Asistenţa medicală în România costă (de fapt costă peste tot). Avem încă spitale jegoase şi unii medici de care nu ştii cum să te fereşti. Să te “cauţi” preventiv costă timp si poate chiar bani (nu mai ştiu ce şi cum se acoperă din CAS). Există clar varianta clinicilor private pe care tot mai mulţi o luăm în vedere pentru că, în ciuda costurilor mai mari, beneficiezi totuşi de un tratament decent.
Asta când nu o dau ei în bară (ex. Neuromed de pe Rebreanu, Timişoara, care l-au diagnosticat pe “soare” cu nuş’ ce fractură în zona cotului, umflat el, cotul, dar fără dureri. S-a dus omul la ortopedie, pregătit deja pentru gips sau chiar operaţie că doar nu te joci cu fractura. S-a mirat bietul medic vreo 5 minute că unde soarele lui a văzut medicul de la Neuromed fractura? Era o bursită pe care deja o tratează şi pare-se că merge bine.)
Şi totuşi nu mergem la doctor, decât când e nasol. Ultima “verificare” serioasă pe care am făcut-o a fost acum 7 ani, când am revenit la un post de radio şi ne-au trimis la “medicina muncii” de ne-au “căutat” cum trebuie. Am făcut EKG, teste de vedere, auz, sânge, chiar şi psiho.
Sunt mândră de mine? Nu. Sunt doar încă o inconştientă care are pretenţia că va fi nemuritoare şi că nu are nimic, dacă nu o doare nimic. Nu?
Şi nimic bun nu iese din asta.
În urmă cu vreo 2-3 ani prietenul nostru apropiat a început să acuze nişte dureri de spate. Era muncitor şi bănuia că şi-a “smintit” ceva cu munca fizică. Era obişnuit cu febră musculară, întinderi etc., aşa că nu a dat importanţă fenomenului. După nişte luni observam cu toţii că merge la “pipilică” prea des. Din nou a ales să ignore problema, mai ales că nu avea chef să piardă timp la medici cu tot felul de consulturi. Nu mai durea atât de tare, bănuia deci că problemele cu spinarea s-au rezolvat. Că doar omul modern are probleme cu “şalele”, de ce să ne stresăm.
A avut decese pe linie directă în familie din cauza a ceea ce se cheamă neoplasm renal. La el l-au descoperit când o tumoră i-a atins coloana şi a paralizat de la piept în jos. Cancerul era într-un stadiu atât de avansat încât familia nu a putut decât să îl vegheze până la final. A murit la doar 48 de ani.
În urmă cu 2 luni, la o ecografie mamară făcută pentru că am “simţit” ceva, am avut rezultate “neplăcute”. Mai multe “virgule” după cum glumeam eu. Mărimea “virgulelor” ne-a făcut pe toţi să punem şi răul înainte. Bunicul meu a murit de cancer de colon, bunica a avut cancer mamar şi i-a supravieţuit. Cât de plăcut este să te gândeşti la 30 de ani că poate ai cancer? Nemaipomenit.
Partea pozitivă este că biopsia a ieşit bine. Ştiam asta pentru că citisem zeci de articole despre subiect, am studiat fotografii de la alte ecografii, m-am informat cât mai bine, pentru că doream să fiu pregătită. În momentul în care în seringă începea să apară conţinutul nedorit, am ştiut că nu este cancer.
Urmează examene endocrinologice şi clar invitaţia tuturor de a pune la “copt” vreun bebe, că asta mă va regla. Am scăpat ieftin.
În urmă cu 5 ani încă mai prestam karate. Făceam şi antrenamente de Judo şi exersam căderi laterale. Normal că, deşteaptă cum sunt, am reuşit să pic de câteva ori ca sacul pe coaste. Ştiţi cum doare. Peste ceva timp au început nişte dureri în partea dreaptă. Imediat sub coaste, deşi uneori aveam impresia că alea de jos sunt şi ele cuprinse de durerea în cauză. Am avut nişte zile în care nici nu am putut mişca normal de dureri.
