De câteva zile ne distrăm copios privind clipuri aparţinând unor români ‘ajunşi’. O actriţă şi un român plecat undeva prin Arizona, cred, că nu am urmărit niciun filmuleţ. Doi ‘prostani’ care au îndrăznit să scoată câte un clip cu noua lor viaţă. Sunt penibili, sunt proşti, mamă ce ne mai distrăm pe seama noastră. Şi i-am rupt. Să vezi cum fătuca aia pică în nas de tristeţe, iar ‘americanului’ îi va sta în gât grătarul de duminica asta. Sau?
Sau poate că pe ăştia doi îi doare nici acolo de părerile deştepţilor de pe internet. De batjocura noastră de erudiţi şi oameni plini de modestie. Noi râdem de aici, ei au vieţile lor, probabil mai interesante decât ale noastre. Fătuca aia stă la cafea probabil cu artişti după care bălim de ani buni şi nu ne-a fost mai aproape decât într-un poster pe perete. Prostul satului din Arizona trăieşte într-o casă la care nu putem visa decât peste vreo 2 vieţi. Dar i-am făcut, i-am rupt, mama lor de lăudăroşi.
Nebuloasa e sătulă de miştourile primite de când e ‘piaristă’. Că nu este job adevărat, că e de rahat. Că toţi suntem nişte proşti, de la a-listerii lu’ peşte până la dojo care face bani din web design, să vezi altă chestie inutilă.
Şi?
La mine în ‘dicţionar’, dacă există un om care să fie dispus să plătească pentru munca mea asta de rahat, se cheamă că este muncă. Nu dau cu lopata, dar fără vite ca mine şi alţii (băgăm deci şi programatorii, că-s altă şleahtă de pierde-vară), am sta pe net cu lumănarea. Pentru că absolut orice site e făcut de un prost, ‘desenat’ de altul etc. Orice articol de ziar e scris de un inutil de jurnalist, care nu dă cu sapa, dar dă informaţie. Ascultăm muzica unor inutili, ne uităm la filme făcute de nişte lache fără ocupaţie, iar emisiunile de radio sunt făcute tot de nişte rataţi, aşa cum am fost şi eu 10 ani.
Există oameni care plătesc pentru serviciile mele. Există oameni care doresc să-şi pună reclamă pe siturile mele, există oameni care plătesc servicii de PR sau sfântul ştie ce altceva. Atât timp cât există persoanele în cauză, afacerea mea şi a altora este absolut viabilă.
Pe Oltiţa o doare reacţia asta, pentru că nu ar fi prima dată. Pentru că probabil încă nu are un ‘şoric’ destul de gros şi capacitatea de a ignora. Sunt opinii pe care nu le vei schimba NICIODATĂ. Sunt oameni care nu vor înţelege mai mult sau care se simt mari, când îi calcă pe alţii în picioare.
Ne simţim puternici, bătându-ne joc de nişte ‘lache’, pentru că probabil altceva nu ştim să facem, decât să batjocorim. Uităm însă că respectivii vor continua să aibă o viaţă aşa cum noi doar visăm, ORICE am spune. Exact cum Răduleasca de pildă va trăi bine merci în lux, oricât de ‘ieftină’ ni se pare sau Becali cel prost va conduce maşini care costă cât tot blocul nostru. Cu tot cu locatari şi organele lor viabile.
Probabil diferenţa dintre noi şi prostanul ăla din Arizona este că el a prins ideea: stai cu nasul în ciorba ta şi fă-ţi un viitor. Nu contează că Nebuloasa are nuş’ ce proiect de doi lei în mintea ta, că alt blogger e prea gras, urât sau prost sau că actriţa x vorbeşte engleza pe care am uitat-o eu. E irelevant. Fiecare va face bani în continuare, va învăţa ce consideră necesar, îşi va trăi viaţa aşa cum doreşte.
Sufăr probabil de un fel de ‘autism’, pentru că mă lasă în general rece prostiile astea. Am încetat să mai dau doi lei pe opinia multora şi-mi trăiesc viaţa aşa cum consider eu de cuviinţă, alături de un om care ÎNŢELEGE şi apreciază, plus o mână de oameni care merită atenţia mea. Faptul că x sau y au nu ştiu ce părere despre persoana mea mă lasă, sincer rece. Contează ce gândeşte omul cu care îmi împart viaţa, contează familia mea, contează câţiva prieteni de care-mi pasă şi ale căror cuvinte au importanţă pentru mine.
Detaşare. Este greu de obţinut, dar prinde tare bine. Să-ţi trăieşti viaţa TA pentru TINE. Încerc să fac treaba asta de ceva timp şi iese. Încep să ignor ‘zgomotul’, încerc să-mi văd pur şi simplu de munca mea şi de planurile noastre de viitor. Nu am fost niciodată mai fericită ca acum. Şi asta nu are legătură cu banii pe care îi câştig din munca mea inutilă sau cu faptul că am călătorit atât de mult şi o vom face din nou. Vine probabil din bucuria de a ne fi găsit împreună o cale şi de a o urma. Din plăcerea de a face o muncă pe care o ador şi care s-a transformat din hobby în ceva lucrativ. De a fi descoperit cine merită atenţia noastră şi ale cui cuvinte sunt zgomot. Irelevante.
Ca orice ‘autist’ de se respectă, vă invit să vă consumaţi timpul şi nervii pe chestii utile. Eventual să lăsaţi muşcatul altora de fund, că nu produce nimic, decât pierdere de timp, timp pe care l-aţi putea petrece într-un mod constructiv. Iar vorbele celor care nu contează nu ar trebui să vă doară. Pentru că sunt doar vorbe
