Că tot îmi place să îl citesc pe DeMaio, uite că ne folosim de “sloganul” omului pentru a intitula mirificul articol.
Normal că trebuia să mă calce totuşi ceva pe ăle bătături, să scriu încă un articol la ora asta, şi acel ceva este incidentul ce a “născut” reacţia lui Cabral. Un tip pe care îl ştiu de la teveu şi de pe bloagă. Pare, din ce scrie acolo, a fi una dintre puţinele vedete cu neuroni viabili şi un bun simţ greu de găsit pe la românicii noştri mai nou. Şi totuşi băiatul ăsta este o cioară, aşa cum e mama, fiica şi toţi cei care nu au chielea albă ca a noastră. Şi l-a lovit din nou o replică de genul ăsta pentru că, deşi de ani de zile a demonstrat clar că nu cauţi calitatea unui om în culoarea pielii, se mai găseşte câte un cretin să îi pună sare pe răni veci de peste 30 de ani.
Ceea ce mă îndurerează însă pe mine, ca şi cititor de cabral blog, este că faza asta îl aşa demoralizează, încât discută despre o pauză. Păi bine, măi copile, dar eu ce mai citesc?
Am 7 ani trecuţi de la primul meu site. Este încă on, am primit injurii, ameninţări, am pierdut nopţi, din cauza unor fricţiuni cu tot felul de neanderthali. Am “născut” şi alte proiecte şi, pentru fiecare cuvânt bun, am mai primit şi câte o ocară. Doare al naibii de mult.
Cabral e negru, indubitabil. Unii spun “cioară” şi îl privesc ca pe un pumn de râme, alţii se uită cu interes şi adoră nuanţa ciocolatie a pielii. Este urât pentru unii şi frumos şi special pentru alţii. Până la urmă este un om bun. Asta o văd unii, alţii rămân cu gândurile tot la epidermă.
Femeile sunt de obicei tâmpite. Că sunt femei. Urâtele sunt … naşpa, deci greu de crezut că poţi discuta ceva normal cu ele. Greu de crezut că, pe lângă defectele pe care le văd unii rapid în ceea ce priveşte “faciesul”, mai au şi poate nişte creieraşi, simţ al umorului etc. E greu de crezut că un om cu dizabilităţi poate a avea un suflet mare. Păi nu vedeţi că abia se mişcă în căruciorul ăla amărât. Sau, după cum ţine mâna aia afectată de boală, sigur e doar o ciudăţenie de care merită să ne batem joc. Că suntem perfecţi.
Cabrale, dragul meu, şi ceilalţi pe care v-au dărâmat cuvintele grele, auzite mult prea des: mai daţi-i în durerea lor de nesimţiţi. Cum să te gândeşti să renunţi la ceva frumos (un site inteligent, un blog de calitate), pentru că un actoraş de 2 lei suta de bucăţi consideră că eşti cioară, alături clar de distinsa mamă (sărutări de mâini, apropos). Nu asta este soluţia. Să renunţi la ceea ce eşti (şi) un blogger absolut decent şi interesant, pentru un comentariu inept.
Nu, nu este doar cazul lui, s-au mai închis în timp situri excelente tot ca urmare a unor comentari “telectuale”. Ei bine, eu nu cred că asta e soluţia. E păcat de ANI de muncă, de idei bune, de efort şi tot ce presupune un asemenea proiect să dispară pentru că încă un troll a scăpat de la zoo.
Spuneam că am primit destule “băgări şi scoateri” în 7 ani de viaţă online. Niciodată nu mi-a venit ideea de a renunţa. Culmea este că, în cursul timpului, exact ăia care s-au ocupat odată să mă muşte de “tender” au eşuat. Proiecte începute pentru a-mi “arăta” mie, au murit sau chiar mi s-au dat spre preluare. Şi iată că, după toate luptele şi nervii din anii ăştia, micuţele proiecte pe care le ţin eu, îs încă acolo.
Nu am de gând să renunţ la ceea ce sunt pentru că dau de mitocani. Hai să nu moară caii, doar că unii câini au fost loviţi de rabie. Hai să continuăm să scriem şi poate să mai educăm câte ceva.
PS: nu se poate aranja ca idiotul ăla să primească aşa o amenduţă drăguţă pentru comentariul ăla. Sau eventual să se aranjeze un micuţ boicot pe la televiziuni încât nişte luni de acum să nu găsească de lucru? Zic şi eu aşa …