O acadea sau o papusa ieftina. I-o intinzi copilului si el se bucura. Ii sclipesc ochii si vezi clar cat de intens traieste asta. Pentru un cadou mic, pentru un maruntis, pentru care uneori ai uita sa zambesti macar. El sare in sus de bucurie pentru o bomboana, tie si ceva mai important abia iti smulge un rictus plictisit. Cand am uitat sa ne bucuram?
Nu stau sa va plictisesc cu amanunte personale. Va pot spune asa el fugitivo ca am avut o copilarie incalcita si o adolescenta marcata de saracie. De “nu se poate luna asta, draga mea, lasa, poate peste 2-3 luni avem bani si pentru asta”. De blugi purtati un an intreg si poate chiar mai mult si schimbati cand erau deja destul de “dusi”. De haine cumparate de necesitate, nu pentru ca sunt sic. Si uite ca si acum, dupa atatia ani, cand mi-as permite o garderoba de “domnisoara”, inca imi cumpar haine “eficiente”, care sa tina si sa fie bune. Este clar ca acum imi permit “brenduri” bune, nu tot felul de “noname”.
O chestie insa mi-a ramas din copilarie: bucuria aia stupida si “penibila” pentru orice “rahat”. Iubi chiar se distreaza ca ma pot bucura pentru o cutie cu ciocolata Merci de pilda sau Mon Cherry. Normal ca mi le permit si ma mai desfat si eu cu asa ceva. Normal ca nu este un BMW, ci doar o cantitate de ciocolata, si totusi imi stralucesc ochii ca unui copil de 5 ani.
Ma bucur din toata inima si traiesc acest sentiment cu sinceritate. Ma bucura intentia lui, faptul ca uite ca s-a gandit la mine, placerea de a molfai dulcea “otrava” … Am incercat tot mai mult in ultima perioada (de cand sunt mai introspectiva, sa zic asa) sa inteleg de ce inca imi pastrez capacitatea aceasta de a ma bucura … Ar fi si o explicatie:
Am avut in viata putine momente de bucurie extrema. Evenimente care sa ma faca fericita in stilul “hollywood”. Am luat niste examene, am absolvit niste scoli, am avut si momente deosebite in viata intima. Normal ca ele sunt bucurii enorme. Vor mai fi in timp: cand ma voi casatori, cand se va naste copilul meu, cand va face primii pasi etc.
Si totusi viata ofera putine momente de asemenea fericire, daca le compari cu timpul pe care il petrecem prin farama asta de univers. In tot stresul si printre toate problemele de zi cu zi am invatat sa ma bucur de tot felul de chestii marunte: de o zi insorita, de un bebe vazut pe strada, de un cutu mangaiat, de o intalnire cu un prieten apropiat, de cateva minute petrecute la telefon cu el, de 2 zile pe saptamana de pauza de la jobul principal, de micile mele victorii online, de un trandafir care miroase superb.
Nici acum nu pot sa ma laud cu o viata ca in filme. Este grea, este muncita, este stresanta. Spre deosebire de copilarie, acum am eu “fraiele” in mana. Acum eu pot sa imi creez viitorul asa cum pot. Si pentru ca bucuriile cu adevarat covarsitoare sunt prea putine, ma bucur de orice. Asa am invatat eu sa supravietuiesc nebuniei acesteia care se numeste viata.