Ştiind că am comis-o la antre şi bănuind cu toţii că mi-am “junghit” ceva la spate, am mers numai pe varianta ortopedică. Pentru că, nu-i aşa, n-am avut în viaţa mea probleme cu rinichii şi nici nu doream să fac un consult “inutil”. Am făcut şi nişte şedinţe de fizioterapie care, culmea, mi-au scăzut durerile. Peste 6 luni reveneam în dojo destul de plouată, încă mai “simţeam” spatele, dar puteam mişca deja OK.
Joi noapte au reînceput durerile alea de spate, de nu am putut să dorm. Diferenţa de data asta o făceau o anumită “aplecare” spre făcut pipi din oră în oră şi o durere puternică şi în zona abdominală. Dimineaţa mă întâlneam cu iubi şi eram cocoşată de durere. A crezut că este o apendicită. Un simplu “eco” ne-a demonstrat că bănuiala mea că nu e totuşi apendicită nu a fost chiar proastă. Situaţia era însă. Am o piatră frumoasă şi sănătoasă de 1cm jumate. Cum s-a făcut atât? Simplu, pentru că am fost suficient de idioată acum nişte ani să nu iau în vedere şi alte opţiuni. Cum era dacă o descopeream atunci? Cuget că mai “moale” decât este situaţia mea acum.
Din toate poveştile astea rezultă o chestie. Că, oricât de “ipohondru” pare, e chiar indicat să ne “căutăm” de sănătate înainte de a fi prea târziu. Aşa descoperim problemle dentare, înainte de a rămâne cu proteză totală la 50 de ani, descoperim chiar câte o tumoră pe când se poate lupta şi şansele de a supravieţui sunt URIAŞE. Ne descoperim “pietre” când poate sunt doar “nisip” şi orice probleme de inimă înainte de a muri de infarct în faţa familiei.
Costă şmecheria asta timp şi poate bani. Ni se pare inutil să mergem şi să zică nenea doctorul “domnişoară, ovarele dvs. sunt impecabile, uterul arată ca în revistă” sau orice alt mod de a oferi vestea bună că eşti sănătos tun. Mi se părea ciudat acum 7 ani să fac EKG, eu dama de 24 de ani perfect sănătoasă. Am aflat că, întradevăr, “herţul” merge cum trebuie. Plămânii erau “curaţi” şi sănătoşi, sângele nu conţinea nimic “suspect”. Auzeam bine, vedeam relativ OK (ceva miopie mică tot am), chiar şi testul psiho a dovedit că, deşi nu pare, nu sufăr de nimic suspect.
Ar fi cazul să încep un bun obicei. De a face lista de “căutări” şi a şti la orice oră cum stau cu sănătatea. Să văd orice potenţială afecţiune înainte să ajung să pierd nopţi gândindu-mă cum să ies dintr-un rahat în care m-am băgat sigură crezând că mai am 17 ani.
Voi cât de des vă luaţi sănătatea în serios? Care sunt “zonele” pe care le aveţi mai des în vedere?
Medicii mi-au nenorocit o parte din viata, deci cat pot fug de ei. Nu pot sa uit ca din cauza lor si a unui tratament prescris aiurea, am luat in greutate la 7 ani (am luat asa cam 15-20…), nu pot sa uit ca un orl-ist idiot, i-a tratat la buna mea o otita, ea avand 240 tensiune…si de acolo a inceput tot. Nu pot sa uit ca medicul meu de familie e idiot si tot asa. Dar am avut grija de sanatatea mea. La ce sunt atenta?
In primul rand la zona genitala. Organele mele genitale cica sunt dezvoltate normal, fata de greutatea pe care o aveam. Am slabit, s-a mai reglat. Hormonal cica nu e nimic. Mai trebuie sa-mi faca o analiza si totul e ok. Atunci rezulta ca e ginecologic. Oricum asa cum ai spus si tu, am pus si eu raul in fata si mi-am dat seama ca buna mea a avut chist ovarian foarte mare, maica-mea fibrom si 2 matusi cancer ovarian si in plus vara mea din partea lui tati nu poate sa aiba copii.
