Se apropie Anul Nou cu celebrele „rezoluții”. Vă spun sincer că îmi plac aceste planuri de început de an. Știu că în general nu ne ține energia 12 luni, că prin martie-aprilie renunțăm la mărețele idealuri și cădem de cele mai multe ori în vechi păcate. Sau poate nu, măcar unele dintre schimbările majore se întâmplă.
Ceea ce fac „rezoluțiile” acestea este să ne tragă un semnal de alarmă. Atunci, în 31, noaptea, față în față cu noi înșine, avem curajul să spunem ce nu doream să auzim: că ne-am îngrășat, că suntem cheltuitori, că nu mai facem sport, că nu ne-am întemeiat o familie, că nu mai citim, că încă fumăm etc. Orice „defect” pe care nu dorim să auzim că alții l-au observat la noi, dar știm că trebuie rezolvat. Și plănuim să facem ceva în acest sens.
Ca de obicei nici anul acesta pentru mine cel puțin nu a însemnat că am rezolvat chiar totul. Da, am economisit mai mult (cel mai mult până acum), deși am căzut în cheltuieli frivole, mi-am pus afacerea pe picioare (până și pe jumătatea mai bună l-am făcut „patron”). Nu am făcut sport pe cât mi-am propus și, până nu-mi rezolv un genunchi, nici nu se pune problema. Încă mai am de lucru, așa că aștept cu interes noaptea dintre ani să stau eu cu mine față în față pentru o beșteleală de final de 2012.
Am realizat însă alte mici lucruri și poate, cel mai important, nu am mai așteptat finalul de an pentru a le pune în aplicare. Pentru că fiecare zi poate să fie un final de an.
În general așteptăm momente din acestea mari. Un final de an, vreo catastrofă, moartea cuiva, pentru a începe să prețuim SECUNDA și faptul că nu ne permitem să irosim cea mai de preț valută a noastră, timpul.
V-am mai povestit că mi-a plăcut să urmăresc The Biggest Loser, deși nu intru în target, problema la mine fiind că sunt cu câteva kilograme sub normal. Dar mi-a plăcut să văd transformarea unora, să apreciez munca uriașă pe care au depus-o pentru a da jos chiar și 50 de kile (pentru că unii au dat sensibil mai mult).
Una dintre tipele pe care le voi avea mereu ca exemplu de voință este Tara Costa, care a dat jos 155 de livre (undeva la 70 de kilograme), și tot n-a câștigat sezonul în cauză. Ceea ce am admirat la ea a fost însă voința și capacitatea de efort. Dacă ați urmărit sezonul în cauză, știți că tipa trăgea de ea până la epuizare și, exact când nimeni nu credea că va face față, le dădea „fum” tuturor concurenților, chiar și bărbaților, clar mai puternici decât ea. Mă amuzam văzând câte o „provocare” și cum o lua nebuna la galop cu orice greutate avea de cărat sau de tras și câștiga.
Spre deosebire de mulți concurenți, care s-au „înzdrăvenit” destul de repede după concurs, Tara încă stă suplă și motivată. Și nu e ușor, dar în fiecare zi luptă pentru noua ei viață.
E una dintre puținele „vedete” pe care le urmăresc pe Facebook și chiar îmi place să o văd atât de hotărâtă. Acum câteva zile era în NY și alerga prin Central Park. Pe o vreme care pe mine mă ține în casă, pentru că, la cât sunt de filfizoană, dacă nu e soare și nu arde să plec undeva, nu ies nici măcar pe balcon. Și nebuna alerga prin parc, pentru că și-a propus să nu mai ajungă cum a fost, plus că este un ambasador pentru oamenii care se confruntă cu probleme de „greutate”.
Pentru concurenții de la TBL momentul cheie a fost când s-au înscris și au realizat că așa nu se mai poate. Pentru mulți alții venirea noului an este prilej de introspecție, dar nu e nevoie de un moment anume. Stați un moment și gândiți-vă unde greșiți, ce ați dori să schimbați la voi, ce ar intra pe lista voastră de „rezoluții” în noaptea dintre ani.
Și faceți chiar ACUM ceva. Schimbați lei în 10 euro și puneți-i într-un plic. De acum economisim. Sau 20 de lei. Dacă știți că trebuie să economisiți mai mult, începeți de acum. Nu sume mari, că nu avem mii de euro „cashflow” să punem deoparte cât ar fi „ideal”. Dar puțin cu puțin fac mai mult. Faceți-vă analizele alea pe care le tot amânați de ani buni. E bine să știți cum stați cu sănătatea. Studiați-vă meniurile zilnice și renunțați acum la ce știți că trebuie renunțat. Reduceți numărul de țigarete și de cafele, dacă și aceasta este o problemă. Strecurați-vă 30 de minute de citit pe zi, eventual renunțați la o serie de știri, că oricum doar vă faceți nervi. Faceți puțină mișcare, vorbiți frumos persoanei iubite, chiar dacă uneori pare un efort.
