Sunt convinsă că apropiaţii, dacă citesc articolul ăsta, vor pufni în râs. Adică eu, anti-alcoolica, aia care bea lapte la întâlnirile bloggeristice, discut despre vin. Pfui, ceva s-a mişcat probabil la mansardă.
Nu beau de obicei. Nu m-am îmbătat niciodată, nu am băut “tărie”. Nu-mi place mirosul, iar gustul nici atât (am gustat şi io, dar nu mă încântă). Beau rar bere. Din aia bună, luată de “soare”: Pilsner Urquell. Şi am mai băut ceva lichior de nu ştiu ce la prietenii din NY. Bailey’s cred. Pe care îl “îndoiam” cu lapte, spre groaza tuturor. Aş pune lapte şi în lapte, dacă ar fi după mintea mea.
Mai beau şi vin. Am un singur fel după care dau pe spate – Tămâioasă Românească de la Cotnari. Am încercat ceva similar de la Murfatlar, nu mi-a plăcut. Am înceract Grasa de Cotnari. Nu mi-a plăcut. Prietenii noştri de peste gârla cea mare s-au gândit că ne fac o bucurie servindu-ne nişte vin din anul naşterii mele. Deci Lacrima lui Ovidiu din ’78. Nebunie totală. Teoretic, că doar mie nu mi-a plăcut. Deşi beau doar vin alb şi dulce, ăsta era prea de tot chiar şi pentru mine.
Aşa că am rămas la Tămâioasa mea, pe care o “scufund” în 2-3 ore de stat cu burta sus şi privit la diverse seriale de pe laptop.
[poll id=”17″]
