Nu este vina mea că nu ești în stare să-ți educi copilul

30 Comments

1. nota 10+ pentru articol!
   Eu ma astept la colt de strada sa ma linseze multimea de mamici infuriate pentru ce am zis in articolul ala.
   Am zis in gluma faza cu lesa, metaforic, dar evident ca au luat-o adliteram. Discutia a divagat catre insulte, injurii (multora dintre astfel de comentarii nici nu le-am dat approve).
   Inca o data: foarte bun articolul, felicitari!

   • este bine structurat comparativ cu porcaria scrisa de tine. sunt total de acord cu ceea ce a scris Dojo.

     • Interesant este ca pana la urma cam aceeasi idee o aveam amandoua: ca sunt locatii in care prezenta copiilor este OK, atat timp cat micutii sunt obisnuiti cu asemenea iesiri. Nu vad nicio diferenta intre cele doua articole, in afara de ton, ca eu nu eram cu nervii pe bigudiuri dupa un asemenea ‘experiment’. In rest… tot pe acolo batem amandoua 😉

   • tocmai, conteaza enorm felul in care transmiti mesajul, enorm! nu am kinderi si tot m-a deranjat maxim felul in care s-a exprimat Ana Q.

   • Uh, da’ ce-au sarit sa dea in tastatura toate lighioanele cu maxim doi neuroni si si aia desensibilizati de urletele plozilor…

     Mdeah, intr-un fel ma simt norocoasa ca nu inteleg de ce mi-as aduce eu propria persoana la terasa avand in vedere fauna si ce ofera locul. Asa ca prefer sa raman in grota mea.

     In alta ordine de idei, la cumparaturi trebuie totusi sa ies de vreo doua ori pe luna si cum am tot dat in ultimii ani de cam multi cretinei incapabili sa-si tina tentaculele acasa, prea dornici sa incerce pe ceva cu puls ce-au exersat pe papusa gonflabila de sub pat… am ajuns sa port cu mine in ghiozdan un topor luat din Bricostore. Presupun ca merge la fel de bine si pe un urlator mic. Aviz parintilor incapabili sa-i faca sa taca.

2. Io am zis-o și pe blogul Anei, o zic și aici: mie mi-e indiferent dacă se joacă sau nu pe terasă.

   • tie poate ti-e indiferent, dar altora nu. terasa, restaurantul nu sunt locuri de joaca! Si inainte de a sari la beregata, iti spun ca am copil. copil pe care l-am educat cum trebuie si care se comporta in public exact asa cum se poarta copilul despre care povesteste ramona. Am stat la plaja alaturi de o familie cu doua fetite: una era cuminte, cealalta racnea tot timpul si biziia la cea mai mica tentativa de refuz al unui moft/dorinte. Am intrebat-o pe pustoaica de ce e singurul copil de pe plaja care URLA? erau multi copii, dar nu deranjau. Ghici care a fost prima replica a mamei? DACA ATI AVEA COPII ati intelege! Nu inteleg de unde mentalitatea asta. Se presupune ca daca ai copil trebuie sa suporti proasta crestere, urletele si nesimtirea? Ma indoiesc. copiii astia urlatori se transforma la maturitate in mirlanii care dau muzica la maximum la bloc (ca e casa lui si vrea sa se distreze), care dau gauri cu bormasina la ora prinzului (daca omul isi renoveaza casa!), care sare la beregata oricui ii spune lu’ fii-su sau fii-sa sa nu mai urle sub geam sau sa nu mai bata mingea de masina lui, parcata in fata blocului. e vorba de educatie. Asa cum un copil binecrescut poate sa stea cuminte citeva ore la gradinita/scoala, poate sa stea si la restaurant o ora. mai ales daca primeste ceva bun la desert.

3. este un adevar in toate. Pe de o parte tu te folosesti de un exemplu fericit, de educatie successful. Pe de alta parte punctezi cu exemple extreme de plozi care rastoarna tot ce le sta in cale, respectiv deranjeaza un restaurant intreg. Sa merg pe acest exemplu: In principiu cind mergi la un restaurant, ca parinte te gindesti ca stai vreo 2 ore. Cel putin! Atunci ar trebui sa te orientezi spre un restaurant cu loc de joaca pt copii. Altfel este cam aiurea (sa nu zic aberant) sa ai pretentia ca plodul sa stea smirna pe scaun in tot timpul asta. Tu faci ceva, ai o activitate, in treacat fie spus una placuta, deci si copilul ar trebui sa aiba una la fel. Deci da, e vina ta ca parinte ca nu adaptezi situatia. Pe de alta parte sunt si circiumi unde regula casei este ca se vine cu copii si se face tambalau. Am vazut asta mai ales in locuri de brunch, simbata/duminica dimineata vin familii cu copii si e o harmalaie de-ti vine sa-ti iei cimpii. In cazul asta e simplu, nu-ti convine, nu te duci.
   Referitor la “nu ai copii, taci din gura”, si aici este o bucata de adevar. Am o foarte buna prietena care nu are copii. Motivul nu conteaza. Dar totusi: pur si simplu nu vrea! In general, cam toti ceilalti din cercurile comune au. Ideea este ca nu odata s-a aratat contrariata de “metodele” noastre de a “educa”. Si culmea, isi sustinea punctul de vedere foarte “articulate”, foarte documentat, foarte corect. Dar acea corectitudine din carti, oarecum neadaptata la realitatea de pe teren. Deci desi nu i-am spus niciodata sa taca din gura pe subiectul copii, admit ca am constatat (poate incorect) in sinea mea ca parerile ei nu sunt trecute prin acest filtru. 🙂