A doua chestie de care am grija e minunata mea coloana Nu stau dreapta de spate, nu ca sunt cocosata, dar am putin deficit de postura, de la faptul ca eram prea inalta si bancile prea mici in scoala primara (gandeste-te ca imi tineam banca pe genunchi…)
Am dat de un singur medic care m-a ajutat…datorita lui am slabit 20 de kg…dar in rest…medicii doar m-au nenorocit. Oricum, vrea maica-mea sa ma duca la RMN sa imi vada coloana, dar mie mai frica imi e de zona genitala…chiar mi-e frica…dar nu am ce sa fac, daca nu va fi sa fie, o sa adopt
Best friend a avut piatra la rinichi, dar era mica si a eliminat-o pe cale naturala, dar cu mult chin.
E important sa avem grija de noi, dar sincer la cate am patit, chiar ma ingrozesc de unii medici.
eu merg la ginecolog si dentist regulat. in rest, ultimul set de analize de sange l-am facut
anul trecut, cand erau obligatorii cu trimitere de la medicul de familie. probleme am avut destul
de putine, insa prefer intotdeauna sa previn decat sa tratez. plus ca mi-e tare frica de ace.
asa ca le evit pe cat posibil.
Bronto, mai bine sentimentul ala decat doamne fereste. Si eu am un umar facut praf acum 10 ani cand m-a varsat unul cu masina de pe bicicleta in cap si umar pe sensul opus. Inca nu am binevoit sa ma ocup serios de problema (umarul inca mai doare si nici la cap nu am ‘studiat’ problema). Am avut dureri in ambele locatii. Probabil ar fi mai bine sa merg sa ma “caut” sa stiu ca nu am nimic la ganditor si nici la umar, decat sa stau sa ma gandesc .. oare de ce doare.
Preventia in medicina ar trebui sa fie foarte importanta. Nu este vorba de ipohondrie, nici de pierdut vremea medicului, este pana la urma un drept al nostru de asigurati si chiar ar trebui sa fie o preocupare continua. Sa stim mereu cum stam.
Va garantez eu ca prietenul nostru, daca nu murea sarmanul, ar fi dat orice acum (vorba bine, ca e mort) sa fi trecut prin neplacerea unui consult cu un imbecil de doctor sau sa ramana fara niste bani in buzunar pentru ca lua calea privatilor, decat sa lase in urma sa o sotie inca tanara si 2 copii de care abia acum putea sa se bucure, ca numai ei si noi stim cat s-au chinuit cu ei (au fost o familie saraca, dar au crescut 2 copii ca doi brazi).
Daca dai de un medic de rahat, mergi la altul. Citesti recomandari online, intrebi pe cineva. Chiar intentionez sa scriu un articol in care sa va recomand niste oameni care m-au servit pe mine sau de care stiu si sunt absolut OK. Poate e util pentru timisoreni, macar.
Costa destul de mult sa te “cauti” cum trebuie. O operatie de mastectomie insa plus refacere pentru mine (daca se ajungea, fereasca sfantul la asa ceva) costa MULT peste pretul consultatiilor preventive. Nu discutam despre dureri, refacere, alte tratamente. La fel costa acum eco-uri abdominale pentru a vedea pe unde e piatra minune. Si, daca ajung la cutit, is alti bani. Prinsa in faza de inceput (acum 5 ani de pilda) zic eu ca situatia era mult mai misto.
