M-am apucat să vizionez Masterchef US, ediția a patra, dacă tot am urmărit și alea anterioare, asta după ce am ajuns și io la zi cu Grey’s Anatomy, că tot a văzut întregul mapamond finalul de sezon cu zile bune înaintea mea.
Mi se pare că începe să se împută chifteaua și la Masterchef, cu tot felul de frecușuri inter-concurenți, de parcă e concurs de miss sau Big Brother, nu o competiție în care trebuie să se premieze cel mai bun bucătar, demn de a trece la titulatura de master-chef, nu oricum. Să nu spun că mi se pare amuzant cum unii concurenți, care aproape că s-au târât în genunchi la preselecție să aibă șansa unică de a se afirma, uită imediat de ce sunt acolo și încep să le crească imediat cornițele și să aibă impresia că alții le datorează ceva.
Iar expresia „nu am venit aici să-mi fac prieteni” e tot mai prezentă, ca o scuză pentru cretinii în cauză să se comporte ca pe maidan, pentru că nu am un alt cuvânt pentru niște oameni care mor mai repede de grija altora decât să-și vadă de ciorba proprie.
Nu pot înțelege de ce un om (teoretic normal la cap) nu poate să-și găsească un loc în domeniul respectiv, fără să muște de fund în dreapta și stânga. E chiar atât de greu să fii amabil, zâmbitor și să te axezi pe munca/dezvoltarea ta? Cât efort depui ca și concurent (sau om în general) să înjuri în gând și să-ți vezi de borcanele tale? Câștigi ceva dacă ataci mereu?
Faza asta este valabilă pentru orice domeniu, de la joburile noastre, la școală și pe online. Mi se pare ilar să văd cât efort depun unii să batjocorească oameni cu care nu prea au de lucru (mai ales în online, unde de multe ori nici nu ne cunoaștem personal), să urmărească orice mișcare a unuia pentru a-l taxa, că e vorba de colegi de serviciu sau, iată, concurenți pentru un titlu.
Pe când m-am apucat de karate, acum ani buni, eram foarte „permeabilă” la tot felul de chestii filozofice. Una dintre treburile care mi-au rămas în memorie se referea la faptul că trebuie să fii cu amândoi ochii la calea ta. În momentul în care te interesează ce fac x și y de fapt îți scazi șansele de a te dezvolta pe deplin. Când unul dintre ochi nu mai este atent la „cărarea” ta, propriul urcuș este încetinit.
Atunci mi-am dat seama că singurul conflict serios pe care l-am avut (cu un coleg de radio, căruia îi spusesem chiar că-l iau la bătaie), era un conflict cretin. Am realizat amândoi că am exagerat (nici el nu reacționase chiar calm mereu, iar subsemnata chiar are fitilul scurt la unele chestii) și am ajuns la un consens. Am observat apoi fiecare că avem și multe chestii în comun și am avut încă vreo 3 ani împreună, timp în care ne-am înțeles de minune. Pentru simplul fapt că am lăsat orgoliile la ușă, apucând să ne cunoaștem și respectăm așa cum e normal într-o societate civilizată, după cum ne amăgim noi, oamenii.
De asta mi se pare ciudat să ai „dușmani”. Să te frece grija că altul face și drege, în loc să te preocupi de cum poți tu să devii mai bun. În general, chiar și la minunile astea de emisiuni, cei care au prea mult timp să-i muște pe alții nu ajung prea departe. Nu neapărat că nimănui nu-i plac jigodiile în mod deosebit, dar, în timp ce ei stau să calculeze următoare mișcare de atac, „țintele” își văd exact de treaba pentru care au venit: să învețe, să fie mai buni, să plece cu premiul acasă ori, dacă nu cu premiul, să fie bine văzuți, încât să aibă alte oportunități, odată ce s-a terminat balamucul.
Cei mai buni ani pe care i-am avut la postul de radio au fost, culmea, cei din urmă, chiar dacă se știa că nu merge deloc spre bine. În momentul în care am terminat mica mea luptă cu colegul respectiv, am descoperit în el un tip foarte simpatic și am fost aliați în destule momente, când trebuia să susținem niște idei față de patronii postului. Avea emisiunea după mine (sau oricum era prezent la studio), așa că, în loc să pufnim și să ne certăm ca proștii, am stat la povești ore întregi, ne-am ajutat, am învățat unul de la celălalt.
Cam pe atunci am realizat că nu-i sănătos să pleci de la un job cu ușile trântite, că e bine să vezi chestiile pozitive în oameni și să nu fi primul care sare la jugulară. E clar că în lume nu ești singur și vei avea mereu diverși „dușmani” (oameni cărora nu le-ai făcut nimic, dar care au pus o țintă pe spatele tău), care abia așteaptă să te vadă cazând. Și ce pedeapsă mai mare poate pica peste nasul lor decât să te vadă că reușești?