4. Nu cred ca legatul de calorifer este solutia optima pentru a face educatie unui copil.
   Cred ca tratarea copilului in mod egal cu adultul , discutia directa si argumenata , atat cu explicatii , cat si cu exemple…pot fi metode bune de a face un copil sa inteleaga.Fermitatea si hotararea deciziilor luate , uneori de comun acord cu copilul , trebuie respectate.Un exemplu banal :i se spune copilului ca nu primeste bomboana pentru ca are o problema cu burtica…insa dupa masa iti zici ,” lasa , ca o bombonica nu e mare lucru”.Nu asa! Un lucru spus sa raman spus , indiferent daca doare sau nu.
   Copiii nu sunt niste ceva-uri , ci sunt fiinte rationale , cu propriul caracter si propria personalitate.Ei emit semnale si cer atentie.Sunt avizi de cunoastere si explorare.Consider ca un parinte trebuie sa fie intai prietenul copilului sau,prieten in tot , nu numai cand e nevoie si sa tina cont de dorintele si intrebarile copilului.
   Cred ca copiii sunt oglinda parintilor lor.
   Cred ca atunci cand cineva vine si iti atrage atentia asupra copilului tau , undeva este o problema ce trebuie verificata.Cand eu , ca parinte , am fost in impas , am cautat , am citit , am intrebat si m-am interesat ce ar trebui sa fac ,astfel incat sa pot remedia problema.
   Refuz sa cred ca un copil ” asa e el/ea” si nu am cei face.Cred , mai degraba , ca parintele respectiv e obosit , stresat si lipsit de vitalitatea de a se mai ocupa de copilul ce cere atentie.

   • @Ana-Maria: bun venit 😉

     Daca ii spui unui copil “pentru ca asa spun eu” nu ajungi prea des la o intelegere. Daca i-am spus fetitei prietenilor nostri ‘trebuie sa tii casca pe cap, cand mergi pe bicicleta, pentru ca il poti sparge” si i-am povestit cum mi-am crapat eu teasta acum 10 ani intr-un accident, imediat a percutat. Culmea este ca la 2 saptamani a intrat intr-un container mare din spatele casei (se lucra la casa vecina) si a troznit un ‘colt’ de cap de container. Avand casca, nu a patit nimic, dar a fost foarte clar pentru ea ca nu vorbesc prostii.

     La fel cu mancarea, lectiile etc.

     CONSECVENTA este extrem de importanta, asa cum spui. Daca acum i-am spus o treaba si apoi imi schimb parerea dupa insistentele ei, doar intelege ca trebuie sa insiste mai mult. Daca decizi o chestie, tine-te de ea. Copilul intelege si va respecta.

     Dupa ce i-am dat 2 pedepse la inceputul sederii cu ea si a vazut ca sunt serioasa, nu am mai avut probleme. Daca o simteam prea ‘agitata’ ii spuneam doar ca nu as dori sa ne ‘tiganim’ iar cu pedepse, cand putem sa ne intelegem ca niste surori. Imediat se linistea si nu mai era nevoie de nicio pedeapsa sau amenintare.

     A invatat ca ii dorim binele (stia ca noi sunte aliatii ei), dar, cand era ceva serios si trebuia sa faca, nici noi nu lasam de la noi. Odata ce a intrat intr-o rutina nu au mai fost probleme.

