Relaţia noastră a început acum 4 ani. Era genul bine făcut şi foarte agil. Exact ce îmi trebuia mie. Când puneam mâna dreaptă pe el, palma se odihnea lejer pe umflătura generoasă şi cu degetele puteam să îl folosesc, aşa cum simţeam eu nevoia la momentul respectiv.
După ceva timp relaţia s-a cam răcit. El, atât de interesat să îmi facă toate plăcerile, devenise mai nepăsător, pierduse şi din agilitate, deh, îmbătrânise. Până într-o zi în care comunicarea a fost total compromisă. Am încercat orice tertip învăţat împreună în anii ăştia de intimitate, el rămânea tot nepăsător. A sosit şi momentul în care am realizat că situaţia nu mai poate continua.
Nu mi-a fost uşor să pun în urmă anii noştri frumoşi, dar decizia trebuia luată. Aşa că, într-o seară de decembrie, l-am întâlnit pe cel nou. Micuţ, pentru că simţeam nevoia de schimbare. Am trecut de la “bine făcut” la “petit”, dar trecerea a fost mai uşoară decât credeam. Ca orice femeie, doream să fie mare, pentru că, nu, mărimea contează.
Mâna mea dreaptă îl cuprinde cu mai mare uşurinţă, pentru că este mult mai puţin dotat decât “exul”. Dar am câştigat la capitolul de agilitate şi precizie. Şi nici nu este atat de lipsit de confort, pe cât credeam iniţial. Mărimea pare să nu conteze, mai ales dacă discuţi despre un mouse.