Faptul că nu ești într-un domeniu „să-ți faci prieteni” nu înseamnă că ești acolo să te comporți ca un sălbatic. Nu trebuie să fii prieten la cataramă cu toți, dar poți să fii politicos și să te concentrezi pe ce ai tu de făcut. Faptul că nu faci altceva decât să creezi situații conflictuale nu te aduce într-o lumină bună, nici măcar nu te face respectat. Oricât de șubredă este societatea noastră, de cele mai multe ori valoarea este cea apreciată, nu jocurile de culise. În orice domeniu, după ce se stinge conflictul, oamenii care reușesc sunt cei care fac, nu cei care dau din gură.
Dacă aveți timp de mici războaie, de urmărit diverși și atacat cu orice ocazie, înseamnă că irosiți aiurea ore și zile, pe care nu le mai primiți înapoi. Dacă aveți o viață personală și profesională bine garnisite cu lucruri importante, nu veți mai avea timp să căscați ochii la ce fac alții, pentru că aveți privirea ațintită bine de tot la calea voastră și la țelurile pe care le veți atinge, că doresc alții sau nu.
Să fim „zen”, zic, că tot e weekend 🙂
cică oamenii ăia de master chef sunt plătiţi să se poarte într-un anume fel, au un soi de contract. cel puţin ăia câştigă ceva, dar sunt unii care nu au nici un câştig şi se poartă de zici că le tună şi le fulgeră în permanenţă. orice ai zice e musai să aibă ultimul cuvânt că de, le ştiu pe toate. o vorbă mai veche spune că pe astfel de oameni îi “pedepseşti” dacă arăţi că nu-ţi pasă.
Asta ar fi o explicatie … sa ii indemne sa se certe ca la piata, ca asa fac audienta.Desi io personal ma uit sa le vad parcursul si progresul (plus chestiile culinare care chiar is interesante) 😀
Îți recomand Kitchen Confidential.
Bucătăria, cel puțin aia pe care o descrie Bourdain, este un mediu mai… aparte, plin de antisociali. Comportamentul concurenților de la astfel de emisiuni nu face decât să confirme asta 🙂
Sunt curios cum ar suna tot textul de mai sus dacă ai încerca să-l explici pentru “buruiana” sau “senzuala”.
Scuze… nu m-am putut abține să nu mă gândesc la “vedete” când te-am auzit vorbind despre războaie.
Iti dai seama ca in cazul asta imi racesc gura. Cuget ca e un fel de ‘dat’ al vedetelor sa si-o traga pe unde se prind. Vad si pe international (observam asta cat lucram in radio, ca atunci mai urmaream stirile de divertisment) – se balacareste Ozzy cu Madonna? Sigur unul dintre ei vine in 2-3 zile cu anuntul ca tocmai lanseaza ceva. Eram deja obisnuita ca si cainele lui Pavlov, imediat ce aparea un scandal, asteptam sa aflu ce album/film se lanseaza 😀
Cand am vazut titlul, am crezut ca e vorba doar de master chef. M-am inselat. Nu-i bai, nu imi pare rau. Parerea mea este ca acolo sunt bagati unu, doi, fitiligii, iar restul e vorba de psihologie. In plus e vorba si de presiunea la care esti supus de juriu si concurenti. Unde mai pui ideea de a castiga doua sacose de bani.
Acum, revenind la subiect, mi-as dori sa fiu zen, dar ma tem de multe ori sa nu fiu luat de prost. :).
Eu cred cu tărie că unii concurenţi sunt “instigaţi” dacă nu chiar plătiţi să aibe un comportament care să provoace dicuţii, drame, etc.
Iar alţii sunt pur şi simplu idioţi.
Mi o placut textul asta: În momentul în care te interesează ce fac x și y de fapt îți scazi șansele de a te dezvolta pe deplin.
Am invatat multe lucruri bune din articolele tale, esti tare in cea ce faci. I devoured every word you written.
Cea mai amuzanta chestie e ca mie mi se pare ca atitudinea de “scopul meu nu este sa-mi fac prieteni” (pe care o am si eu, sincer, de-aia imi tin ghearele si caninii la expozitie, ca sa stie oricine ce se intampla daca ma calca pe coada) se bate cap in cap cu interesul pentru a sti ce face X sau Y. Nu prea sunt constienta macar de existenta altora daca nu se baga cu bocancii peste mine (la dracu’, mi-a luat niste saptamani sa ma prind ca un om cu care ma intersectam zilnic e in scaun cu rotile si n-are picioare). Dar daca ma calca cineva pe bataturi, nu las lucrurile asa. N-am obiceiul sa ma plang altcuiva, dar clar fac ceva practic. De la praf de scarpinat pe tastatura sau pioneze in scaun la pentagrama de ficati de gaina batuti in cuie de usa sau var pe masina.