     • Asta am vrut sa exprim si eu : consecventa si tratarea copilului cu maxima seriozitate. Cu argumente si explicatii , un copil poate deveni mai invatat ,mai atent si mai cuminte.Refuzand sa ii explicam , ii amplificam curiozitatea si tentatia de a se intreba “dar daca?”. 🙂
       Multumesc de primire…insa te citesc din 2008 , cand eram pe blogspot :)Ma bucur ,imens, sa redescopar postarile tale! 🙂

5. Eu vorbesc de un copil pe care bunica nu-l poate stapani si care si pe noi ne-a pus putin la incercare, la inceput. Si am aplicat pe ea cam tot ce stiu de prin carti si a mers. Am avut in primele zile mici probleme de acomodare, gagica a primit rapid o pedeapsa ‘mare’ pentru ea (nu vin cu tine la niciun curs – si asta era bucuria ei, sa merg si eu cu ea si maica-sa la inot sau la calarie) – asta dupa ce i-am spus o data sa se calmeze si a doua oara.

   I-am tinut saptamana corect, fara sa las de la mine, facand-o sa spuna cu gura ei ‘da, nu vii cu mine pentru ca sunt pedepsita. Am fost vineri obraznica’, deci a stiut in fiecare moment de ce si-a primit-o.

   Am laudat-o de cate ori a fost cuminte, i-am ridicat pedeapsa cand a fost cazul (cand e expirat) si m-am dus cu ea la inot, aducandu-i aminte ce cuminte a fost zilele respective si ca sunt consecinte pentru tot ce face: daca e cuminte, se intampla lucruri bune, daca nu, pierde din ‘privilegii’.

   Si este un copil ‘strain’ pentru ca nu ii suntem noi parinti. Am avut noroc ca parintii ei adevarati au avut incredere in noi si ne-am sustinut reciproc in decizii. Iar copilul, daca a dat de un front comun si de reguli care se aplica ‘no matter what’, s-a obisnuit si nu ne-a facut probleme.

   Nu stiu daca-i neaparat un caz ideal, gagica e foarte hotarata daca doreste, dar este un copil extrem de destept si de iubitor, asa ca, daca-i da un motiv intemeiat si vede ca de fapt ii vrei binele, percuteaza foarte OK.

6. Este foarte sensibil subiectul dintr-un motiv simplu: e tare greu pentru un parinte sa accepte ca are un copil needucat. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Ci despre una dintre posibilele solutii.

   Imi povestea un coleg care a fost in vacanta cu 2 copii mici in Ungaria: cand ajungea la restaurant, imediat i se dadea un scaun de bebelus pentru cea mica. Apoi pur si simplu intorceau hartiile alea care sunt pe masa si pe care se pun farfuriile, cu fata alba in sus. Chelnerul aducea niste creioane colorate si gata distractia … Fetitele erau ocupate cu desenatul si, cel putin pentru o perioada, nu deranjau pe nimeni. Mie mi s-a parut o chestie extrem de ieftina si eficienta. Chestia asta cu creioanele colorate am mai vazut-o pe plaja in Grecia, la o familie de nemti. Cand nu erau in apa, cei 3 copii colorau…
   Mai nou, copiii au iPad si se uita la desene cat adultii mananca sau beau o bere 😛 E si asta o solutie pana la urma :))

   Pe de alta parte, sunt restaurante sau terase care au loc de joaca pentru copii. McDonalds a speculat la maxim treaba asta si de aia multi parinti se duc acolo cu copiii (nu trebuie sa devina o regula, dar poate fi o solutie). Logic ca daca vad ca pe o terasa este loc de joaca, ma astept sa fie galagie si haos, deci aleg daca ma duc sau nu.

   Nu degeaba in marile centre comerciale exista loc de joaca. Este o super afacere 🙂 Lasi copilul sa se joace cu bilele 2 ore, timp in care tu iti faci cumparaturile linistit. Ma gandesc ca totusi nu costa o avere ora de joaca…

   Deci solutii ar fi. Totul e sa o alegi pe cea potrivita pentru copil si parinte.

7. Probabil ai vazut postarile Simonei Tache pe tema asta, doamne ce turbati sunt unii adulti…

   Efectiv iti sar la gat si fac spume cand iti dai cu parerea despre cum ar trebui procedat cu un diavol tazmanian de copil a carui vina e ca are parinti nepriceputi la parenting sau incapabili, dar care nici nu pun mana pe o carte (sau au citit doar un gen de carti si metode de parenting extreme, alea care sustin ca orice limita impusa impielitatului duce la traume), nu cer si nu accepta sfaturi si nu cauta echilibrul. Cand le spui ca proverbul romanesc “bataia e rupta de rai” exprima un adevar universal valabil ce trebuie aplicat dupa caz, sar si-ti dau la cap, esti nemernic, abuzat in copilarie, ce n-a avut parte de iubire, ce mai, un criminal de care trebuie protejati copiii. Peste astea mai vine cate o poveste cu legile extreme ce protejeaza copiii prin alte tari unde nu ai voie sa-i pedepsesti si cu romani care opresc masina cand trec granita in Romania si-si bat copiii sa le ajunga pentru tot anul cat n-au putut sa le dea o palma pentru tampeniile inimaginabile facute la adapostul unor legi excesive izvorate din cazuri excesive.

