Ooops .. avem o cacofonie.
Sau oare muzica romaneasca in unele cazuri are sansele de a fi la fel de penibila ca si alaturarea mea intentionata de silabe?
Inainte de toate sa ma prezint: am 29 de ani, sunt redactor muzical (DJ de radio pe intelesul multimii) de 8 ani. Cuget adanc la problemele muzicale, ador muzica de calitate, sunt snoaba cat cuprinde si am opinii clare. Unele sustinute de experienta destul de vasta, altele sustinute numai de tupeul pe care il am dupa atatia ani de “business”.
Am cunoscut personal artisti romani ca: ASIA, Directia 5 (sa incep cu aia mai “usori”, de-i recunoaste marea masa de “melomanelisti”), Mircea Baniciu, Vasile Seicaru, Vlady Cnejevici, Ilie Stepan, Nicu Covaci, Aura Urziceanu (and the list goes on), plus niste artisti internationali pe care ma bucur ca am apucat sa ii cunosc si sunt madra ca am respirat acelasi aer: Steve Vai, Al Di Meola, Jean Luc Ponty.
Unii s-au dovedit a fi la fel de meschini pe cat de putin talent si calitate umana au, altii (culmea cei mai mari si care ar fi indreptatiti sa aiba “aere”) au fost niste interlocutori exceptionali. Din pacate, in mare parte, artistii romani sunt niste inapoiati cand vine vorba de “human skills”. Nu toti, dar multi sunt zero.
Probabil insa nu va intereseaza sa dezvolt eu atat de mult faza cu intalnirile in cauza, cat sa aflati ce asculta individa asta atat de nesuferita.
Din punct de vedere al muzicii pe “international” lista este lunga. Daca ar fi sa ne cantonam pe niste genuri muzicale, am putea sa marsam un pic pe blues (nu slow songs, genul ala cu muzicute si chitara electrica), jazz, progressive, sympho, clasica .. In ceea ce priveste muzica noastra lista este ingrozitor de scurta: ceva Phoenix (ca doar nu esti amator de muzici, daca nu ii asculti), ceva Iris, niste Cargo (pe care nu ii plac in mod deosebit desi vietuim in aceeasi urbe), Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Ada Milea etc. Etc-ul nu este atat de cuprinzator, nu va faceti iluzii
Nu cumpar muzica romaneasca aproape de loc. Nu neaparat pentru ca sunt eu “gica contra”, ci pentru ca in mod normal necesarul de 3 piese bune de pe an, le ascult la radio. Asa ca ma satisfac pe banii altora. Nu o descarc de pe net, pentru ca prea rar gasesc ceva atat de bun incat sa imi placa si sa merite pierderea de timp si de bandwidth.
Nu as dori sa fiu prea dura in acest articol, pentru ca nu sunt in hogeacul meu (a se citi blog-ul meu). Opinia mea despre muzica romaneasca insa .. este nefavorabila.
As minti daca as spune ca trend-ul descendent in ceea ce priveste calitatea componistica si interpretativa este mai putin vizibil in celelalte tari. Nu este normal si nici frumos sa consider ca artistii romani sunt de cea mai joasa speta, cand la nivel international totul se duce de rapa. Cei care au ascultat muzica prin ‘70 si au dat de era prog rock-ului si de opere muzicale de cea mai buna calitate, au acum imboldul de a sparge ceva in casa, cand vad tot felul de colectii de silicoane si ruj care nu se ia nici de la ploaie, mimand muzica si rugandu-se la Cel de sus, sa nu se opreasca CD-ul de playback.
S-a mai intamplat? Sigur ca da.
Este clar ca multi artisti fac compromisuri: Yes au lansat un album slab in 1999 (The Ladder), care a dat o mare palma amatorilor de progressive, Madonna canta tot mai multe prostii, ajunge si sa foloseasca un refren foarte cunoscut (Gimme, Gimme, Gimme de la ABBA), platit cu vreo cateva milioane de dolari, pentru piesa Hung Up. Tot felul de “kitschy girls” (ma scuzati, Cheecky Girls .. oare la ce obraji fac referire? La aia machiati prea tare sau la aia cu care gandesc?) apar peste noapte si vor sa intre in topul Forbes al ultimilor imbogatiti.
Sunt penibili .. dar totusi ceea ce se intampla la noi este de domeniul SF-ului.
Avem formatii care fura ca in codru (hai sa nu ma refer la Phoenix cu un sound prea apropiat de Jethro Tull, pana la urma “baietii” au ceva ani in spate si totusi au creat cate ceva frumos, au avut o viziune). Hai sa povestim despre Pasarea Colibri de pilda (care imi sunt dragi ca si oameni) care au “imprumutat” piese de la Bob Dylan de se sperie gandul. Sau la Iris care cantau cu mare bucurie “De Vei Pleca”, fara ca multi dintre noi sa ne intrebam daca au platit niste drepturi de autor pentru “We Wish You Well” a celor de la Whitesnake. Hai sa povestim despre Stigma, care sa laudau “Sunt un Fraier”, fara sa cugete probabil la faptul ca piesa “Can’t Take My Eyes Off Of You” nu a scris-o bunicul lor, nici matusa cu 7 case .. stai ca asta e Nastase si intram la alte belele.