Măi, nu știu emisiunea în cauză că n-am televizor și nici presa de divertisment n-o urmăresc (cel puțin nu pe cea internă). Dar din ce povestești tu, tind să cred că explicația dată de Liliana să fie plauzibilă.
Totuși, cum naiba le mai iese mâncarea bună? Adică până și bunicii îi ieșea ciorba prea acră sau sărată când gătea supărată. Și doar gătea de-o viață aproape și nu chestii alambicate și fine cum bănuiesc că se fac la masterchef. Și știu, că nici mie nu-mi crește pâinea, iar mâncarea n-are niciun gust dacă m-a călcat cineva/ceva pe bombeuri înainte să mă apuc de gătit. (Poate dezvăluie ăștia secretul și ni-l spui și nouă.)
În plus, din ce am observat la alții, am citit și din proprie experiență cred că cele mai bune idei vin (și cele mai frumoase lucruri ți se întâmplă) când ești relaxat. Exact cum spuneai și tu, n-ai cum să ajungi să fii mai bun dacă te uiți în stânga și-n dreapta și nu te concentrezi pe dezvoltarea ta. Deci la ce folos să arunci cu noroi în alții?
Lumea iubeste conflictul”sa curga sange”,articolele contradictorii au cei mai multi cititori sau comentatori.
Vrei rating,baga conflict,nuditate,imoralitate,stupiditate,simplitate.
Am multi colegi care nu au TV acasa;initial nu i-am inteles.Dupa o anumita perioada in care mi-au atras atentia asupra manipularilor din mass-media le dau dreptate.
Orice numai nu tembelizorul.
Strict MC.
Plecam de la cea mai benigna chestie. Ai un grup de oameni total diferiti. Ai parte de o gramada de stres. Ii pui sa stea in acelasi loc. Este absolut evident faptul ca la un moment or sa apara bisericute. Or sa apara oameni care nu iti plac.
Mai pune aici si caracterul oamenilor din show. Majoritatea, daca nu toti, sunt extrovertiti. In fond esti la un concurs tv, deci ai ceva histrionic pe la tine prin cap.
Toate chestiile astea, combinate cu stresul direct, din timpul filmarilor, cu intrebarile clare “cu tinta” puse de catre echipa de productie duc la mizeriile pe care le-ati vazut.
In bucatarii, pe echipe, se injura atat de mult de la stres si lipsa unui chef autoritar.
“nu sunt aici sa imi fac prieteni” culmea a mers de doua ori in Romania. Oameni mici care sunt capabili sa urce pe cadavre sa ajunga sus. Sa fie ei sanatosi acolo
Mda, sustin parerea anterioara. Cine nu-si face prieteni face ce vrea.
Intr-o emisune de gen, “Nu am venit sa-mi fac prieteni” e o atitudine sanatoasa. Nu zic ca ar trebui sa te comporti ca o cata, ci sa iti vezi de drumul tau. Pentru ca ai plecat de acasa cu un scop.Daca vrei sa castigi te concentrezi pe ce ai de facut tu si la nevoie nu ii sufli lui Gigel de alaturi cum sa dreaga “crema babareza” (asta mi-a ramas de la utlimul sezon. Nu se stie cand tu o sa ai o zi proasta si Gigel o sa exceleze la proba care te va da afara. Daca te-ai dus acolo pentru calatorie in sine, sa cunosti oameni, sa treci prin niste experiente, socializeaza dar sa nu plangi nici cand iti pleaca prietenii, nici cand ei ramn si tu pleci.
In afara concursurilor de gen nu e recomandata atitudinea, niciodata nu stii de unde o sa iti capeti cel mai bun prieten, trebuie sa fii deschis oportunitatii.
Daca iti plac emisiunile de gen si vrei sa scapi de tigameala (fara n ca-i 3000 euro) iti recomand masterchef Australia – ultima serie e in desfasurare, e cu echipe, fete vs baieti, sau recent incheiata Masterchef Noua Zeelanda, aveau retete, tips si tricks in episoadele pare.
m-a tot tentat sa ma uit la emisiunea asta(ador sa vad cum prepara si aranjeaza in fel si chip mancarea), dar modul umilitor de gardian nedefulat al celor ce supravegheau si comentau preparatele, m-a cam descurajat. ma deprima atmosfera atat de incarcata si dispare bucuria descoperirii…