   Un dobitoc din Canada a citit postarea mea in care sanchi ceream parerea daca am procedat corect cu nepoata mea, care efectiv te duce la crima prin imprudenta, intentia mea fiind sa deschid inca un sertar al cutiei Pandorei deschise de propritara blogului. Ce reactie are respectivul meserias ce le stie el pe toate daca tot are un copil linistit? Se intreaba el teatral si magistral de ce e posibil in Romania sa existe oameni ca mine, care incearca sa repare prostia facuta de parinti, adica de un parinte depasit de situatie si celalalt absent pe motiv de munca prin strainatate, ce atunci cand vine acasa e de fapt tot absent pentru ca nu se implica in strunirea copilului scapat total de sub control.

   Mi-a venit asa o lehamite incat n-am mai postat, ca nu aveam pentru cine, iar numarul de raspunsuri e urias, nimeni nu poate citi sute de comentarii pentru a tine firul logic.

   Copilul e un mic animal dotat cu un basic firmware ca toate mamiferele, ce-i permite sa respire si sa ingurgiteze nutrienti. Nu exista personalitate prin nastere, exista predispozitie la anumite viteze de reactie la stimuli, viteze date de viteza sangelui, chimia glandelor, etc. Nu suntem la fel decat la acel firmware, hardware-ul e diferit, prin urmare capabilitatile acelui hardware sunt diferite si peste hardware se instaleaza software-ul, sistemul de operare. Scopul parintilor e sa instaleze corect miezul acelui sistem de operare, dupa care acesta evolueaza de la sine. Instalarea gresita sau incompleta a sistemului de operare duce la functionare incompatibila cu ceea ce este considerat normal din punctul de vedere al organizarii sociale la momentul respectiv. Normele sociale din 1800 erau cu totul altele decat cele actuale si nu exista pe atunci notiunea de comportament linistit al unui copil in societate, pentru ca societatea era un balamuc de zgomot si haos pe atunci, dar si iesirea in societate era o experienta facuta cu totul altfel si la alta varsta, pe cand acum avem alte cerinte. La 2 ani copilul este scos la cumparaturi la supermarket, pentru ca nu are cine sta cu el dupa soba in copaie, ca pe vremea lui Creanga. Pana la varsta constientizarii depline a consecintelor actiunilor sale copilul trebuie practic DRESAT. Ei bine, cuvantul asta turbeaza minti, dar e un adevar. Educatia este altceva, este suma acestor reguli, limite, respect fata de normele sociale, este incununarea unei munci de cativa ani, munca ce incepe cu chestii simple. Dresajul consta in stabilirea:

   1) limitelor intre care se poate misca fara a-si pune viata in pericol. In vremurile actuale avem la dispozitie in casa energie sub diverse forme si manifestari ce poate fi eliberata accidental. Avem gaz la teava si energie electrica la prize ce asteapta sa fie eliberate pentru a ucide un copil inconstient de capacitatea distructiva a lor. Avem locuinta la peste 3 m deasupra solului si balcoane din care copilul poate cade. Ce metoda de convingere logica aplicati unui copil de 2 ani ce se apuca sa roada un cablu electric doar pentru ca vrea sa incalce orice regula impuneti? Eliminati cablurile de prin casa, dar ramane priza, ramane o surubelnita intr-un sertar sau o pila de unghii in trusa si asta poate fi introdusa de micul diavol tazmanian in gaura aia din perete si-l gasiti mort. Frica de consecintele impulsului de a duce la capat explorarea si curiozitatea de unul singur, fara acceptul si supravegherea parintelui, e in anumite cazuri singurul lucru ce poate tine copilul sanatos si in viata.

   2) limitelor intre care se poate desfasura fara a deranja pe ceilalti semeni, pentru ca stim cu totii ca drepturile si libertatile unui individ merge pana in punctul in care incalca drepturile si libertatile altui individ. Un copil turbat si isteric incalca dreptul la liniste al celorlalti, asta e norma actuala, stabilita si prin legi care impun un nivel de zgomot maxim facut de oameni. Frica de pedeapsa e suficienta, dar sa nu intelegeti prin frica teroarea si groaza, ci doar apelarea la instinctul de conservare, usturimea provocata de o palma la curul gol face minuni.
   3) la urma vin limitele stabilite de natura, gravitatia, legile mecanicii, termodinamicii, etc, legi ce fac diferenta intre indivizi si stabilesc ierarhii dupa capacitatile fizice. Astea sunt limite naturale ce pot fi depasite in mod creativ si exista un intreg sistem de competitii sportive catre care copiii pot fi indrumati pe principiul “limita e cerul”, “tu stabilesti limtele”.