Era o vorbă deșteaptă că viața e ceea ce ni se întâmplă, cât suntem ocupați să facem planuri. Știm cu toții că socoteala de acasă nu pușcă mereu cu aia din târg și că, exact când știi că ți-ai pus viața la punct, se întâmplă un rahat care te dă din nou peste cap. Dar nici „amorțeala” nu e bună. Mai bine să muncești zi de zi pentru a fi un mai bun „eu” decât să aștepți miracole sau Anul de vine.
Nu toți avem șansa unui show TV care să ne zguduie din temelii. Nu putem lăsa moartea celor dragi să ne arate că viața este prețioasă și că ne batem joc de ea. Nu putem începe fiecare zi știind ce nu facem bine și totuși să continuăm să greșim. O mică schimbare astăzi, una mâine și putem începe anul cu mai puține griji. Cu mai puține planuri, pentru că deja muncim să le împlinim.
Ne putem schimba viața în mai bine încă de azi.
Si poate cel mai important, e necesar sa intelegem ca schimbarea nu e nevoie sa vina brusc, ci in “baby steps”.
Obiceiul cu “baby steps” a picat ca sarea pe rană pe o categorie a populaţiei de vârsta lui Dojo şi mai puţin, generaţiile născute între 1979-1999. Nesiguranţa traiului, de la nesiguranţa că nu găseşti zahăr sau ouă sub domnia Ăluia Împuşcat până la nesiguranţa că îţi mai poţi păstra serviciul, că treci examenul etc i-au făcut să gândească în obiective precise şi pe termen scurt: vreau un job (mâine când mă duc la interviu, nu mai târziu, că îmi trebuie bani) vreau un iPhone (acum când am bani, că mâine poate îi pierd) vreau să trec examenul cu notă mare (mă doare-n pix că am reţinut ceva din materie sau nu) şi aşa mai departe.
După care sar bloggării cu gura că asta e copilărie întârziată, retardism (ce-i aia?) şi cocălărism.
~Nautilus
@Nautilus: Începutul cu pași mici nu e o vrăjeală, ci chiar singurul mod în care te poți ține de ceva.
(În afară de fumat. Pentru ăla poți să începi cât de în forță vrea carul tău.)
Un bloggăr cu gura prea mare, supradimensionată faţă de alte chestii pe care le are mici, şi foarte citit în România, zicea cam aşa:
Dacă spui “vreau job acum, mort-copt, că îmi trebuie bani, mă duc să prăjesc cartofi şi să rulez şaorme pe 1200 RON + bonuri de masă” e cocălărism şi dovedeşti că nu eşti bun de altceva.
În schimb dacă spui “vreau carieră, stau la training şi la internship neplătit, stau în perioada de probă pe 600 RON part-time, cer bani de la părinţi ca să am de metrou” înseamnă că ai demonstrat autodisciplină şi când se termină perioada de probă eşti bun de angajat.
Bloggărul nostru îşi ţine gura cea mare închisă ermetic de câte ori e întrebat cum merge treaba cu trainingurile, perioadele de probă şi alte rahaturi după care nu te angajează nimeni şi realizezi că făceai mai mulţi bani din şaorme şi cartofi prăjiţi.
~Nautilus
felicitari! mi-a placut postul tau, mai ales ca realizam si eu ca nu trebuie sa vina vreun “final” ca sa ne autoanalizam. nu auzisem inca de Tara Costa dar e un munte de vointa si ambitie (bravo ei!) si-mi plac micile tale sfaturi vis-a-vis de facut analize, slabit, citit, vorbe bune etc. te urmaresc si-ti doresc multa bafta si spor in tot ce-ti propui!:)
Imi place foarte mult ceea ce citesc aici..
Anul asta am inceput si eu cu mici schimbari: miscare zilnica ( alergat sau bicicleta – dar miscare, nu plimbare aiurea ), hrana cruda – pe cat posibil. Am inceput din nou sa citesc :D:D:D … Orice ban il virez direct in cont…si scot doar cat am nevoie pt moment. Nu platesc cu cardul fiindca daca am cash fix la mine e mai usor sa ma limitez. Cu cardul n-as tine socoteala si e aiurea. Am dat jos vreo 15 kg din iulie pana acum, desi am perioade de +/- vreo 2-3 kg.
Ne uitam in trecut , reparam acum in prezent pentru a face sa ne fie mai bine in viitor! 🙂
buna treaba asta cu economisirea, de vreo 10 ani tot zic ca de la 1 ianuarie incep si eu sa pun ceva deoparte pentru si inca n-am reusit…..
