Povestesc cu ai mei cam de 3-4 ori pe săptămână, cât sunt acasă la ora respectivă (2-3 PM, să îi prind seara). E bun şi Skype-ul la ceva .. nu este calitate perfectă a imaginii şi nici cel mai curat sunet, dar ne vedem şi înţelegem. Punem la socoteală şi faptul că citim pe net ce se mai întâmplă prin Ro, aşa că în general suntem la curent cu toate evenimentele deosebite din ultimele 4 luni.
Cu toate astea, ai mei ţin morţiş să mă informeze în detaliu despre toate mizeriile din politică, de Diaconescu şi “e arestat, e eliberat”, de ce a zis Boc şi ce a mai purtat Udrea. Moment în care îmi sare ţandăra şi le-o tai scurt “vreau să ştiu VOI cum sunteţi, nu mă interesează ce fac dobitocii ăia”. Adică prefer să aud a suta oară ce au mai povestit cu vecina de la patru, cu care ne-am înţeles mereu de minune, ce mai face nepoţelul ei, ce mai spun rudele mele din Sibiu, ce mai fac câinii mei până la urmă. Nu să aud cum mi se recită toate mizeriile rostite de ai noştri ca brazii în interminabilele talkshow-uri cu care ne-au binecuvântat televiziunile în ultimii ani.
Încă nu pot înţelege “dependenţa” românului de televizor. Am înţeles că împuşcatul ne-a ţinut la raţie, deci, când am devenit “liberi” am fost ca ăia pierduţi în Sahara, când dau de o oază cu apă. Dar au trecut 20 de ani de atunci. Hai că a mai apărut o generaţie între timp şi noi tot “însetaţi” suntem.
Ne plângem mereu de calitatea sinistră a mediei româneşti. Nu ne putem lăuda cu O EMISIUNE decentă, chiar dacă pe o “licenţă” de aiurea. Nu putem visa la vreun Top Gear, Top Chef, The Apprentice sau chiar The Biggest Loser. Nu sunt neapărat geniale, dar sunt emisiuni pentru care ai nevoie de “logistică” serioasă şi iau mai mult timp pentru pregătire, decât un talkshow răsuflat cu acelaşi moderator ce s-a specializat ad-hoc în fizică cuantică, SEO, politică, medicină etc.
E mult mai uşor să chemi câte un pierde-vară de politician sau alt baştan (că şi ăştia se rup cu munca, de au timp să frece duda săptămânal pe sticlă) şi să lălăi emisiunea până adoarme audienţa. De unde idei, de unde un plan, de unde o emisiune pe care chiar să o urmăreşti cu gura căscată? Mergem la minima rezistenţă, mai furăm de pe net, mai punem un filmuleţ de pe “iutiub”, scoatem 3 zile de emisie dintr-o ştire, chiar dacă e nu e chiar confirmată şi .. timpul trece, leafa merge.
Am venit aici cu obiceiurile româneşti în minte. Chiar dacă nu stau personal să casc ochii ore întregi la TV, nu pot spune că nu am mai pierdut câte o după-masă pe Discovery sau ceva similar. Nu am boala ştirilor şi talkshow-urilor, dar am vizionat la viaţa mea destule chestii şi am pierdut nişte timp. Văzând în casă 5 televizoare din alea mari şi “plate”, m-am gândit că prietenii noştri fac de-a dreptul orgii televizioniste, de au atâtea scule în casă.
Număr pe degete ocaziile în care ne-am folosit de respectivele teleuri: vizionat 2-3 emisiuni la TV, când am fost răcită şi nu m-am putut mişca din pat (după asta am descoperit NetFlix şi am abuzat de contul lor), văzut o emisiune de dimineaţa de aici, la care s-au dus la filmări prietena noastra şi 3 foste colege de muncă, venite în vizită la noi (normal că au vrut fetele să se vadă la teleu, deşi au fost doar în audienţă, tot le-am văzut figurile în câteva secvenţe cu publicul), nişte minute din Miss America (până D, prietena noastră, a ronţăit ceva), un episod din altă emisiune (o colegă participase în concurs şi dorea să o vadă), 2 meciuri din Cupa Mondială (unul cu SUA, în grupe, şi încă unul pe care nu mi-l amintesc, tot din grupe), un documentar adus de R, prietenul nostru, cu Croaţia (încercăm să-l convingem să facă la anul un concediu cu noi acolo) şi cam atât.
Mai folosesc televizorul uneori pentru a pune câte un desen animat Disney pentru a mică, 20-30 de minute înainte de culcare (numai dacă a fost sfinţişor ziua aia) şi eventual o jumate de oră pentru ăi bătrâni tot uneori, înainte de nani.
Cum ştiu în ce mod intens ştiau chiar şi ai mei să utilizeze televizorul, sunt pur şi simplu mirată. Adică R, în loc să pună fundul pe canapea să flencănească din telecomandă cu berea pe burtă, petrece puţinul timp pe care îl are cu a mică. D, şi ea cu un program ciudat de muncă, petrece fiecare minut acasă cu copilul. Mi-e mai mare dragul să îi văd cum se pregătesc de cină, cum R stă la poveşti cu “gâga” lui, cum o duce la băiţă şi o pune la somn. Cum D face proiecte şi “lecţii” cu fetiţa şi, cum are o zi liberă planifică o ieşire în parc sau la Zoo.