   Evident ca nu toti copiii vor pricepe sau accepta in mod natural limitarea manifestarii zgomotoase, dar cu rabdare si metoda se poate obtine dresajul, adica acceptarea limitei. In principiu copilul trebuie sa accepte parintele si adultii apropiati ca legislatori supremi, cu o teama de consecinte ce nu apar niciodata atata timp cat nu exista incalcarea regulilor. Dupa o anumita varsta se instaleaza constientizarea deplina a necesitatii regulilor si limitelor astfel incat copilul ce este pe cale sa devina un adult responsabil incepe sa-si creeze propriile reguli si limite bazate pe experiente proprii.

   Riscurile asociate unui parenting din asta permisiv si haotic sunt enorme, copilul devenind un adult iresponsabil si eventual inconstient de existenta limitelor impuse de societate, probabil un delincvent sau mai tarziu un deprimat cand realizeaza ca viata nu e ce credea el, adica “limita e cerul”.

8. Nu sunt de acord cu teoria că un părinte trebuie să fie prieten cu copiii lui. Prieteni vor găsi pe toate drumurile.
   Ideal ar fi ca un părinte să fie doar Părinte, cu majusculă. Să-i ofere copilului în primul rând exemplu, apoi sfaturi; să fie consecvent, să-l pedepsească când greșește și să-l recompenseze când face ceva bine; nu neapărat cu ceva material; ajunge o vorbă spusă când trebuie și cu tonul potrivit.

   • @silavaracald, eu zic că din contra: sunt prieten cu copii mei și-i tratez ca pe orice alt adult. Au învățat mult mai repede ce responsabilități au și bonus, au deja personalitatea lor.

     Baietii mei sunt niste tasmanieni in toata regula cuvantului: nu este zi lăsată de Dumnezeu în care să nu se bată sau măcar să se îmbrâncească nițel. Au înțeles însă repede că la “terasă” (Zanoni le place tare mult) câștigă mai mult dacă stau liniștiți și se rezumă la unul, hai două-trei picioare pe sub masă. E la fel de simplu ca și la dresajul câinelui: vrei TREI globuri de înghețată ? Foarte bine, stai liniștit, nu-i deranja pe ceilalți și e foarte posibil să le primești.

9. Bai, eu pe cuvant ca nu stiu unde ii gasiti voi pe toti copchiii astia inruditi cu maimutele! Pe oriunde am mers eu (in ro, nu in alte tari) nu am gasit asa ceva. Nici in supermarket, nici la terase, nici pe strada, nici macar in parcurile de copii unde ma mai aciuam din cand in cand cu cate o carte in mana. Da, mai sunt copii care alearga, care fac galagie,care tipa, se joaca si se imping, dar niciodata nu mi s-a parut ceva la modul exagerat, gen sa nu pot gandi sau sa fiu deranjata de niste manifestari normale de copii. Mi se pare putin cam nasol sa explici in termeni savanti ca un copil se dreseaza. Nu stiu, poate am eu memoria mai buna decat altii, dar va amintiti voi cum era cand eram noi mici si ne jucam afara si ieseau toate babele sa comenteze ca de ce facem galagie? Oare am ajuns si noi, oameni la 20-30 de ani ca babele alea, sa facem cu nervii chiar de la orice?

10. La intrebarea ”Ai vazut baba frumoasa si copil cuminte?”, pot sa raspund:DA! Pentru ca subiectul articolului de fata nu este baba, ci copilul, imi permit sa fac si eu cateva observatii, ca mama a trei copii, cu temperamente si caractere diferite. Daca-i lasi in plata Domnului, pentru ca tu nu-ti atingi copilul nici c-o floare, atunci pierzi in fiecare zi cate o batalie cu el. Nu ma intelegeti gresit, nu spun ca trebuie atinsi, dar trebuie actionat cu fermitate atunci cand gresesc, trebuie stimulati atunci cand fac lucruri bune, trebuie pedepsiti daca sar calul. De la cea mai frageda varsta, in fiecare zi, incetul cu incetul, trebuie pusa cate o caramida la temelia bunei lor cresteri. Nu degeaba bunicii si parintii nostri mai vorbesc inca despre cei 7 ani de-acasa… Lipsa de fermitate, ingaduinta peste limite, toleranta la orice… parintii vor plati pentru toate acestea, intr-o zi. As putea spune ca fiecare parinte are, pana la urma, copilul pe care il merita! 🙂
    PS Aveam vreun an jumate si, ori de cate ori ma scotea mama in parc, ”la copii”, obisnuiam sa ma reped la cate unul si sa-l musc de mana, de obraz, de ureche, in fine, cum imi venea mai usor! Nu stiu cum s-a intamplat, dar din momentul in care o mamica i-a spus mamei mele ceva de genul ”cucoana, daca nu stie sa se joace, tine-o in casa!”, n-am mai muscat pe nimeni! Ii multumesc mamei pentru ca, umilita de remarca facuta, a gasit totusi puterea sa ma ”vindece” de prostul obicei pe care-l aveam. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat daca si azi obinuiam sa ma reped la oameni si sa-i musc, doar pentru ca nimeni nu s-ar fi sinchisit, in copilarie, sa-mi taie macaroana! 🙂 🙂 🙂

