Este sâmbătă (da, trăiască ‘schedule’ în wordpress). Sunt încântată că nu am de lucru pentru clienţi, deci voi munci până la miez de noapte pentru siturile mele. Mă relaxează. Fac diverse planuri, organizez conţinut, studiez listele ‘to do’, chestii organizatorice. Acesta este un weekend reuşit pentru mine: când am ocazia să trag câteva ore pentru mine. Mai reuşit ar fi dacă ne-am ‘călători’ pe cine ştie unde, dar, dacă sunt acasă, îmi place să stau chiar acasă.
Îmi ador ‘cariera’ şi sunt convinsă că a fost o alegere minunată pentru mine. Se fac 10 ani în curând de când sunt ‘webmaster’ şi mă pot mândri că pun pâinea pe masă doar din munca mea. Am studiat singură tot ce mi-a fost necesar, am muncit sute de weekend-uri ca şi acesta, chiar şi câte o sărbătoare, că atunci nici iarba nu creşte, iar clienţii au altele pe cap. ‘Me time’, vorba francezului.
Munca online este fascinantă. Ieri de pildă puneam nişte ‘custom information’ pe un wordpress, pentru ca pe situl clientului să se poată pune tot felul de informaţii, şi eram încântată de câte poate minunea asta de platformă să facă. Am asemenea bucurii stupide pentru unii: să mă relaxez făcând un design, să găsesc o soluţie pentru ceva ce nu-mi iese, să învăţ o nouă ‘şmecherie’.
Din 2002, când m-am apucat de făcut situri (pentru mine iniţial, apoi pentru clienţi) am devenit ciudata cu siturile. Colegii mă priveau cu amuzament de multe ori şi, când mă auzeau ce încântată eram că am făcut nu ştiu de chestie pe site, îmi spuneau ‘fată, lasă tâmpeniile şi fă un copil’. Mereu mă irită oamenii care nu înţeleg ce înseamnă adevărata pasiune, dar aveau şi ei porţia lor de dreptate. Eram gagică la vreo 23 de ani, cu un job simpatic, la facultate, şi pe mine mă durea ce trafic am în ziua respectivă sau cum m-a mai înjurat vreun dobitoc de pe forum. Chestii serioase …
Am câştigat respect pentru pasiunea mea doar când am început să câştig bani. Făceau şi ei calcule cât fac la un site şi câte săptămâni munceam la radio pentru banii respectivi şi regretau că nu sunt pasionaţi de asta.
Pe net sunt bani de câştigat. Asta o spun tuturor. De asta mă omor să scriu despre freelancing, pentru că există o piaţă şi un om harnic şi bine organizat poate ajunge la rezultate deosebite. Dar trebuie să ai pasiunea asta. Trebuie să simţi bucurie, când ai nişte comentarii deştepte pe blog, când eşti apreciat printre ceilalţi ‘ciudaţi’ de teapa ta, când reuşeşti un design frumos sau aplici nişte tehnici noi.
Am investit 10 ani de muncă în ceea ce odată era doar un hobby. Am renunţat la plimbări duminicale, pentru a prinde nişte ore de muncă. Am investit bani în ‘prostiile’ mele, mi-am petrecut orice brumă de timp liber cu nasul în calculator, învăţând lucruri noi şi încercând să ajung cineva.
Voi poate nu veţi reuşi.
Nu pentru că nu sunteţi deştepţi. Nici eu nu sunt geniu. De obicei, când cineva se uită ciudat la mine că discut despre HTML sau cine ştie ce minuni, le spun că, dacă eu ca femeie am băgat astea la cap, oricine poate. Da, este o glumă, dar drept este că, odată ce ai focul ăla în piept, muţi munţii.
Dar voi poate nu-l aveţi.
Îl tot buzăresc pe iubi cu chestiile astea. E un tip foarte deştept şi prinde repede. Pe lângă asta e mult mai axat pe ‘real’ decât mine, deci nu mi-ar fi greu să-l învăţ ce ştiu. Zic că în maxim un an scot web designer din el, de-mi dă clasă. Pentru că ar sări de mii de ore pierdute amboulea, că nu ştie ce informaţie să folosească sau nu înţelege ceva. M-ar avea pe mine, i-aş arăta ce ştiu şi l-aş conduce pas cu pas.
Dar nu ar merge, pentru că nu asta este pasiunea lui. Sufletul lui ‘cântă’ când vede monede vechi. Sau când face poze pe film şi-i ies minunat. Chestii care pe mine … mă cam lasă rece. Pentru că pasiunea mea este alta.
Se fac bani minunaţi dacă eşti de pildă un contabil bun. Contabila mea câştigă de rămân mască. Dar mi-aş pune ştreangul de gât probabil, dacă ar trebui să-mi trăiesc viaţa aşa. Se pot face bani frumoşi ca şi chirurg, dar mulţi ne-am vărsa şi sufletul la vederea unui om ‘deschis’ pe masa de operaţii. Avocatură? Cred că neuronii mei ar face implozie după 3 pagini de curs de-ale lor. Am făcut 9 ani de şcoală pentru a deveni învăţător sau profesor şi am renunţat la totul. Pentru că am realizat că nu asta mă face fericită. Decât o oră la clasă, mai bine 10 de web design. Şi aş ieşi chiar mai odihnită.
După aproape 10 ani de ‘web’ am învăţat o chestie importantă: nu toată lumea simte bucuria pe care o simt eu, când sunt pe siturile mele. Sau când învăţ nişte lucruri noi despre activitatea mea. Chiar dacă poţi avea o viaţă frumoasă pe net, asta nu înseamnă că este o viaţă pe care şi-ar dori-o toţi oamenii.
Este un răspuns la articolul lui Alex. Alex Negrea e la fel de ‘nebun’ ca şi mine pe tema asta. Pasionat, implicat, şi-a găsit drumul în viaţă şi-şi doreşte ca şi cititorii lui să facă acest mare pas.
Din păcate însă, Alex, bucuria pe care o simţim noi în fiecare dimineaţă, nu este la fel pentru alţii. Aşa cum eu aş muri puţin în fiecare zi să lucrez ca şi contabil de pildă sau avocat (orice alt domeniu pentru care nu am nicio atracţie), nu toţi cititorii noştri au pasiunea aceasta.
Aş completa deci articolul respectiv spunând că mi-ar plăcea ca orice ‘puştan’ de 20 de ani să încerce să-şi găsească pasiunea. Pentru că există ceva în lumea asta, care te face fericit. O activitate de care nu te mai saturi, pe care doar nopţile reuşesc să o mai întrerupă. Visezi activitatea respectivă, admiri oameni care au reuşit, eşti fericit când pici de oboseală după o zi de muncă.
Nu staţi să vă dea nimeni mură-n gură. Găsiţi-vă acel ceva şi rupeţi tot ce vă stă în cale. Este vârsta la care, chiar dacă mai facem un compromis, mai putem investi suflet şi timp în ceva ce iubim. Pentru mine acel ceva a fost web designul. Pentru voi … sigur este ceva ..
