Primul Crăciun petrecut cu familia mea a fost pe când aveam 5 ani. Mare nebunie, mari pregătiri, că doar așa se face, când ai un țânc prin casă, chiar dacă prin 83 nu era intoxicația asta mediatică, deci și oamenii erau ceva mai relaxați pe tema respectivă. Seara de Ajun. Dojo (varianta mică și fără blog, normal) se fâțâia prin bucătărie, pentru că deja comandase cartofi prăjiți și erau în plină „facere”. Deh, pe vremea aia nu știam ce-i junk food și sincer zic că-s încă pasionată de modul aceasta de a ingera niscaiva amidon.
Toată familia în bucătărie, bradul cel frumos împodobit în sufragerie. Nu aveam pe vremea aia locatari cu 4 picioare, deci nici spaime că pleacă prin casă cu tot cu setul de lumini de brad, plus agregatul împodobit, pe care au fost deja instalate.
La un moment dat, mon pere se face nevăzut și reapare după 2-3 minute. Mai stăm prin bucătărie, apoi ieșim în „living”, că tot suntem cosmopoliți, și observ că bradul a născut niște cutii. Normal, am făcut un salt mortal până în mijlocul „depozitului”, strigând de bucurie, de câte ori observam încă un cadou acolo. Am primit atunci o păpușă superbă Arădeanca, așa cum nu se mai fac acum, și o groază de dulciuri.
Țin să mulțumesc pe această cale vechiului regim, pentru toate lipsurile copilăriei noastre și pentru faptul că o ciocolată și niște citrice erau evenimente mondiale. Cred că nici acum, la peste 30 de ani, nu am scăpat de „frustrările” respective, dar iar ies pe tarla.
Exact când eram mai ocupată să-mi organizez noua „fiică” și să-i fac cunoștință cu restul hergheliei, plus să înghit repede cât mai multă ciocolată, până apucau ai mei s-o pună deoparte să rămână și pe mâine (plus probabil să prevină vreo criză de la prea multe dulciuri mâncate seara), spun ai mei: „Vezi, dacă ai fost cuminte, Moșul ți-a adus atâtea cadouri”.
Fază la care, cu o luciditate de care mă mir și acum, le replic „nu-i niciun Moș. Am văzut când Mircea a ieșit din bucătărie. A pus el cadourile sub brad”.
Cam atât cu poveștile de Moș Crăciun. Văzând că nu au cu cine discuta, ai mei au recunoscut că nu-i niciun Moș, doar ei, părinții, aveau grijă ca de sărbători copilul să aibă niște bucurii. Chestie care nu mi-a făcut nicio sărbătoare mai puțin frumoasă, pentru că ei aveau mereu grijă să-mi ofere câte o bucurie de fiecare dată.
Am încetat să iubesc sărbătorile pe când eram la radio. Aveam mereu emisiuni de sărbători și zilele de relaxare pentru unii însemnau doar zile normale de muncă. Pe la douăzeci și ceva de ani simțeam că nu-mi mai spun nimic. Cam pe atunci am decis că, dacă tot sunt ditai omul și chiar nu mai dau pe spate de emoție, să lăsăm baltă tradiția bradului de Crăciun.
Anul trecut, pe când eram în Spania, mon pere a luat un brad pentru el și bunica mea. Am vorbit cu ea pe skype și era absolut încântată de el, mai ceva ca un copil care a primit multe cadouri. Dacă tot știam că se bucură, anul acesta am mers cu genitorul la vânat brazi. Am luat unul mic și îndesat (să stea pe masă, că am două viețuitoare prin casă care se plimbă mai ceva ca Vodă prin lobodă prin apartament) cu 45 de lei. De la un tip din Alba-Iulia, plantat într-o benzinărie, pentru că bișnițarii din piață aveau niște orori scumpe și vai de crengile lor.
Am completat decorațiunile cu niște minunății noi, plus beteală și un set nou de becuri, că alea de anul trecut, luate de mon pere au ținut, ca orice lucru chinezesc, câteva zile. Ieri am stat vreo 3 ore să tot bibilesc la brad și raportez că-i frumos și miroase senzațional.
Pentru a-mi face vechea tradiție de a fura saloane din pom, am avut grijă să atârn câteva zeci, pentru că, nu-i așa, nimic nu-i mai bun decât ciocolata furată din pom. La faza asta nu m-am schimbat prea mult în ultimele decenii.