11. Ceam citit la Ana pe blog, la comentarii mi s-a parut agresiv. A fi parinte nu inseamna ca esti superior celorlanti.Te poti bate pentru copilul tau cand trebuie dar admite ca asa cum exista copii educati exista o granada de monstruleti…Imi asum termenul deoarece sunt ppsiholog si sunt specializat in psihologia copilului…

    Buun , asa cum eu stateam in banca mea cand eram la un restaurant cu ai mei si vorbeam cand eram intrebat , incercand sa ma comport ca un adult pot face si copiii care urla si zbiara isterici pe strada , care chinuie animale si cred ca li se cuvine totul.

    Copilul invata prin imitatie, isi asuma roluri iar daca ai rabdare si il abordezi cum trebuie, copilasul iese unul model. Parintii din ziua de azi incearca sa dea copiilor lor ceea ce ei nu au avut, si aici contribuie si bunicii care compenseaza ceea nu au putut darui propriului copil , daruiesc nepotului/nepotelei.

    Ideea ca “Daca eu nu am avut el sa aiba” este gresita.Ce s-ar intampla daca i-am lasa ni se urce in cap si sa facem tot ceea ce isi doresc. Pentru toate exista o limita.Este bine sa ne oprim la limita bunului simt.

    Cineva spunea acolo ca “nu-i poti dresa”. Nu , dar ii poti educa.Ca esti tu obosit si nu mai ai chef sa raspunzi toate “De ce-urile?” copilului tau, ca nu mai poti sa ii explici rational si pe intelesul lui de ce e voie sa faca una si de ce nu e voie sa faci alta, pai in cazul asta mai bine nu mai aci copii.

    Este ca atunci cand cineva vede un catelus extrem de dragut ( aici multi ma vor injura) si il doreste : “Il vreau!!” dar nu isi pune problema daca poate sa il ingrijeasca si sa ii ofere ceea ce are nevoie.

    Copilul , ca orice alta fiinta, este o responsabilitate.

    Daca nu esti in stare sa faci un om din el , mai bine renunta.Cand spun “om” ma refer la tot ce implica acest cuvant: echilibru afectiv, ratiune, educatie, bun simt.

12. Am un prieten ..a fost unu dintre cei mai buni fotojurnalisti romani..si …in vizitele pe la el am remarcat cei doi copii ….”desenati”…unu de doi si fetita de trei -baiat si fata-…frate nu am vazut in viata mea copii asa de ordonati..si nu era..dur cu ei ..ma rog mama ii cocolosea tata…ii…mai certa….cand mancau puneau pana si vasele in chiveta….am ramas masca….ei pouteau petrece….ei se jucau in camera lor ca si cand nu ar fi fost acolo……mi-as dori si eu asa copii!

13. “Hai să facem ceva constructiv pe tema asta” – ce poate sa insemne “constructiv” ? Cum poti sa ii explici cuiva ce este o scara normala a valorilor, daca nu stie ce este “normal” si “valoare” ?
    Cei care “fac urat” cand vine vorba despre acest subiect sunt cei genul celor care se suie in autobuz cu rucsacul in spate – “Care-i problema ? va deranjeaza ? pardon …”, parcheaza pe trotuar blocand trecerea – “Care-i problema ? va deranjeaza ? pardon …”.
    Cum poti sa ii explici cuiva care nu este in situatia respectiva, despre locurile rezervate pentru “batrani, bolnavi, femei gravide, persoane cu copii in brate” ? Este adevarat ca in ultimul timp au cam disparut acele desene explicative care atentionau ca anumite locuri sunt rezervate anumitor persoane, ca nu trebuie sa fie in permanenta libere, dar ca trebuie eliberate cand este cazul ?
    Sunt indivizi care nu stiu ca odata cu iesirea in societate trebuie sa iti adaptezi comportamentul, ca s-ar putea sa fie nevoie de anumite “ajustari” faţă de cel din casa. Exista o “pre”nesimtire datorata unor lipsuri de informatie. Iar “pre”nesimtirea se transforma repede in nesimtire fiindca se refuza adaptarea la mediu, mediul este cel care trebuie sa se adpteze la ei : “Este o lume libera: nu iti convine, nu te uita, sau du-te in alta parte!” – atat de cunoscutul “Nu-ti palce ? I-ati masina mica!” sau mai recentul “Nu-ti place ? Schimba canalul !”.
    Vrei sa faci ceva “constructiv” … Cum poti sa ii explici unui orb ce este albul ? Poti sa ii povestesti despre o lebada si poate sa o pipaie, poti sa ii povestesti si dai sa bea lapte, va intelege ceva – ce este moale, pasare, lichid, dar niciodata nu va intelege ce este “alb”. Sunt parinti “orbi” care nu vot intelege vreodata decat partial sau gresit ceea ce le vei spune. Si asta vor transmite mai departe. Daca aveau “vedere” nu mai era cazul sa le explici ce este “alb”.