Asta incerc eu sa zic aici. Nu neg situatia din spitale. Am ghinionul sa “frec” podelele pe acolo destul de des in ultimii 20 de ani ca “apartinator”. Nu neg ca sunt doctori atat de “amortiti” la suflet incat, daca nu ai “cotizat” poti crapa in fata lor. Dar nu sunt toti asa. Nu toate spitalele sunt atat de jegoase. Exista clinici private in care esti tratat ca un rege. Trebuie doar sa dorim sa facem pasul asta. Pentru ca orice boala ar fi, prinsa in stadiu incipient, ai sanse sa mori de batranete la 90 de ani. Sunt oameni care au supravietuit cancerului pentru ca au avut “fler” sau noroc sa il prinda pana nu a distrus totul. Daca insa apuca sa isi faca de cap, orice boala, duce la timpi mai mari de recuperare, tratamente intruzive si chiar moarte.
Ironic e ca si eu as sfatui la fel pe altcineva. Pentru ca simt si eu ca ai dreptate. Pentru ca asa zice si creierasul meu ca e logic. Pentru ca s-a progresat enorm. Chiar daca tara noastra e mai ramasa in urma, tot se pot face multe care sunt “fuckin’ amazing” pentru mine. Pentru ca am dat de oameni super ok.
Dar cand vine vorba de mine… “I’m tough, nothing is going to happen to me, I don’t want to look ridiculous when there’s really nothing wrong with me.” (O, da, zeita ce sunt 😆 😆 😆 ) Ca nu vreau sa ajung cum ajunsese o prietena care incepuse sa-si doreasca sa-i gaseasca ceva in neregula ca sa nu-i spuna ca-i nebuna… desi logic ca nu-si dorea probleme de sanatate, dar na…
Cu umarul nu e de glumit. La fel cum nu e de glumit nici cu altele, dar acum nu despre ele e vorba.
Eu am o experienta neplacuta cu mama. In urma cu mai multi ani si-a intins un ligament. Tot la umar. Si nici macar nu a stat in pansamentul ala care ii imobiliza umarul. Plus de asta, a continuat sa muncaesca ca mai inanite, mai ales ca sta la tara. Iar anul asta am adus-o fortat in Cluj si i-am facut un control. Rezultatul: ligamentul, din intins e aproape rupt. Si nu prea mai are ce sa-i faca. Asa ca nu e de joaca cu sanatatea.
Tinem, dar nu la infinit. Si, ce e mai rau, nici nu avem piese de schimb in caz de “avarii”.
Multa sanatate iti doresc, Dojo! >:D<
Regula e cam asta: mă uit la părinţi în bătătură, probabilitatea e să mă lovească aceleaşi maladii ca şi pe ei. Exact de alea mă caut măcar odată pe an (adică tiroidă, sinusuri, glicemie, bilă)
După care:
– ginecologie – dacă sunt femeie, să fiu până la capăt, nu să mă trezesc cu vreo problemă în zonele femeieşti când mi-e lumea mai dragă
– dentist – cam o dată la câţiva ani, când la un examen sumar văd vreun punct negru pe dinte sau am vreo sensibilitate
– orice altceva: la nevoie
Fără a fi ipohondră (chiar dimpotrivă), merg la doctor pentru orice problemă deranjantă. Nu mă “caut” singură şi nu iau medicamente de capul meu. Cred că e mai sănătos aşa.
Aham… asta mi se adreseaza mie, am inteles! 😳 Cel putin pe la doi voi trece si eu din nou cel mai tarziu la inceputul saptamanii viitoare. Paradoxul e ca mor de nerabdare sa merg sa se rezolve odata, insa… hmmm… Marea problema e ca nu am fost inca reinmatriculata la FILS, deci sunt inca intre facultati si fara un loc de munca si habar n-am care-i statutul meu de asigurat 😕 E drept ca pentru stomatolog nu ma intereseaza ca oricum merg la o clinica particulara… dar ma cam sperie ideea de cat ar putea sa ma coste.