Există încă vreo câteva globuri și niște clopoței de brad pe care-i avem de la primul nostru brad împreună și m-a încercat un sentiment de tristețe, gândindu-mă că, ultimul brad pe care eu l-am făcut era pe când și bunicul meu trăia. Am pus vechile ornamente alături de cele noi, am atârnat saloanele, iar mon pere a făcut treabă serioasă și a pus luminile, plus beteala.
Rezultatul: un brad frumos, bine împodobit, de care sper că se vor bucura în aceste zile. Pentru Sărbători nu avem planuri mărețe: mâine vom mânca împreună, familiile reunite, vom sta la o poveste și cam asta este. Cel mai important, zic, este să fim sănătoși, că de restul de putem ocupa de la Anul.
Vă doresc un Crăciun liniștit, cu mâncare bună și cei dragi să vă fie alături. Pentru că, lăsând brazi și moși la o parte, ceea ce contează mai mult este să fim alături de acei câțiva oameni care chiar înseamnă ceva pentru noi. Să vă fie alături și să fiți sănătoși.
Craciun fericit, sanatate si multe bucurii alaturi de familia ta:) Te imbratisez cu drag!
Craciun fericit, Dojo!
ai mei mi-au explicat ca nu aveam 2 ani cand l-am “dibuit” pe mosul, adica bunicul imbracat in straie de mos…doar ca uitase sa dea ceasul jos si inca de atunci aveam atentie la detalii. cand am fost mai marisoara, am descoperit papausa “larisa” (tot aradeanca) ascunsa in dulap. era cam clar ce se intampla dar m-am lasat surprinsa de citrice si dulciuri…si papusa. dupa cateva zile le-am zis ca o gasisem de mult in dulap dar am tacut. de atunci s-a terminat cu ascunsu si ma intrebau ce vreau de craciun 🙂
inca fac brad. nu am facut in 2009 si 2010 pe motive de showuri cu ex-ul si nu stiam pe unde sa mai fug sa NU stau acasa. anul asta, urmeaza sa facem bradutul imediat ce apare sotu pe acasa.
craciun fericit!
Saru’mana. Va doresc si eu numai bucurii, cat mai multa sanatate si oamenii dragi voua sa va fie alaturi 🙂
Tuturor Craciun Fericit!-cu sanatate,impliniri si mai multa bucurie in suflet.
EI bine, tocmai ce am pus cadourile sub brad … adică tocmai ce a plecat Moșu’ de la noi.
Vreau sa spun că eram noi precoce în anii ’80, dar acum copii ăștia sunt ceva de speriat.
Aseară trebuia să aducă Moșul bradul. Vin de la serviciu și intru în casă cu mâna goală, facem scenariul să nu se prindă copilu’; la un moment dat îl izolează scumpa mea soție în cameră cu bunicuțu și cu soră-sa (diversiune); eu țâșnesc pe ușă, reusesc sa aduc bradul și să îl pun pe balcon la limita de a fi prins în flagrant (ca in filmele cu James Bond); se termină diversiunea, continuă scenariul, copilu’ găsește bradul, bucurie mare, îl împodobim, totul ok, ne-am bucurat cu toții că am primit brad de la Moș Crăciun… 3 ore mai târziu era în pat cu juniorul (4ani și 11 luni) încercând să îl adorm. Îmi spune:
– Tati, eu știu că tu ai adus bradul și l-ai pus pe balcon când ai venit de la serviciu…
– ??!!?? Cum să îl aduc eu? M-ai văzut cumva?
– Păi nu am văzut că eram în cameră cu mami și cu bunicuțu’, da’ Moș Crăciun nu are cum să ducă atâția brazi la toți copii deodată…
Am îndrugat eu ceva minciunele plauzibile … sper să țină, oricum discuția m-a convins ca trebuie să aștept până dimineață să pun cadourile sub brad (adica la ora asta). Daca mai regizam o mișcare și vedea Moșul aseară categoric eram exact ca și în filmul decris de tine mai sus. :O)
Până la urmă cred că ăsta este farmecul acestei sărbători… ș cel mai importat este ca la final, să vină Moșu’.
Am doi copii și îmi doresc să reușesc să îl aduc pe Moș Crăciun an de an, până Moșul va prelua ștafeta…
Crăciun Fericit!
Era Moș Gerilă ăla care aducea Arădence 🙂 Sărbători frumoase să aveți!
