După cum se observă, sunt cam tăcută de 2 zile. Motivul .. am tot umblat prin “lume” şi ieri noapte am ajuns din nou în Panama City Beach. După câteva ore de mers cu maşina, dracii de rigoare că era de 2 ori să ajungem la Sf. Petru ceva mai devreme decât planul (cât mai bătrâni), plus un “marşarier” al lui M. într-o maşina din spate, care, culmea, n-a avut nici pe naiba.
Am ajuns cu căţel şi purcel 5 adulţi şi un copil de 5 ani la “apartament”.
Azi ne-am ocupat cu călărit o saltea din aia de umflat pe valurile Atlanticului şi stat cu dosul la soare. Culmea e că avem şi net aici (iar eu chiar am cărat “tractorul” după mine), dar vă imaginaţi că nu voi petrece 8 ore pe zi pe net, ca de obicei, că mă înneacă omul meu. Doar cât să pun neşte poze mişto şi să-mi scuz absenţa până pe marţi probabil, când încercăm să urcăm pe avion. Nuş’ cum o merge, că suntem atunci la finalul weekend-ului de Memorial Day, dar ‘om vedea.
Vă doresc weekend plăcut şi senin.