O damă decentă se păstrează pentru soţul ei, cel puţin aşa se spune în “literatură”. Acu’ drept îi că prea puţine tinere mai merită să poarte alb în ziua nunţii, deci oricum mersul societăţii cam dă peste cap această opinie. Recunosc şi eu că voi intra în rândul doamnelor cu niscaiva experienţă în domeniu, iar faptul că nu voi purta alb nu are nicio legătură cu o eventuală ruşine, doar cu faptul că mi se pare idiot să investesc mii de euro pe o zi. Dar despre asta într-un alt articol.
Acum discutăm despre virtuţile pe care ni le pierdem înainte de a pune inelul pe deşt şi a spune “da”. Care pierdere, cel puţin din punctul de vedere al Bisericii, e chestie nasoală de tot. Dar, zic io, a naibii de utilă în viaţă.
Mi-am dat seama de suficient timp ce bine este că 1. nu am aşteptat până să mă mărit şi mai ales 2. nu m-am măritat pentru ca apoi să “testez” soţul. Dacă mă luam după prima relaţie, de ne-am fi luat, probabil că ne spărgeam ceva în cap zilnic. Nu a fost să fie, mai ales că pe la 19 ani chiar nu ai nicio treabă cu amănuntele de genul “lasă de la tine”, “fii înţelegător”, “arată-i că-l (o) iubeşti”. La vârsta aia te doare exact acolo de celălalt şi în general eşti destul de imatur să nu apreciezi calităţile omului de lângă tine, nici să ştii să te porţi. Nu-s io nici acum uşă de biserică, dar sunt de 10 ori mai OK ca femeie decât atunci.
Sunt şi excepţii. Oameni care au destulă maturitate să fie o pereche corespunzătoare, dar de multe ori primele relaţii dau nasol cu virgulă. O experienţă eşuată îţi deschide ochii pe mai departe şi înveţi chiar să apreciezi ce ai lângă tine, plus că realizezi unde ai greşit.
Nu mai discutăm despre sex, pentru că sunt de părere că e bine să încerci înainte de a “cumpăra”. Pe lângă că nu cred că eram fericiţi împreună, căsătoria cu primul ar fi însemnat jde ani de sex deloc remarcabil. Pentru că, dacă nu te potriveşti, nu te potriveşti, punct. Şi când te gândeşti fără bucurie că tre’ să prestezi sub aşternut, chiar nu se cheamă fericiţi până la adânci ‘bătrâneţi’.
E indicat să testezi întreaga echipă de fotbal a liceului? Tot eu, păcătoasa, spun că nu chiar. Nu privesc o relaţie pe ideea “hai să ne distrăm”, deci pasul respectiv a fost făcut după destul timp şi gândire. Pentru că îmi imaginez că vom îmbătrâni împreună, chiar dacă primele 2 dăţi nu s-au adeverit. Al treilea pare norocos şi avantajul este că vii în relaţie cu nişte eşecuri din care ai învăţat. Şi da, ai certitudinea că nu vei fi într-unul dintre cuplurile care s-au luat fără “teste” înainte şi ajung doar colegi de cameră.
Deci cât de mult contează să mergi pe firul “demnităţii” şi al cucerniciei şi cât e de bine să mai şi “porţi” puţin jumătatea, înainte de a o face oficial parte din viaţa ta?
