Dacă tot este weekend şi ne mai relaxăm, vă propun azi să discutăm despre fericire. Bun, nu eu am venit cu ideea, dar, dacă tot am fost invitată să-mi dau cu părerea, aşa voi face.
Când am fost fericită? În fiecare zi şi de câteva ori în viaţă. Au existat momente “mari” care mi-au umplut inima, să zic aşa: orice reuşită academică, munca la radio, când mi-a spus prima dată că mă iubeşte, de câte ori am avut ocazia să vedem locuri frumoase etc. Evenimentele alea “mari” pe care nu le poţi întâmpina decât cu gura până la urechi.
Dar viaţa nu este doar un şir de câştiguri la loto sau absolviri de diverse şcoli. Şi ce facem atunci? Ne bucurăm doar ocazional şi în rest tragem concluzia că avem o viaţă de rahat?
Încă de pe vremea când nu aveam extrem de multe evenimente mari în viaţă, care să-mi susţină impresia că sunt un om fericit, m-am educat să mă mulţumesc cu puţin şi să mă bucur chiar şi de ceva “nesemnificativ”. Mărunţişuri am spune. Faptul că este soare afară (se ştie cât urăsc ploaia şi frigul), că mi-a ieşit o mâncare decentă, că m-am trezit lângă el. Sunt fericită când am o zi bună de muncă, sunt fericită când clienţii îmi sunt mulţumiţi, fericită când stau cu ai mei la poveşti.
Am în general o atitudine destul de relaxată şi de “zen”, deci nu mi-e greu să mă bucur de fărâme de fericire chiar şi zilnic. Pentru că viaţa nu este doar o înşiruire de evenimente “cosmice”, e formată din multe minuţele pe care le poţi ignora sau le poţi petrece cu o mare bucurie în suflet.
Şi ce mă face chiar şi mai fericită este gândul că am în faţă ani buni în care să se întâmple atâtea lucruri frumoase. Pentru că viaţa mea abia a început şi mai sunt multe de trăit 🙂