Nu avem niciodată timp destul, dar putem să renunţăm la unele chestii neimportante pentru a petrece nişte ore cu FAMILIA şi copiii noştri. Ştiu prea mulţi oameni care pierd ore bune la televizor, chiar şi când nu e nevoie. Nu spune nimeni să faci călătorii în Cayman Islands în fiecare weekend, că nu s-a născut nimeni cu miliardul de dolari sub fund, dar poţi ieşi ÎN PARC. Sau la 20-30 km de oraş, dacă tot are fiecare familie de român măcar o maşină. Sau cobori în curtea blocului, faci o plimbare prin cartier, mişti ceva. Nu plouă chiar în fiecare zi.
Multe familii de români şi-au aruncat cărţile, odată ce au devenit “moderni”. Preferă să caşte ochii la Diaconescu 10 ore continuu, decât să citească ceva. Copiii lor ajung la 14 ani fără să fi citit un roman la viaţa lor, în condiţiile în care noi citeam şi o carte pe zi. Pot înţelege că nu mai este timp de lectură ca înainte, dar, când copilul tău se exprimă ca un idiot, pentru că freacă fotoliul toată ziua căscând ochii la tot felul de prostii pe TV, înseamnă că undeva ai zbanghit-o cu educaţia.
OK, nu mai este cool să citeşti cărţi “normale”? Citeşte-le pe format electronic, caută informaţii, învaţă ceva. Nici net-ul nu se foloseşte doar pentru porn şi jocuri, dar este mai uşor să arzi alte minute aiurea, în loc să cauţi informaţii decente.
Discută cu copilul tău. Nu doar “de câţi bani ai nevoie?” şi “de ce ai luat patru la română?”. Fă timp să îl duci la diverse cursuri când e mai mic. Sau măcar să-l scoţi la o “miuţă” în spatele blocului, dacă nu ai bani de cursuri. O plimbare printr-un parc nu costă şi pentru ăştia mici e deja ceva deosebit. A mică a prietenilor noştri a vorbit o lună despre plimbarea la Zoo. În parcul din cartier are deja prieteni, ştie să se dea pe “huţuluş”, se caţără pe tot felul de ustensile de acolo, face mişcare şi stă în aer curat (pe cât de curat poate fi aerul într-o asemenea metropolă). Chiar dacă distracţia asta nu costă nimic şi teoretic nu e ceva ieşit din comun, este clar mai bine decât să fie lăsată de izbelişte prin casă, pentru că părinţii au de pierdut timpul cu vreun talkshow interminabil.
Ai mei spuneau că mulţi stau la televizor, că oricum nu mai au de lucru. Deci, în loc să îi scoţi din minţi pe ăia de la forţele de muncă, stându-le în cârcă în fiecare zi să îţi ofere o soluţie, mai bine stai cu burta în sus şi aştepţi banii de şomaj. Poveasteam anul trecut despre un domn ce stătea acasă şi refuza orice şansă de angajare, pentru că salariul oferit era prea mic, asta în timp ce soţia era deja bolnavă şi nu îndrăznea să se interneze, că mureau de foame.
Câţi indivizi din ăştia stau la vizionat ca trântorii în loc de a căuta ceva de muncă. Ştim cu toţii că este criză şi că pe piaţa muncii e durere, dar şomajul nu cred că este 90%, să spui că este chiar imposibil să găseşti ceva. Plus că, şi dacă munceşti cu ziua, tot faci nişte bănuţi ce pot hrăni familia 2-3 zile. Dacă stai la televizor toată ziua, sigur nu va veni nimeni să te angajeze, dacă laşi prostiile şi cauţi o soluţie, chiar şi după săptămâni de “nimic”, tot se va găsi vreo soluţie.
Statul cu orele la televizor nu te face nici fericit, nici super informat. Ştiu şi eu tot ce se întâmplă important în ţară doar citind 5 minute câteva ştiri online. Prietenii noştri ştiu şi ei ce se întâmplă în ţara lor şi fără să petreacă ore întregi uitându-se obsedaţi la ştiri şi tot ce se mai poate. Şi nici aici nu este totul pe roze, iar Obama se pare că a mai dat peste cap nivelul de trai cu unele idei. Este şi aici şomaj, se închid destule “şopuri”, falimentează spitale, preţul benzinei a crescut în ultimii ani, sunt probleme sociale destule. Dar ăştia au învăţat că, dacă stau 10 ore pe zi să urmărească la televizor totul sau dacă îşi văd de treaba lor, cam tot aia este. Pentru că, atât timp cât nu suntem implicaţi serios în politică, rahaturile tot se întâmplă.
Diferenţa este că am putea petrece timpul alături de familiile noastre, am putea ieşi împreună la iarbă verde (chiar şi în parcul de la colţ), am putea face lecţii cu copiii sau am putea găsi ceva suplimentar de făcut bani. Sau doar am savura nişte ore cu oamenii care contează în viaţa noastră. Pentru că emisiuni proaste la TV vor fi mereu, dar anii trec şi vom ajunge să ne dăm palme că nu ne mai cunoaştem copiii sau că ne-am depărtat atât de mult, trăind în aceeaşi casă, că nu îţi vine să crezi că suntem familie.