Asa .. avem deci intr-o tabara “ratatii” de pe international, loviti de composer’s block. Care insa (Madonna este un exemplu) inteleg ca trebuie sa plateasca pentru o idee si, daca sunt destepti, platesc 7 milioane de verzisori celor de la ABBA de pilda, dar fac cateva zeci de milioane cu vanzarea de single. Si avem romanii care de cele mai multe ori iubesc o piesa si o iau de-a gata.
It’s a business. Dar “dincolo” este un business facut “ca la carte”.
Romanul nostru este in continuare pe mentalitatea “ce el al tau e si al meu” .. asa din start. Cati artisti romani (de orice gen, inclusiv ingrozitoarele manele) chiar platesc drepturile de autor? Cati dintre ei se streseaza totusi sa fie corecti? Putem macar sa ii numaram pe degete sau chiar avem un mare zero de numarat?
Poti numara pe degete artistii care mai compun ceva. Acum cativa ani buni muzicienii isi compuneau piesele. In zilele noastre sunt “artisti” alesi pentru ca au “suflet mare” sau sunt “fiul lu’ tata”, multi dintre ei nefiind in stare sa deosebeasca do de sol pe partitura. Ce solfegii? Ce munca de compozitie? Care texte? Luam un hit, il traducem (sau poate si la asta au ajutor, ca engleza de balta invatata la shopping in Milano, cand acolo e mai buna italiana, nu cred ca ii ajuta).
Trebuie sa aratam “misto”, sa ne dezbracam, eventual sa ne culcam cu cine stie ce producator bun la orice in afara de muzica si uite ca devenim star-uri.
Ceea ce ma “doare” pe mine atat de mult este faptul ca sunt multe trupe de calitate. Cunosc personal tineri cu talent, care culmea isi “fac” muzica singuri, care canta cu mare pasiune pentru 20 de spectatori adunati la cate un mic eveniment organizat cu greu. Eh, cum sa cante la festivaluri mari si concerte de mii de oameni? Alea-s pentru tot felul de “imbuibati” fara talent.
Sunt tineri care canta divin la un instrument sau vocal. Sunt oameni care petrec sute de ore lunar dezvoltandu-si talentul pentru a ajunge un amarat de prof’ de muzica la cine stie ce liceu sordid sau pentru a avea poate sansa de a canta intr-un studio de inregistrari, cand vreun artist chiar are nevoie de instrumentatie, nu de sync-uri de computer.
Ne varsam veninul, iata, pe muzicienii acestia. Ii uram pe manelisti pentru ca nu sunt in stare sa cante ceva de calitate, pe “pipite” pentru ca nu sunt in stare sa cante deloc. Dar pentru cine sa cante?
Si iata ca ajungem la cea mai mare problema a muzicii (in general si a celei romanesti in special): auditoriul. Oameni de diferite varste care asculta Stana Izbasa (sau cum o mai cheama si pe individa asta), Adrian Debilu Minune si alte specimene ale subculturii muzicale. De ce insa au minunatii compozitori si interpreti din aceasta categorie averi uriase si pozitie sociala? Pentru ca sunt destui inculti care sa ii asculte si sa cumpere muzica lor.
Vina cea mare nu este a muzicienilor mereu: daca ar fi sa alegi tu, cititorule, intre a trai mizer, interpretand Chopin, si a canta aberatii fara valoare pentru 4000 de euro pe aparitie la o nunta, spune drept: ti-ar tine cultura si obrazul tau subtire de foame? Intr-o tara in care la Jean Luc Ponty si Paco de Lucia se strang cateva sute de oameni (majoritatea pentru mici si bere) iar la orice artist de proasta calitate roman se aduna miile de oameni .. chiar ti-ai mai permite sa ai cultura muzicala si principii?
In toti anii de “desteptare” muzicala, am avut parte de 2 feluri de reactii: aprobare din partea celor care gusta muzica de calitate si care stiu ca “nenea” Keith Moon nu este arbitrul central de la meciul Danemarca-Spania (cand s-a fi intamplat si ala) sau ca Slowhand nu are nici o legatura cu porn-ul ci este nickname-ul unui artist de mare valoare (Eric Clapton .. cautati si muzica lui mai veche .. sigur ajungeti sa va placa) .. si dispret din partea celor care sunt convinsi ca am innebunit de tot de la atata muzica in urechi de vorbesc de cai verzi pe pereti.
Culmea este ca tocmai cei care ar trebui sa fie rusinati de limitarile lor, de faptul ca in viata lor nu a stat sa asculte ceva de calitate (poate le mai pun in miscare aia 2 neuroni), sunt cei mai porniti in a batjocori pe cei care discuta despre altceva decat Salam si Vijelie.
Acestia sunt MARE parte din auditoriul roman de muzica. Are vreun rost sa te obosesti sa canti ceva de calitate? Cine este pana la urma vinovat de faptul ca muzica romaneasca este o cacofonie?
—-
Acesta este articolul meu pe bloggeri. Cam lung 😀
