortimente (cu o oarecare inclinatie spre cel cu aroma de trandafiri).
apropos de ciocolata, de ceva vreme incepusem sa cred ca a iesit de pe lista mea de pasiuni. imbatranea cate o biata ciocolata prin frigiderul meu cateva luni bune pana o terminam. insa acu’ mai putin de 2 saptamanai (acu’ mi-am dat seama ca nu-s 2 saptamani in cap) mi-au trimis ai mei ciocolata de la magazinul meu favorit de ciocolata. cred ca de fapt o fabrica, sau o importa sau ceva. magazinul lor vinde numa’ cioco si numa’ sub denumirea lor. mi-au trimis-o sub forma a doua pungute a cate 250 g de inimioare de ciocolata cu lapte. am gatat o punguta. mai am o singura inimioara. in conditiile in care in aceste doua saptamani au fost o gramada de alte dulciuri si prajituri pe firmament. am decis ca nu ma ating de a doua punguta. abia reusisem sa dau jos vreo 2-3 kile. deja am pus la loc macar unul. e buna de nu mai pot.
ps. firma nu-i a mea, nici a cunoscutilor mei, din cate stiu nici a cunoscutilor cunoscutilor mei, n-am blog sa le fac reclama, nu m-au platiti, n-am mai intrat in magazin de cativa ani. va spun cine sunt doar daca ma lasa dojo. (pitestenii ar trebui sa stie despre ce-i vorba :)).
Nu tot rahatul turcesc foarte bun … si la ei calitatea costa.
Am fost de doua ori in Turcia, am mancat si din ala mai ieftinel (cam ca ala romanesc de pe vremuri) dar am mancat si sortimente excelente.
Nici rahat nu mai poate omul sa manince in liniste…
Apropo: cel din ultima cutie e cel mai bun!
da,titlul este unul cu mai multe intelesuri.. imi place rahatul ,dar nu in exces :-d..
Unde se mai găseşte-n Timişoara rahat turcesc??? Ştiu că-n facultate aduceau la o dugheană din aia din Complex şi era foarte foarte bun. N-am mai găsit de-atunci.
problema cu rahatul asta din magazine este ca nu-i proaspat! Cind e proaspat are cu totul alta consistenta, e moale si “tandru” la atingere. Si nu … nu fac vreo paralela fortata 😀
Mi-a placut mereu la nebunie ala simplu in diverse culori si arome. Mama facea multe dulciuri cu rahat. De obicei nu-mi placeau, le faceam mereu bucati ca sa ajung la rahat. Doar pe ala il mancam, restul se ducea la prietenii mei porumbei, mai putin pretentiosi decat mine. La fel procedez si in ziua de azi…
Mereu ma ofeream sa o ajut la capitolul taiat rahat in fasiute/ cubulete. O bucatica in castronasul pentru mama, doua bucatele in gura… Era sa ma tai intr-o zi si am intrebat-o pe mama putin in gluma “are ceva daca pun si niste degetele in castronel?” la care mama, ingrozita “vai, Ana, ai grija, ca dupa aia nu mai e de post!”
” în condițiile în care eu cel puțin sunt orice dar impresionată de ciocolata americanilor”
deci…am citit propozitia asta de 10 ori. brr…logica de anglia pre limba romana are sens ca rahatu vechi