Nu ca m-as fi miscat mai repede la medic in trecut cand nu intra in discutie si latura financiara. Nu mai sunt inscrisa la un medic de familie de 7 ani si jumatate. Pur si simplu mi-a fost lene… ca asta inseamna umblat dupa hartii, cu hartii… bleh! Asa ca in toti anii astia eu am ajuns la medic doar in 2 tipuri de situatii:
1) inainte sa ma angajez
2) dupa ce s-au luat de mine animale pe 2->4 picioare; si in astfel de situatii am ajuns direct la urgente cu taxiul numit ambulanta… <- in ciuda situatiilor astea, mi-e in continuare teama ca as putea sa dau de incompetenti sau nesimtiti, un fel de “daca eu nu i-am intalnit pana acum, nu inseamna ca nu exista, ca prea aud multe povesti”
La mine e foarte puternic si sentimentul ala de rusine/ vinovatie. Ca eu de fapt n-am o problema serioasa, spre deosebire de altii si ii ocup timpul omului degeaba 🙁 Sentimentul s-a instalat dupa ce am scapat de tijele din aripa dreapta… si m-o tinut pana cateva luni 😕 Adica eram perfect functionala, puteam sa-mi car laptopul pe umarul drept, sa fac podul din picioare… si eu ma miolaiam ca nu arata la fel umerii cand ridic aripile in lateral 😕 Si n-am avut parte de nici un repros, dar tot ma simteam vinovata ca-si pierd timpul cu mine 😳
Hmmmm …sănătate ? Ce-i aia ? Ne naştem sănătoşi şi încercând să ne vindecăm, devenim bolnavi ! La mine e “simplă” treaba.
-Hernie de disc operată acum doi ani.
-Balbism, de la 7 ani, nevindecat încă. M-am împăcat cu el.
-Alcoolism – “molipsit” de pe la 16 ani, nevindecat încă. Nici un tratament luat.
-Ruptură de menisc, neoperat, nevindecat, ameliorat.
-Piatră la rinichi, descoperită recent, nevindecat.
Şi ar mai fi … Dar nu iau nici o măsură pentru asta. Nu mă duc prin spitale pentru că sincer, nu-mi permit să dau 300 de lei pe un RMN (rezonanţă magnetico-nucleară) să văd ce-mi mai face coloana, iar în plus de asta mi-e teamă că intru cu o boală şi ies cu 5. Cât despre felul în care sunt tratat …
se intampla in Romania (din pacate!)
Stii cum se spune: “Mie nu mi se poate intampla niciodata”… Pana cand chiar se intampla… Si se intampla destul de zdravan si e uneori prea tarziu… Si te gandesti: “Nu sunt prea tanar(a), dar nici babalac nu sunt…”
Eu prefer sa dau un ban la clinica particulara decat sa intru in mizeriile de spitale romanesti. Niciodata nu am incercat, si nici nu am de gand sa incerc.
Primul lucru de care am grija este zona genitala, pentru ca “pe vremea mea” era moda cu buricu la vedere, si am suferit destul de mult din cauza asta – anexite si altele.
Al doilea lucru de care am grija sunt sanii, pentru ca am avut o problema cu depunerile de foliculina si de atunci fac tratament si supraveghez – si mie mi se parea ca am un nodul, dar din fericire nu a fost asta.
In al treilea rand, merg la dentist de cate ori este nevoie – adica de fiecare data cand imi apare vreo carie sau vreo sensibilitate
In rest nu prea am avut probleme pana acum. Racelile si gripele prefer sa le tratez acasa cu leacuri babesti si inca nu am dat gres.
Bineinteles ca ma tem de doctor ca de dracu. Mai ales de ginecolog, e teroare, imi trebuie jumatate de an ca sa ma conving sa ma duc si incep munca de convingere cu mine insami inca de cand ies de la ultimul consult, pentru urmatoarele 6 luni. Dar na…daca nu e oleaca de “durere” nu poate fi placere. Sau altfel spus, baba la frumusete si la sanatate sufera. Unele chestii trebuie facute, oricat de neplacute ar fi.
Gineco, dentist si controale mamare cred ca is vitale pentru o dama. Pun dentistul in incercarea de a ii invata pe romanii nostri verzi sa nu isi mai distruga dintii prin ignorarea problemelor.
Am o tipa la gineco de nota 100. Mersul acolo este (culmea) placut, are mana usoara, e o clinica super curata si misto.
