Inainte ca alti colegi de “jurnaleala” sa se hiperventileze, sa va precizez ca de 9 ani aproape sunt si eu parte a minunatei “tagme” a presarilor, chiar daca nu prestez in scris ci .. vorba noastra, a alora de la radio, prestez oral 😀
Ce m-a disperat mereu este fuga asta dupa gratuitati, dupa invitatii, acreditari si altele de genul asta. Nu contest faptul ca in provincie cel putin se cam moare de foame din job-ul asta, dar chiar asa sa ne milogim?
Se pregateste Festivalul de Jazz de la Timisoara si deja sunt asaltata cu intrebari de genul “da’ invitatii se dau pentru presa? Acreditari? Ceva?” de parca eu sunt dumnezeul festivalului si tre’ sa stiu tot. Ei bine, habar n-am. Posibil. Si daca nu se dau, platesc bilet, daca tot vreau sa vad un spectacol. Prefer sa platesc decat sa ma caciulesc.
Acum 7 ani am dat 1 mil. pe bilet la Yes (concertul de la Sala Palatului, Bucuresti). Eram o trupa interesata si se pare ca aia de la organizare atat de bine s-au invartit, incat ne-au intarziat acreditarile. Erau cateva zile pana la spectacol si noi nu stiam daca venim degeaba in “bucale”.
Asa ca ne-am adunat la “sedinta” si am hotarat sa ne platim biletele, pentru a nu pierde concertul. Am ajuns la Bucuresti, la data concertului si la Sala Palatului ni s-a spus ca avem acreditarile pregatite. “Mama voastra de tampiti” am mormait si le-am bagat in buzunar. Am stat pe locurile platite totusi (in randul 3 sau 4), am vazut pana si tag-ul de pe toalele lui Anderson.
Peste 3 saptamani am fost la Steve Vai, pe acreditari OK, pentru ca de data asta s-au miscar in timp util. Eram oricum cu banii gata, pentru a nu rata concertul.
Au trecut niste ani si sigurele evenimente care m-au interesat au fost editiile de Garana Jazz Festival, de la care am incercat sa nu prea lipsesc. S-a mai intmplat insa (anul asta din pacate) si la cate o editie anterioara.
Acum 1 an era Festivalul Plai .. am “functionat” la conferinta de presa la Al Di Meola si planuiam sa “prestez” prezenta Exclusiv la concertul lui .. chiar nu ma intereau ceilalti si nu imi place sa merg la ceva ce nu ma intereseaza. Am ajuns la Muzeul Satului seara si m-am trezit ca mult asteptata acreditare nu poate fi data pentru ca “ne pare rau, trebuia sa veniti ieri la pranz dupa ea, acum nu mai putem sa o dam”. Adica sa merg in afara orasului de tampita, sa iau un rahat de plastic. Am platit 20 de lei cu relaxare, ca doar venisem sa vad spectacolul, nu sa stau cu plasticul agatat la gat.
M-a deranjat clar “miscarea” in cauza, dar chiar nu stau in aia 20 de lei. Oricum a fost un concert superb. Merita si mai mult.
Anu’ asta a fost “prietenul” Jean Luc Ponty, pe care tineam mortis sa il reintalnesc. Am primit acreditare si doream sa il gasesc pe artist. Ceea ce s-a si intamplat 🙂
Acum e din nou isterie ca se pregateste un festival si vor oamenii gratuitati. Sunt de acord ca este frumos sa dai presei acces, dar, daca nu se poate, de ce ne constipam atat? Sunt foarte exclusivista cand e vorba de chestii publice. Prefer sa stau acasa pe situri decat sa merg la un concert al unei trupe care nu ma impresioneaza. Dar, daca totusi merg, o fac pentru ca doresc sa ii vad, “no matter what”.
Nu astept mila nimanui. Am 20-30 de lei pentru un concert interesant .. chiar si 1 mil. daca merita efortul financiar. Hai sa incercam sa fim mai “decenti”. Sa nu mai asteptam din start sa ni se faciliteze intrarea. E OK daca se poate, daca nu .. la plata fratilor 🙂
