.. pana nu ai un e-reader 🙂
Am fost prin tinereţuri mare consumatoare de cărţi. Pe vremea pe când alţii făceau şi desfăceau iubiri adolescentine, eu aveam o relaţie stabilă cu biblioteca din sufragerie. Şi cea Judeţeană, unde ‘acriturile’ zâmbeau cu gura până la urechi, când vedeau că apar. Se calmaseră când am început să cer şi altceava decât Moromeţii şi ne tocmeam mereu pentru câte o carte ce se găsea într-un singur exemplar şi teoretic nu ar fi trebuit să-l împrumute. Îmi ofereau chiar ele sfaturi de cărţi similare şi bune, neuitând să-mi spună a mia oară ‘ai grijă să aduci repede cartea, că nu e decât un exemplar’. O aduceam repede, că-mi lua o zi s-o citesc.
Iubesc mirosul de carte şi de bibliotecă. Mirosul ăla de vechi şi stătut, liniştea de mormânt din sala de lectură, unde auzeai doar fâşâitul unei pagini, iar zgomotul traficului era puternic estompat. Deh, vremuri şi ocupaţii de tocilar.
Primele cărţi citite pe “format electronic” au fost în facultate. Aveam tot felul de lecturi obligatorii şi biblioteca studenţească era asaltată de sute de tineri ce doreau aceleaşi cărţi. Colecţia din sufragerie nu era chiar atât de cuprinzătoare, iar biblioteca judeţeană nu făcea mereu faţă. Aşa am dat de Project Guttemberg pe net, de mi-am citit până şi nuvelele de Cehov în engleză. Cum englezoii ăştia au prostul obicei să şi ‘americănească’ numele, să vezi ce atentă am fost, când am dat examenul în cauză, să evit cât mai multe nume. Nu era vina mea că nu apucasem un exemplar în româneşte.
Cartea citită pe comp nu are deloc farmecul celei pe care o răsfoieşti fizic. Nu are mirosul specific, nu are o istorie atât de lungă şi mii de degeţele ce au atins-o în zeci de ani. Este impersonală, scrisă cu un font perfect, fără mici pete sau suprapuneri, cum are cartea scoasă din ‘presă’. Nu are textură, nu are nimic din ce o face ‘vie’.
Dar are informaţia necesară, aşa că m-am educat să ignor impersonalitatea ei şi să mă bucur că am acces la respectiva informaţie. Este la fel de drept că sunt mereu distrasă de la citit. Cred sincer că am un deficit de atenţie ceva, iar computerul aduce problema spre noi culmi. Citesc destul de anevoios, pentru că mereu intru şi pe net, îmi aduc aminte că am de modificat ceva în Photoshop etc. Plus că tractorul cel mare e greu de ţinut pe burtă, iar ‘ăla micu’ e plin şi de filme, dacă înţelegeţi unde bat. Nu-s perfectă, păcatele mele …
De câteva zile, de când am Nook-ul, sunt în stare de ‘beţie’. Sunt tot mai încântată de jucărie, am grijă să spun asta măcar din oră în oră, şi mi-am redescoperit bucuria cititului. Am net şi pe el, deci pot să fac afurisitul ăla de multi-tasking, dar, odată ce am deschis o carte şi am pus-o pe orizontală, pur şi simplu nu mai vreau altceva. O măresc să acopere totul pe lăţime, pun jucăria pe burtă (stă singură, că e într-o copertă din aia ce se închide, aşa că se sprijină singură de ‘boiler’) şi citesc. Dau pagina cu o mişcare elegantă de deşti în sus şi hai-hai, până se termină cartea.
Ieri am citit o carte întreagă în câteva ore. Nu am simţit nevoia să fac nimic altceva. Nu mi-a venit să verific email-ul sau să mă trambalez pe situri. Am lucrat juma’ de zi, că refac design-ul la un site de-al meu, apoi pe la 6 după-masa am luat jucăria în braţe. Şi am citit până la 11, când am şi terminat cartea respectivă. Sunt ani de când nu am mai făcut asta. O altă carte am citit-o în 2 seri consecutive (am avut prea mult de lucru să-mi permit să iau pauză la 6). Două cărţi în 3 zile. Mai că sună intelectual.
Am burduşit jucăria cu cărţi din colecţia de pe laptop, colecţie pe care o am de peste 1 an şi tot nu am sărit să o iau la bani mărunţi. Pardon, am citit vreo 5 cărţi. Într-un an. Mi-am exportat în .pdf cărţile în format .txt sau .doc (ziceam că Nook nu le citeste OK, dacă-s .doc) şi acum le pot citi fără probleme. După 5 ore de citit bateria e undeva la jumătate, deci momentan ne descurcăm bine şi aşa.
Probabil am ajuns în faza aia în care formatul contează mai puţin. Chiar dacă nu are farmecul cărţii ‘fizice’, un e-reader are alte avantaje şi le simt deja. Pot căra sute de cărţi pe el (deşi nu aş avea nevoie). Dacă stau să mă gândesc, am acum pe el juma’ de raft din biblioteca masivă din sufragerie. Şi mai pot pune de vreo 50 de ori mai mult. Cititul e foarte comod şi îmi ţine şi ADD-ul în joc, că nu mă distrag alte prostii.
Am intrat deci într-o nouă eră a cititului. Probabil că nu mai contează cum citim, atât timp cât ne mai facem timp şi pentru asta.