    Explica-i mamiţichii, lui mam’mare si lui tati Miţa ca Goe e neastamparat … 🙂

14. Buna.
    Eu nu am copii inca, dar imi plac la nebunie! Ma fascineaza sa vad cum un ghemotoc de copil devine pe zi ce trece mai atent, mai inteligent, vai avid dupa cunoastere. Lucrez intr-un hypermarket. Tin sa iti spun ca vad zeci de copii in fiecare zi si sunt pe cat se poate de diferiti. Copii cu care parintii discuta lejer si care stiu exact ce vor de pe raionul respectiv, sau care ii roaga pe aprinti sa le cumpere ceva dulce, si copii care plang si tipa cat ii tin plamanii in mijlocul magazinului ca nu i-a luat un set de 4 iaurturi, si i-a luat decat 2. Sunt unii care tipa pur si simplu, probabil le place acustica magazinului :)). La fel cum au spus si altii inaintea mea, totul tine de educatie. De felul in care te porti cu copilul tau si de felul in care discuti cu el in momentele in care greseste. Nu sunt de acord cu bataia, in schimb o pedeapsa aplicata atunci cand trebuie face mai mult decat 3 palme aplicate peste fund. Sper ca atunci cand va fi momentul sa imi aduc aminte de tot ce am citit in postarea ta si sa reusesc sa aplic sfaturile celor de aici 😀

15. Eu am copil si sunt de acord cu Ana cu Dojo si cu aceasta parte a baricadei.
    Face parte din aia sapte ani de acasa sa invat copilul sa se comporte civilizat in public, si nu numai. Daca copilul meu face galagie la restaurant, e ca si cum as face eu, pt eu ii dau voie, pt ca eu nu iau masuri.
    A iubi copilul nu inseamna ca tr sa ii permit orice. Inseamna sa il indrum cat de bine pot eu.

16. Daca admitem ca odrasla este oglinda propriilor parinti, cum se explica atunci ca din aceeasi familie, in care se aplica aceeasi metoda, unii copii ies foarte bine educati iar altii fiare? Exista asa ceva, evident. Apropo de carti, exista o carte in care se vorbeste despre diferentele dintre very compliant si strong will children, imi scapa numele acum. Ideea psihologului respectiv (argumentata stiintific) este ca sunt copii foarte usor de modelat fiindca asa le e firea si altii foarte turbulenti. De unde ideea asta ca parintii ai caror copii fac prostii sau sunt neastamparati sunt incapabili sa ii educe? Eu pot sa spun ca am un copil foarte agitat. Am citit nenumarate carti, merg la cursuri de parenting, ii explic de sute de ori si cu toate astea de multe ori NU VREA. Pot sa va spun ca nu ma simt bine cand face scandal undeva si nu merg cu el in spatii inchise sau la cumparaturi fiindca stiu ca nu are rabdare si de ce sa provoc scene inutile? Ii fac observatie si il pedepsesc de cate ori face ceva inacceptabil. Am vazut copii care sunt extrem de cuminti desi parintii lor ii lasa singuri cu orele sa se joace, nu le explica nimic si nici nu ii privesc ca pe niste egali. Eu il duc in vacante si la restaurante de la 3 luni si al meu nu este cuminte, nici nu sta in scaunul de masa unde, in orice fel am incercat, nu a stat decat cu pretul urletelor si oricum legat. Sincera sa fiu, nu cred ca poti crede asa ceva pana nu treci prin asta. Altfel, poti doar sa condamni, sa judeci.. e cel mai simplu si cred ca te face sa te simti bine. Am vazut asta in atitudinea atator.. prieteni.

    • Bun venit pe blog si multumesc de comentariu.

      Problema cea mare apare cand, desi copilul scapa de sub control si deranjeaza, parintele sta si priveste relaxat sau are impresia ca restul ar trebui sa suporte asta. De aici pornise si frustrarea Anei, de la faptul ca, atunci cand un copil intoarce un restaurnat cu dosul in sus, parintele este ofuscat de reactia negativa a celorlalti.

