Nico

Tocmai am ajuns acasa de la “uzina” si mi-am amintit pe drum de Nico …

Nu, nu este fata din imaginea din stanga .. sunt oricum prea indiscreta pentru a mai si posta o poza cu ea. Dar privirea asta mi-o readuce in minte pe colega mea din clasa I .. Roscata, cu par buclat (si foarte lung), cu niste ochi usor verzui, putin albastri, si pistrui. O neastamparata si o dulce.

Am intrat repede in vorba si “ne-am lipit” destul de usor. Am aflat ca era balerina .. o dovedeau coapsele ei musculoase si picioarele chinuite de mii de ore de stat pe poante. Nico s-a distins repede ca si o atleta buna (cred si eu, dupa atata balet) si prin notele slabe.

In mai putin de un an a trecut la categoria “codasii clasei” asa cum se faceau categorisirile pe vremea aia. Am prins din pacate niste ani de “pre-democratie”, ca sa nu ii zic de-a dreptul comunism .. Nimeni nu statea sa se gandeasca de ce are un copil probleme la invatatura, de ce are atatea corijente.

Acum, daca ma gandesc bine, cei cativa copii care adunau note de 4 din cand in cand aveau probleme acasa. Erau copii saraci, cu familii dezorganizate sau in curs de .. erau copii cu probleme. Nimanui nu ii pasa insa de asta. Erau pusi la categoria in cauza “lenesii clasei” si din start toata lumea se uita urat la ei.

Si eu intram in categoria saracilor, dar se pare ca eram o “ciudatenie”, pentru ca aveam note bune. Intram intr-un fel in tagma celor “buni”, ca si rezultate la invatatura (printre fii de inspectori si mari stabi, geniali de la nastere, dupa cum erau vazuti in scoala de “fite” in care am aterizat), dar ma simteam mult mai aproape de “codasii” in cauza, cu care aveam mereu mai multe de discutat.

Simteam clar diferentele de “clasa” si erau destui profesori si ligai de funduri bogatane sau “de la partid” care stiau sa ne faca sa ne simtim in plus. Mi-e scarba de unii si mai ales de reactia lor acum, cand vad ca am ajuns totusi ceva, desi se indoiau sincer (ca doar nu eram fiica de nu’s ce sa si reusesc in viata).

Nico era colega mea de banca si toti imi comentau, mai pe fata, mai pe ocolite, ca ar trebui sa ma “despart” de ea, ca ma influenteaza negativ. Si se mirau ca nu imi scadeau notele vezi doamne din cauza ei.

Nu prea intelegeam eu nimic pe atunci. Ma deranja ca lua note mici si imi parea rau. Nu era o proasta, dar din pacate nu prea ii statea gandul la studiu .. “pentru ca este o lenesa” concluzionau colegii si mirificii profesori; nimeni nu statea sa cugete mai adanc la eventualele motivatii. Nico traia la limita subzistentei cu parintii sai (doi alcoolici cu “experienta”) si fratele cu 3-4 ani mai mare, care o luase si el pe calea “vietii de cartier”. Se chinuia mult si cu baletul (cred ca asta ii mai oferea putina frumusete intr-o viata atat de grea).

Am terminat a VIII-a (tot cu Nico in banca) si am dat examenul pentru liceu. Pe atunci se dadea direct examen la un liceu pe care il aveai in minte. Am dat la Peda (4 probe eliminatorii initial, le-am trecut of course, cu tot stresul din lume) si apoi a venit examenul.

Ne-am intalnit la scoala veche cu “diriga” si “profa de romana”. S-au mirat multi colegi cand au aflat ca am luat 9.85 la mate (am pierdut 15 sutimi de idioata, ca nu am precizat la un subpunct conditia pentru o ecuatie, desi la rezolvarea in site am precizat ca numitorul trebuie sa fie diferit de 0). Erau socati .. aveam o colega (mandria clasei, o fata de “neam bun” dar si o desteapta si jumatate) care luase 10. In rest, toti “ocrotitii” si fii de .. au luat 9 sau 8.

Mda, in momentul in care dai de un examen de anvergura nu mai conteaza cine e mama si ce parere au profesorii tai. In asemenea situatii un elev bun (nu star-ul clasei insa) si din categoria “ne-fiul lui tata” poate lua nota uriasa si da un pic de pamant cu retardatii aia increzuti. Doamne ce bine m-am simtit cand au cascat ochii la mine 😀

Nico era si ea acolo .. intrase la un liceu mai slab, dar important este ca intrase. Eu eram la unul dintre cele mai bune licee din oras si asta insemna sfarsitul pentru noi .. nu aveam telefoane mobile, numarul de telefon l-am uitat in timp (in viata mea nu am avut o agenda organizata) .. ne-am vazut o data .. dupa care .. liniste …

M-am intalnit intamplator cu Nico la cateva luni de la inceperea muncii mele in “uzina”. Eram si la faculta (doamne ce potenta ma simteam) si aveam si un job chiar bun. Ma fataiam pe podul Michelangelo cand m-a strigat cineva pe numele de familie, prescurtat insa, asa cum putini imi spuneau. Stiam ca numai in liceu sau gimnaziu ma strigau asa ..

Am vazut o femeie micuta, roscata, cu aceiasi ochi “smecheri” si pistruii nelipsiti .. am stiut clar cine este .. Langa ea, un copilas de 2 ani .. absolut superb. Dulce, asa cum era ea mica  … “Este al tau?” am intrebat, stiind clar ca sunt mari sanse .. Era al ei.

Parintii divortasera cu cativa ani inainte .. nu mai suprtau sa se imbete impreuna, cine stie .. traise adolescenta alaturi de fratele sau si de prietenii lui .. in saracie si multe probleme. Era clar ca pana la urma i se va intampla: sa aiba si un copil. Tatal nu era casatorit cu ea, locuiau impreuna .. nici el din pacate, prea asezat financiar. Pustiulica era insa absolut superb .. sunt convinsa ca NU il regreta. Chiar nu poti regreta un inger.

Stau acum si ma gandesc la Nico .. nu am vazut-o de 9 ani cred. Pustiul ei merge probabil la scoala, aduce note si este ocupata pana peste cap. Nu mai locuieste in casa aceea pe care o stiam, chiar nu cred ca pot da de ea .. poate iarasi printr-un noroc ca acela care mi-a adus-o pe pod in acea zi.

Un copil frumos si atat de plin de viata. O existenta complicata inca de mica, multe jigniri si suferinta. Niste parinti iresponsabili si multe greutati ..

Bine ca a crescut si ca acum are sanse mai multe …

De ce oare toti retardatii pot fii parinti? De ce ii atrage atat alcoolul? De ce distrug vieti?