No.1 in Pennsylvania si in lume

Pentru fiecare individ, prins în “chingile” unui job sau ale şcolii, weekend-ul este acea perioadă plăcută ce desparte săptămânile de muncă şi învăţat. Sau motivul pentru care trecem peste 5 zile de “obligaţii”, fără să ne pierdem minţile. În weekend poţi să te relaxezi şi, dacă ai vreo oază de relaxare în zonă, să dai o fugă cu maşina până acolo.

La noi în Timişoara, una dintre oaze este zona muntelui Semenic, pe unde e Gărâna (cea cu festivalul de Jazz), Crivaia sau alte denumiri din astea adorate de bănăţeni. Pentru bucureşteni există Braşovul şi tot aşa.

Pentru mulţi români din New York, oaza asta se cheamă Hemlock Farms şi e o comunitate cu “poarta închisă” de căbănuţe undeva în Pennsylvania, unde sunt păduri multe, lacuri şi linişte ozonificată, să-ţi ajungă.

În august ne-au scăpat bărbaţii acolo, în acest weekend au repetat experienţa, de data asta luând şi “codiţele” după ei. Odată ajunşi la o asemenea locaţie ai 2 variante:

1. Stai cu dosul în sus toată ziua, te îmbeţi ca porcul eventual, te uiţi la televizor, mănânci non-stop şi cam atât. Varianta aleasă de mulţi oameni, care evită orice efort, orice şansă de a vedea împrejurimile, de a transpira eventual.

2. Mergi pe bicicletă, joci tenis la perete, apoi cu partener (dacă găseşti unul dispus să joace cu o pacoste totală), faci o tură prin bazinul acoperit, mergi la un “beach party”, te plimbi cu barca pe lac, dansezi până simţi că nu mai ai picioare (chestie utilă, că oricum dor din ajun, când ai combinat mountain-biking şi tenis fără odihnă), mai tragi nişte pase pe nisip.

Partea pozitivă a experienţei este că am ales varianta numărul 2, pentru că, pe lângă destule defecte, am şi calitatea că nu fug de efort sau trântă. Aşa că am o durere difuză în cel mai mare muşchi al corpului (nu spun care, că mă ruşinez, e clar că vor sta pantalonii mai frumos de acum), în rest mă simt ca la 15 ani.

Aşa arată zona de recreere din comunitate. Pentru asta se plătesc taxe comunitare de vreo 2000 de washingtoni anual. Au terenuri de tenis (la perete sau “normale”), parcare uriaşă, bazin interior, “ştrand” etc.

Urmează acum documentarea celui mai important sportiv din Pennsylvania şi întreaga lume.

Cea mai bună jucătoare de tenis, vă rog să observaţi “determinarea” (că tot nu mai ştiu românii să spună “hotărâre”). În apărarea totalei lipse de orice talent, aş putea menţiona un drum cu bicicleta înspre şi dinspre lac (pe porţiuni cu deal în care abia am pedalat – în 2 ocazii am mers cu bicicleta lângă noi, că nu puteam s-o urnim) şi  câteva ore de jucat tenis la perete şi cu un alt partener.

Joc prost, dar măcar alerg şi fac spectacol. După ce am frăgezit bine copanele, am dus bicicletele acasă, că aşa e frumos. Fiind în mare parte vale, am depăşit probabil cei 30 Miles/h regulamentari. Am prins şi un deal, aşa că am descălecat şi am împins, ca doi oameni harnici ce suntem.

A doua zi a fost “beach party”, ocazie de a da cu nasul de ceilalţi români din comunitate. Era o zi de naştere, aşa că ne-am adunat o cârcă de oameni să vedem cum merge “colectivizarea”.

S-a început cu un program relaxant de povestit, dat bineţe şi mişcat fundul pe leagăn.

În caz că nu ştiaţi, sunt polivalentă ca Sala Olimpia, aşa că am uimit spectatorii cu trick-urile mele de mare fotbalist. Măcar n-am căzut în bot, că era să dau mingea în lac.

S-a trecut la un program festiv de dat cu deştiul pe declanşatorul de la aparatul foto din dotare, apoi am pus omul la flexat musculatura. După o romantică plimbare pe lac, ne-am întors la dansat, până s-a făcut momentul de plecare. Am înţeles acum de ce unii prieteni de-ai noştri au făcut efortul de a lua case de vacanţă aici: comunitatea e frumoasă, locurile sunt curate şi pitoreşti, oamenii sunt super simpatici, e linişte, ai dotări, poţi să te “încarci” după o săptămână de draci la job.

Dacă e să-i citez pe R. şi D., am avut mult fun, chiar cu oameni pe care noi doi nu îi cunoşteam decât poate (pe unii) din poveştile prietenilor. Acum ne pregătim de plecat din nou spre lac. Am încărcat bateria de la aparat, suntem gata de plecare. Mai multe poze (fără mutra şi dosul meu probabil, deci estetice) în următoarele articole.