      Din ce scrii aici face eforturi URIASE de a rezolva problema. Plus ca alegi uneori sa nu te prezinti cu el, unde ar face probleme. Deci ai acel bun simt pe care parintii ‘atacati’ de aceste articole nu-l au. Tie iti pasa si incerci sa-l educi sau alegi sa nu-l pui in situatii care stii ca vor degenera.

      Cati ani are pustiul tau? E adevarat ca sunt unii mai putin ‘maleabili’, de asta si munca de educare este mult mai grea. Nu pot decat sa-ti doresc succes, se vede ca iti pasa si faci tot posibilul. 😉

17. Dojo, mersi. Al meu are aproape 3 ani, varsta critica. Eu ii inteleg perfect pe cei fara copii sau chiar si pe cei cu copii pe care ii deranjeaza copiii altora. Si eu eram la fel inainte. Acum cand vad un copil care urla undeva… imi e mila de parintii lui. De fapt, ce mi se pare cel mai deranjant intre romani este ca parintii se blameaza constant intre ei in loc sa se ajute cu sfaturi (bine intentionate, nu de genul nu trebuie sa faci asa, ca de-aia copilul tau nu asculta.. eu fac asa, si uite al meu niciodata nu face crize etc, ca in povestea cu Punguta cu doi bani, eu asa mi-am batut gaina, uitandu-se ca cocosii nu fac oua, dar ce mai conteaza…). Am avut de-a face si cu alte natii si pot sa spun ca te asculta mai mult si incearca sa te ajute, iti spun ceva de genul: eu am facut asa, uite incearca, poate merge si la al tau etc. Nu se dau mereu pe ei de exemplu. E cu totul altceva. Mi se pare ca toate problemele legate de copii in societatea romaneasca nu reflecta decat probleme generale ale societatii si vicii de mentalitate (de exemplu lipsa de respect pentru celalalt, mai ales cand intervine interesul propriu, iar cand e vorba de copii oamenii sunt in stare sa calce pe cadavre, uita de prietenii, de bun simt si de orice altceva…)

    • Sa-ti traiasca ingerasul. Cred ca in timp va deveni mai maleabil, acum e inca destul de greu sa discuti ‘ca intre oameni mari’ cu el. Cand va fi pe la 5-6 ani zic ca va fi tot mai usor, ca va intelege ce este bine si ce nu e OK. 😉

18. Am invatat de curand, de pe un alt bloc ce inseamna “a fi” si “a trebui”.
    Multumesc pentru informatii, imi sunt de mare ajutor.
    Succes in continuare!

19. Salut

    Ramona felicitari pentru articol si felicitari pentru “burtica” … 🙂
    Ma gandeam daca sa comentez sau nu si am zis – “de ce nu…” – asa ca iata…;)

    Nu cred ca este intamplator faptul ca azi 02.09.13 cand cei doi din cei trei copii ai nostri au inceput scoala mi-a sarit in ochi un citat afisat pe peretele Scolii Montessori din Timisoara unde merg micutzii nostrii, un citat care suna cam asa: “Trebuie sa intelegem ca copii sunt extrem de sensibili la felul in care adultii se comporta cu ei. ~ Maria Montessori”

    In momentul in care citeam mi-a venit in minte instantaneu mesajul si explicatiile mele din cele trei video pe care le-am postat pe una din paginile mele dedicata parintilor https://pentrucopii.bogdanilie.ro (daca nu doresti sa lasi linkul poti sa-l stergi te rog…). Chiar ma gandeam inca o data cat de important este mediul, cultura mediului si oamenii in preajma carora se nasc, cresc si se dezvolta copii… si cum acest mediu, aceasta cultura si acesti oameni pot “handicapa” prin parerile si sugestiile lor copii sau ii pot ajuta sa se dezvolte si sa fie fericiti in viata.

    Pagina despre care vorbeam mai sus este dedicata parintilor si tuturor celor care au contact cu copii iar informatiile din cele trei video care arata cum functioneaza mintea copilului si a adultului au trecut testul timpului si al diferitelor culturi din lumea intreaga.

    Cu mult drag,
    Bogdan Ilie

20. Foarte, foarte frumos si adevarat! Ma bucur mult sa citesc astfel de articole, sa vad ca da, se poate ca un copil sa se comporte normal. Eu una nu am avut niciodata probleme de genul..sa urle in magazine sau asa ceva…Si nu am stat cu gura pe el…Copiii fac ce vad si ce sunt lasati…Un copil nu e egal cu un salbatic sa le fie gasite tot felul de scuze..

Comments are closed.