Zau daca gasesc un titlu mai destept azi. Oricum e aproape weekend, asa ca si inteligenta mea ia o pauza. Tre’ si neuronu’ sa doarma ceva mai mult. Sau s-a schimbat deja in nefron?
Cum am ajuns la aceasta minunata concluzie, de o mare adancime intelectuala si filozofica? Discutam ai mei despre nu stiu ce verisor, ce a aflat ca si-a deschis nebuna firma si ca poate se angajeaza la mine. Le-am explicat unchilor si matusilor cum ca munca mea e ceva mai ciudata si presupune niscaiva specializare.
Oricum astora, cand le spui ca faci web design, li e maresc ochii ca la libelula si trec la o privie absolut tampa. “Si ce faci tu exact?”. Daca au ceva graunte si deja mai stau si ei pe net, le zici ceva de genul: situri. Adica ceva de genul Yahoo (ca tot romanu’ are cont pe Yahoo). Nu are rost sa le explici ca Yahoo si siturile tale micute is chestii diferite, ideea se prinde oricum: faci din alea de se pun pe internet.
Celor si mai inapoiati le spui ceva de genul “lucrez pe calculator”, ca oricum nici aia nu stiu prea multe, dar poate un comp tot au vazut. Cel mai dragut este cand concluzioneaza ca aia nu este munca adevarata, ca varu’ x-ulescu lucreaza pe santier sau la sapa, chestii adevarate, nu joaca asta a noastra. Situatia se shimba cand aud care sunt castigurile in acest domeniu si incearca sa faca niste calcule, cu matematica lor proasta, cam cate ore de sapa intra intr-o ora de “vebdizain”.
Sentimentul asta de “n-am loc printre ei” trece repede insa, atunci cand intru in contact cu oameni din domeniu sau prieteni care stiu si ei ce inseamna asta. Intre noi nu mai suntem ciudati, suntem toti la fel, intelegem ce discutam, nimeni nu se uita ca la nebunii lasati liberi. Pentru ca verisorii de la sapa ne privesc cu superioritatea omului pentru care nu exista nimic altceva decat ce stie el. Daca nu te incadrezi in norma esti “ciudat”. Ei nu se streseaza cu ganduri de evolutie, “de ce nu stiu eu chestiile astea” etc. Pe ei ii deranjeaza faptul ca esti din alta lume si cu superioritate iti arunca o privire de genul “tu nu esti de nasul meu”.
Zau daca nu ii admir .. au clar mai putine framantari intelectuale decat am eu. Nu se streseaza ca se simt plafonati, ca doresc sa evolueze mai bine, ca doresc sa fie mai eficienti, ca se schimba trendurile atat de repede, incat trebuie sa muncesti pentru a fi “on top of the game”. Au o viata usoara si sunt normali. Noi suntem aia ciudati 😀
