Mă pot lăuda că am avut în general şefi buni în 10 ani de muncă. Am fost încurajată să devin mai bună, admirată când am făcut ceva cum trebuie. Aş putea găsi în istoricul meu şi o ocazie când mândria angajatorului a venit peste orice alte considerente şi ideile mele au fost “concediate” cu un “Ramona, asta nu este firma ta” şuierat printre dinţi. Este clar că am încetat să mai am iniţiative şi mi-am făcut doar treaba, aşteptând ca orice salariat model salariul.
Iniţiativele în cauză nu era nici tâmpite nici rău intenţionate, mai ales că am avut mereu ideea că, dacă angajatorului îi merge bine, înseamnă că eu voi lua salariu destul timp de acum înainte. Deci sunt interesată ca treaba să meargă şi nu sunt atât de idioată încât să muşc mâna care mă hrăneşte.
Am resimţit diferenţa de mentalitate, imediat ce am dat de unii clienţi pe micul meu business de web design.
El deţine o reţea destul de ţeapănă de situri. Două sunt mai mari şi aduc venituri excepţionale, chiar şi pentru americani. Am început să lucrăm la un forum (am reparat ceva la temă), apoi mi-a propus să colaborăm pe mai multe proiecte. Este mulţumit de calitatea serviciilor, plăteşte bine. În 4 săptămâni am primit “cheile” micului imperiu online şi nu mai am doar muncă de web design. Gestionez siturile, decid ce facem cu ele, îi planific munca noastră comună, gestionez echipa lui de programatori. Îşi doreşte să se degreveze de cât mai multe chestii ce ţin de reţeaua lui şi să aibă un om ce să ducă “greul” în timp ce el se poate concentra pe chestiile care merită atenţie şi nu pot fi “delegate”.
Modelul merge de minune, iar atitudinea de ÎNCREDERE face minuni. Interesul meu este să facem treabă bună, că doar mănânc o pâine de la el, clientul este fericit că are un om de încredere care îl ajută atât de mult. Culmea este că, imediat ce a simţit că e posibil să colaborăm pe termen mai lung, mi-a spus să-mi imaginez că asta este firma mea. În acest caz, cum aş proceda?
Ea doreşte să lanseze un serviciu mai deosebit în branşa ei. Are un investitor, are un developer cu care lucrează la acest network de situri pentru clienţii ei, ce speră ea (reţeaua) să crească repede şi bine. Am fost cooptată în echipă datorită Moldovencei (săru’mâna doamnă încă o dată). Noi două suntem “alea mici” în organigramă, muncitorii străini angajaţi pentru a face respectivele designuri.
Interesant este că la puţin după ce am început să lucrăm împreună, noi două ne-am planificat să-i aducem în atenţie că modelul ei de business are nişte probleme şi că va cădea în cap cu ideile respective. Cum este oare să te trezeşti că 2 lache vin să-ţi spună că planul tău în general e bun, dar că execuţia, aşa cum ai planificat-o e proastă?
Am rănit orgolii? Cuget că da. Ideea este însă CĂ AVEAM DREPTATE. Am petrecut ore explicând clientei de ce ideea noastră este mai bună, am petrecut vreo 2 ore doar eu pe skype arătându-i “maţele” unui wordpress şi demonstrându-i pe “viu” ce presupune ideea noastră şi ce presupune modelul lor de business.
Am reuşit să ne impunem ideea (care este mai bună) şi să schimbăm o parte importantă din planul lor, pentru că dorim să facem multe proiecte împreună şi dorim SĂ ÎI MEARGĂ TREABA. Din asta trăim. Dacă business-ul ei pică în bot, noi nu ne mai luăm banii.
Culmea este că, deşi am zgâlţâit planurile lor de juma’ de an, AU ÎNŢELES. Şi mai ales au apreciat efortul nostru de a prezenta o variantă mai bună şi de a nu ne speria să deschidem gura. Ideea noastră va ajuta reţeaua să se deschidă mai repede, să crească accelerat, iar noi vom lucra aşa cum este normal, fără idei aiuristice şi piedici amboulea. Nici clienta şi nici investitorul NU sunt specializaţi pe asta, dar au avut destul creier încât să asculte de un sfat bun.
Am avut de câteva luni bucuria de a vedea cum ştiu unii să-şi gestioneze echipa. Nu cu miştouri, nu ignorând orice iniţiativă sau idee. Nu. Lucrezi cu un om pe care l-ai angajat că ştie ce face? Lasă-l să-şi facă treaba. Deschide urechile şi nu te încăpăţâna aiurea. Normal că nu toate iniţiativele angajatului sunt bune. Normal că uneori e posibil să ai tu dreptate. Dar ia deciziile bazat pe fapte şi multă “cugetare”, nu le respinge doar pentru că tu eşti dumnezeul în firma ta. Pentru că e posibil ca în curând să nu mai ai peste ce să fii dumnezeu.