În frumoasa zi de alaltăieri ne-am luat mai aşa de dimineaţă la pas prin cartier. Pentru a răspunde unui comentariu anterior – nu trăim în Bronx, suntem într-o zonă foarte liniştită din Queens, unde îs case mişto şi multă relaxare.
Am luat-o în sus pe un bulevard (Woodhaven) şi ne-am tot dus pozând şi căscând ochii în jur. New York nu este un oraş “german”. Adică e murdărel. Şoselele sunt cam ca în Timişoara, mai dai şi de câte un gropoi de îţi blestemi zilele. Se traversează ca la turci, pe roşu. Pietonii adică. Maşinile se pare că sunt mai “civilizate”.
Sunt multe “şopuri” închise, semn că recesiunea n-a iertat nici aici. Un spital a falimentat (St. Johns), bisericile sunt însă falnice, chiar şi cu reclamă luminoasă.
Ne-am tot dus pe bulevard, refăcând la pas drumul făcut cu prietenii noştri cu maşina, când am ieşit la un mic shopping. Am ajuns şi pe Queens Bulevard şi ne-am tot plimbat în “sus”, până am simţit că ne cedează picioarele.
Şi pentru că drumul lung consumă energie, ne-am alimentat la Pop Diner. Un diner din ăla ca în filme, stil anii ’70. Am luat sub nas câte un burger din ăla “old style” cu cartofi prăjiţi şi 2 sosuri. Nu vrea să mă gândesc ce bombă calorică este, dar, la 5 ore de mers, io zic că am consumat ceva calorii, aşa că nu ne facem cât uşa. EXCELENTĂ păpica.
Primele concluzii din plimbarea în cauză şi nu doar:
- în zona asta nu e atâta agitaţie
- străzile sunt LARGI, deci spaţiu e destul
- e murdar pe jos. Se aruncă gunoaie aiurea (bun, nu sunt munţi de mizerie, dar, vorba prietenului nostru “aici nu e Germania”)
- am văzut MACK-uri (sfinte, că îs mari şi gălăgioase) şi autobuze de şcoală. Nu sunt atât de noi şi de curate pe cât apar în filme (busurile, zic)
- porţiile de papa sunt “oversized”. Ăştia vor să mă aducă la 70 de kile şi nu ştiu cum.
- lumea se dă la o parte, dacă pozezi. Dacă doresc să treacă între fotograf şi “subiect”, se opresc să te lase să pozezi. O chestie pe care am văzut-o şi în Europa şi e OK.
- există o comunitate frumoasă de români. Se ajută şi ţin la limba lor. Vorba “soarelui” sunt oameni plecaţi din ţară de 30 de ani, care vorbesc româna corect, spre deosebire de alţi fanfaroni plecaţi 2 ani din ţară care nu mai “ştiu” limba. Cei de aici vorbesc româneşte în casă, îşi educă şi copiii să ştie limba, chiar dacă ăi mici s-au născut aici. Bun, or fi şi excepţii, io zic despre oamenii pe care i-am cunoscut şi care sunt în “cercul” nostru.
- e nebunie cu mâncarea “bio” sau “organică”. Fructele nu sunt atât de zemoase pe cum le ştim noi. Am mâncat nişte piersici ce puteau concura la categoria “perjele” secolului. Dacă pe etichetă scrie “bio” sau “organic”, preţul e hăt sus.
- nu avem toate ţiglele pe casă. Asta e concluzia prietenilor noştri când au auzit până unde ne-am “trambalat”. A meritat plimbarea. Aşa vezi un oraş cu adevărat. Nu doar “bifând” atracţiile turistice şi mergând de la una la alta cu metroul.
Avem şi poze din Manhattan. Probabil că le pun mâine. Dacă nu plecăm iar cu ziua la plimbare. Acu’ poze.
[nggallery id=1]