Eu sunt ipohondra, dar intr’un mod mai ciudat pt. ca mi’e frica de doctori si mi’e frica sa descopar ceva grav. Mananc cat pot de sanatos, beau apa cu galeata (ca sa ma exprim plastic), iau tot timpul vitamine si suplimente nutritive, fac analizele la sange cel putin o data pe an. Asta primavara cand am fost sa donez sange m’am speriat foarte tare pt. ca mi’au gasit transaminazele extraordinar de marite, probabil ca ficatul meu resimtea viata plina de excese pe care am dus’o in Portugalia. Aveam un ALT de 122, in conditiile in care maximul admis era 20. Si mi’am schimbat total regimul de viata in felul in care am descris mai devreme.
Am avut cazuri tragice in familie, tata a murit in mod stupid dupa ce s’a tratat ani de zile de pietre la fiere pt. ca asa ii spunea doctorita care ii facea ecografii de cateva ori pe an, ca sa descopere mai tarziu ca avea de fapt cancer la ficat, in conditiile in care respectiva doctorita ii zicea ca are ficatul sanatos tun. De fapt, a descoperit totul cand era deja in metastaza si nu a mai trait nici jumate de an. E infiorator, nu doar pt. ca e taica’meu, ci si pt. ca e un om care se trata de ceva, convins ca face ceea ce trebuie ascultand sfatul medicului. Asta ma sperie pe mine cel mai tare: nu e suficient sa te cauti, ci trebuie sa ai mare grija si cine te cauta.
a, si am uitat sa zic ca ALT-ul meu a scazut de la 120 la 13 dupa aceste luni de “viata sanatoasa” si sunt foarte mandra ca am reusit fara medicamente. Ceea ce dovedeste ca e tare important sa ai grija ce bagi in gura…
Mai nasol e cand ai bani de fix un medic si ala da rateu. I s-a intamplat unui coleg care la sfatul meu a apelat si la sfatulmedicului.ro inainte de a plati analize de aproape 4 milioane. I se spusese ca a avut zona zoster si ca e posibil sa se fi extins interior. Dupa ce a aratat ”leziunile” pe sfatul medicului , in mailul primit de-acolo i s-a sugerat ca e alergie si ca nu poate fi nimic grav (trimisese si poze).A repetat cu urmatorul salariu analizele ”la stat” (culmea) si a iesit foarte multumit.
LeneBarbie, toata lumea are problema asta. Important e sa nu te gandesti la rele, si sa stii totusi ca orice rau ar fi, oricat de mare, daca este descoperit in faza incipienta se poate vindeca 100%.
Bine, ar ajuta si daca doctorii nostri ar fi mai draguti si nu ar da impresia ca iti fac o favoare ca se uita la organele tale…
Dojo, si eu am descoperit un gineco de nota 100, semn ca inca nu e pierduta total medicina din Ro. Dar l-am descoperit din 7 incercari, timp in care multi si-au batut joc de mine
De dinți nu zic nimic,am o carie la o măsea…Probleme am la genunchi,unul este operat (menisc),iar celălalt începe să-mi facă probleme și el.Am primit o piatră în el,drept în rotulă când eram mai mic ,ne mai luam la bătaie…pietre,scobițe și alte alea…
Daca nu m-ar obliga statul sa platesc contributiile la sanatate, banii aceia i-as da pe un abonament la o clinica particulara. Dar asa… ma gandesc ca daca tot niste bani din salariul meu se duc la stat, de ce sa nu profit si sa ma duc la doctor?
Apropo de cat de des ne luam sanatatea in serios… In Romania diabetul este o boala tot mai des intalnita. Ar trebui ca cel putin o data pe an sa verificam cum stam cu glicemia…
Si sa citim si asta inainte:
https://www.zerocalorii.ro/in-ce-parametri-trebuie-sa-fie-glicemia.html
perfidia diabetului nu consta in faptul ca nu te mai lasa sa te imbuibi cu torturi si prajituri, ci in cresterea exponentiala a probabilitatii de a sfarsi cu asa ceva:
https://is.gd/3zymQ
si eu ma oftic cand imi dau seama cati bani platesc CAS-ul si de fapt nu beneficiez nici eu si nici familia mea de serviciile pe care mi le-as dori.