Craciun fericit alături de cei dragi!
la noi era mai simplu, bradul il faceam noi (i-am cerut mamei globulete din copilaria mea; o parte sunt din copilaria ei), iar cadourile le gaseam dimineata; dintotdeauna, pe 25, dimineata mai spre pranz (n-am dat niciodata somnul pentru cadouri) familia noastra inoata in pijamale intr-o mare de hartie de impachetat.
in ceea ce priveste intamplari cu rude costumate, acum foarte multi ani, se pare ca bunicul meu s-a costumat (nu clasicul costum rosu, ci un bat, un cojoc intors pe dos si o caciula indesata bine), s-a ghebosat tare (a fost mereu un tip inalt, chiar si la batranete) si a adus multa bucurie. spun “se pare” pentru ca in memoria mea staruie si nu se lasa dusa imaginea cu mine pe genunchii mosului si tataie uitandu-se la noi din pragul usii. cumva, undeva s-a produs un scurtcircuit, dar e unul frumos.
nu stiu cand am incetat efectiv sa mai cred ca altcineva decat parintii aduce cadourile, dar nu mai conteaza. bucuria parintilor mei cand gasesc cadouri pentru ei pe care nu le-au pregatit ei isisi, sau unul pentru celalalt, bucuria noastra fata de cadouri si fata de bucuria lor e tot ce conteaza.
Sarbatori cu bucurie si anul ce vine , sa fie plin cu realizari! 🙂
Craciun fericit si miros de brad in casa !
PS Se pot pune si crengute deasupra usilor, nu-i neaparat brad in casa 🙂
Ce frumos! Mi-e dor si mie de facutul bradului cu tata. Acum el il face cu matu’ si eu cu boyfriendul acasa la noi. Dar se lauda la fel de tare, mai ales acuma ca face bradul cum vrea muschiul lui :))).
Sa petreceti un Craciun minunat in continuare!
Frumos articol, am doar câteva chestii de spus: Să ştii că fiecare copil are nevoie de Moş Crăciun, de minunea aia a cadourilor sub brad şi de toată atmosfera de Crăciun în familie. Copii care nu au parte de Moş sunt pur şi simplu nedreptăţiţi. La vârsta lor, chestia asta cu bătrânul ce livrează cadouri an de an are cu mult mai mult sens decât are pentru noi.
Oricum, ce spuneai de portocalele de sub brad e adevărat. Eu ieri am ieşit cu soţia şi cel mic în parc dar mi-am luat şi o portocală în buzunar. De fapt, în fiecare an de Crăciun portocalele nu lipsesc de pe masa. Acum stau sa mă întreb dacă e o tradiţie sau o “mutaţie” psihologică din vremea lui Ceaşcă.
Last but not least, doar ce am dat şi eu pisica jos din brad acum vreo oră. 🙂
Desi cu intarziere iti doresc ca Mosul sa iti fi adus
un brad frumos cu cadouri si fericire in ochii celor dragi…
Craciun fericit !!!
[…] au trecut pe la mine, care mi-au înseninat aceste zile cu urările lor. Marea surpriză a fost Dojo, pe care nu mă aşteptam să o văd vreodată comentând pe blogul meu. M-a emoţionat, aşa cum […]
Imi amintesc de un Craciun indepartat, singurul Craciun din copilarie cand am primit papusi. Sora mea, suparata ca mosul nu i-a adus exact papusa pe care o dorea, a rabufnit spunand:”sa fie al dracu’ mos craciun, ca este un zgarcit!”. La scurt timp, bradul a luat foc de la o lumanare asezata gresit, iar parintii au profitat si ne-au atras atentia ca l-am suparat pe mos, vorbind urat. I-a prins bine surorii mele, care nici astazi, dupa 35 de ani, nu dracuie. :))
Nu-mi amintesc sa fi crezut vreodata in Mos Craciun. Dar m-am prefacut de minune ca da, ca si copiii mei, ani de zile mai taziu.
Dar am crezut mereu in daruri. 😀
Crăciun fericit Ramo, mersi mult pentru tot ajutorul din 2012 și să ne auzim cu bine și în 2013. La mulți ani !
in loc sa ne bucuram de nsarbatorirea nasterii a Celui ce a murit pentru noi pe cruce sunt abatuti de la gandurile bune cu acest individ numit mos craciun…o inventie rea.
bucur@Sunt total de acord cu tine,o sărbătoare creştină,plină de har creştin este eclipsată de ceva comercial şi un simbol păgân.
bucur@ai dreptate,o sărbătoare creştină este eclipsată de un simbol păgân şi comercial.”Un An Nou Fericit!”