Azi sunt filozoafa .. poate e din cauza vremii 😀
Ce este oare normalitatea? Putem considera ceva ca fiind “stas”, iar cei care nu intra in “rand” ca si “deviatii”?
Cum mi-a venit ideea asta? De la prea multe comentarii de genul: “esti nebuna”. Si imi dau seama ca uneori si eu mai trantesc remarca asta, atunci cand realitatea cuiva este un pic diferita de a mea.
Am fost cu banivechi la Berlin. La 1200 de km departare de orasul nostru, pentru un targ numismatic. “Sunteti nebuni” au spus majoritatea, desi noi nu vedeam care este problema: motorina este in masina, bani in buzunar si pe card, ne-am luat liber de la jobs .. unde e nebunia?
Practic de niste ani Karate. Sunt femeie si ador sa ma imbrac in niste pijamale albe, sa imi leg centura, sa dau peste capul colegilor (cu grija, ca nu suntem la full contact), sa urlu ca si calcata pe bataturi, sa topai de colo colo, incercand sa plasezi un pumn sau sa blochezi o tehnica. Un urias procentaj de oameni considera ca am pierdut si bruma de creier pe care o mai aveam. Si totusi, la noi in dojo asta este normal. Suntem oameni normal, ne antrenam impreuna si ne asumam relaxat situatia de “ciudati”.
La fel si pe web. Am vecini care inca nu inteleg ca inca sunt OK la bibilica, desi am 20 de situri si petrec peste 10 ore pe zi online. Si mai mult uneori. Ca adorm la 3 noaptea, cu ciuda ca inca nu am terminat treaba. Ca ma entuziasmez la un trafic bun, la cumpararea unui script OK, la realizarea unui layout care arata cum doream. Ca sunt incantata cand altii imi apreciaza munca si imi traiesc “nebunia” incantata ca am acces la ea. Si iata ca in lumea noastra a webmaster-ilor nu sunt nebuna. Sunt si altii care imi impartasesc ideile si se preocupa de acelasi lucru. Si iata ca in cercul nostru anormalitatea (fata de “civili”) devine absolut normala.
Ni se pare ca trebuie sa fii nebun de legat de pilda sa conduci un bolid la 300 de KM/ora in Formula 1. Si totusi oamenii din domeniu sunt coplesiti de normalitatea ocupatiei in cauza. Sau un medic care deschide cutia craniana si incepe sa cotrobaie pe acolo. Neurochirurgul e de-a dreptul nebun sa se preocupe de asa ceva. Sa nu i se faca rau, sa aiba satisfactii ca a gasit cheagul ala repede, asa cum eu am satisfactie la un spike de trafic, la un picior plasat bine in stomacul colegului de sparring, ca si pilotul ce a intrat din nou in pole position.
Ce este oare pana la urma normalitatea asta?
De ce ne grabim sa ii facem “nebuni” pe cei care sunt altfel? De ce nu intelegem ca pentru ei de pilda noi suntem anormalii?