Eu ma cam tin de rezolutii si din fericire, anul asta le-am cam bifat pe toate, chit ca unele m-au surprins si pe mine ca s-au realizat prin alt proces decat cel asteptat. Eh, viata e ciudata si plina de surprize :).
Eu sper sa am un 2013 macar la fel ca 2012, desi evident mi-am propus chestii mai mari.
eu am inceput in octombrie, pe 19 mai exact. Am renuntat la tigari, am inceput sa mananc normal (fara prajeli, zahar sau cereale cu duiumul – nu discutam de junk food pt. ca sunt din start scoase), ma duc la aerobic de 3 ori pe saptamana. Asta pentru ca maikmea a avut grave probleme de sanatate si am realizat ca o sa ajung mai rau decat ea.
Oricum mor, stiu asta, insa conteaza si cum duc viata pana mor. Eu vreau sa am o viata normala, fara dureri daca se poate.
Succes!
ah, mie atat de bine mi-au prins “rezolutiile” de la inceputul anului, le-am bifat pe toate, cred. sau o fi fost una doua exceptii din vreo 12. abia astept sa trag linia lui 2012 si sa insumez reusitele lui, pentru ca a fost plin de reusite. chiar cel mai bun an din viata mea. 🙂 deci sunt de-acord cu ACUM-ul ala. 🙂 si as mai adauga un sfat: indeplineste-ti visele pentru a nu ramane cu regrete.
[…] Shayna Tomata Vienela Dojo This entry was posted in Alexandru Grivei Blog, Blogging in Romania, Bucuresti, Bucuresti […]
In ultimii doi ani, am reusit sa fac, in general, cam tot ceea ce mi-am pus in cap. Evident, sunt situatii pe care nu le-am putut controla, dar, dupa ce taifunul a trecut, m-am bucurat ca am scapat cu viata. Dupa care am inceput sa ma gandesc cum sa supravietuiesc mai departe! E bine sa ai jaloane de genul acesta, te motiveaza sa mergi mai departe. Am invatat in doi-trei ani cat n-am invatat intr-o viata, si asta m-a salvat. Ajunsesem intr-un punct in care ma plictisisem, oarecum, de propria mea viata! Toate cele bune, Dojo, cu pasi mici se strabate drumul lung! 🙂
Nu suport ideea de “ocazii speciale”, dar uneori imi fac promisiuni dimineata. Chestii cu “niciodata n-o sa se mai repete”. Doar ca eternitatea mea se pare ca e a dracului de scurta, ca se termina pana dupa-amiaza.
Sunt fericita ca anul acesta mi-am facut blog, ca am cunoscut oameni frumosi, dar imi dau seama ca am fost foarte putin activa in offline, ca nu mi-am stabilit obiective, ca m-am lasat furata de vraja internetului si am neglijat alte aspecte ale vietii.
Am un plan mare pentru anul ce vine, dar stiu ca ma voi izbi de foarte multe bariere in incercarea de a-l duce la bun sfarsit. Sunt constienta ca voi intalni multe obstacole, ca multe dintre ele nu tin de mine, dar nu vreau sa renunt inainte de a incerca.
Iti tin pumnii sa bifezi cat mai multe 😉
Un articol foarte frumos si motivant. Daca e sa asociez cu ceva din experienta personala, este cu faptul ca am invatat sa iubesc planurile, indiferent ca sunt mari sau mici care incep acum sau azi, si sa le urasc pe cele care tot incep maine.
Și înconjurul lumii începe cu primul pas”. 🙂
In anii trecuti nu imi faceam planuri, pentru ca nu voiam sa fiu dezamagita. Anul asta la sfarsit am o lista cu to do pe 2013 si sunt hotarata sa bifez cat mai multe de pe ea si voi incepe de pe acum, am observat ca nu merge treaba asta cu : de la 1 ianuarie sau de luni .. 😛
Frumos articol , mi-a placut mult !
Nu mi-am implinit toate planurile pe 2012 si nu cred ca rostul listei este sa ne tragem suturi in … pentru asta. Dar pentru mine, asa cum spuneam mai sus, este o ocazie de a-mi spune raspicat ce trebuie sa imbunatatesc si sa incerc sa fac ceva. Chiar daca imi acopar planurile doar partial, tot e mai bine decat sa nu le am deloc sau sa ma prefac ca-s perfecta 😀
Fa lista in cauza si incearca sa implineste de pe ea cat mai multe. Si nu te stresa daca nu merge totul, mai e si 2014 😉
”Ne putem schimba viața în mai bine încă de azi.” true 100%