Absolut toate problemele medicale le rezolvam la un spital privat (care a deschis si in Timisoara) .
E adevarat ca acolo sunt niste putoi de doctori in care nu poti avea incredere dar macar aparatura este performanta si conditiile de cazaree sunt deosebite.
Cat despre cancer… vorba nevestei: in ziua de azi toti suntem datori cu un cancer….(generatia cernobal)
Daca aveti probleme mai grave, ascultati un sfat la mine: fugiti de descultii astia din romania si mergeti in germania….
Dai un ban dar macar ai o sansa ..,… aici dai bani dar nu mai ai nicio sansa…
Legat de dentist…ah…eu merg de placere :)). Acum am fost recent si a fost asa misto, imi place enorm cum lucreaza. De gineco…am avut parte doar de experiente neplacute. Aveam nevoie doar de o ecografie (copil de 14 ani ce eram) si aia se criza ca de ce nu vreau sa ma urc pe masa. I-a epxlicat mama ca am fost trimisa de medicul endocrinolog, pentru a mi se face o ecografie, eu fiind suspecta de “sindrom adiposo-genital”. Dar de atunci mi-am mai “revenit” pe de o parte
fara a avea pretentii de filozofeala, am constat un lucru in materie de medici & stuff: tot ceea ce nu te ingrijesti la timp si corect se intoarce mai devreme sau mai tarziu impotriva ta. mai usor sau mai grav, cateodata iti schimba zdravan stilul de viata. Un set anual complet de analize nu cred ca e un capat de tara si daca vezi pe nenea cu clestele cam odata la 6 luni tot asa, nu e vreo nenorocire.
Apropo Dojolina, ce iti mai face pietricica ? Te tot intreb pentru ca am trecut prin doua colici renale:
– la prima – intr-o noapte in urgenta – m-au tinut trei sa imi faca calmante
– la cea de-a doua am trezit o biata doctorita stagiara intr-un spital de “provincie” care s-a cam speriat ca ma tineam de pereti de durere. Intavenosu’ in mana a rezolvat totu’ rapid.
Si de atunci ceaiuri alea alea, sa speram ca vor dispare incet incet. 🙂
Bre, piatra face bine. Sta. Si ma simt al naibii de bine, desi nu ar trebui. Probabil ca ajungem la bombardamente atomice, ca vad ca se simte ca la ea acasa 😀
ai grija si cu bombardamentele…pentru ca de ex matusa mea si-a “omorat” astfel niste pietre. Dupa un an i s-a scos rinichiul ca a putrezit :|. Ai grija ce faci si unde faci “operatiunea”. E important (matusa mea a facut la un medic despre care se zicea ca e f bun…dar nah nu stiu). Bine a patit o faza urata. Un rinichi scos si celalalt i se blocase ca facuse piatra. A fost dusa la Cluj de urgenta bla bla…la medicul care a operat-o. I-a cerut 500 de euro a dus-o la clinica lui particulara si la 12 noaptea a trebuit sa vina ginerele ei de la Bistrita ca sa o duca acasa 😐 pentru ca a zis medicul sa mearga 😐 ca nu mai poate sta. Oricum a ta e destul de mare…nu stiu daca ar vrea sa iasa singura. Prietena mea cea mai buna a avut una de 6 mm si a “nascut-o” dupa vreo 3 luni de cand a aflat…
Folositor articol. O sa ma duc si eu la consult pentru ca am probleme cu coloana iar ultima data medicul de familie mi-a zis ca este putin deviata iar la batranete voi avea dureri cumplite 😀 Acum vom vedea. Sper ca inotul pe care-l practic sa-mi rezolve o parte din probleme si sa-mi fie mai bine mai incolo.