“Trebuie să fii tare”. De câte ori nu am spus noi înşine faza asta, de câte ori nu ne-au spus alţii aceste cuvinte. Când primeşti un şut puternic de la cel destin, cuvintele astea au rolul de a te îmbărbăta. Cel puţin, cu intenţia asta le spunem. Şi credem sincer că vorbele în cauză vor uşura drumul celui care suferă.
Stăteam şi cugetam zilele astea că, din moment ce treci peste ce îţi mai aruncă viaţa peste nas, nu poţi decât să fii puternic. Adică ce altceva să poţi face? Că fazele de genul pus laţul de gât nu prea “plutesc” pentru oamenii “normali”.
Sâmbătă am avut bucuria unei mici călătorii. Tristeţea de a vedea zone la pământ, economic vorbind. Zlatna de pildă (de pe lângă Gioagiu, jud. Alba mai exact) şi chiar celebrul, odinioară, Călan. Zone în care punctul central în constituia cine ştie ce uzină sau mare combinat şi care acum sunt marcate de o sărăcie şi o paragină de te doare capul. Este clar că pentru un timişorean de pildă, obişnuit cu mallul sau cine ştie ce alte chestii, să vezi ruinele în cauză, din care s-a furat tot ce se putea valorifica, e şocant.
La unul dintre combintate mai “trăieşte” inscripţia aia cu “foc continuu din 17 … toamna”. Vorba lui iubi, ce nu au reuşit 2 războaie şi aproape 3 secole de istorie, au reuşit competenţii noştri după Revoluţie.
Tristeţea cauzată de vederea dezastrului din zonele în cauză, s-a dus repede odată ajunşi la Densuş, unde e o frumoasă de tot biserică veche de hăt bine. “Soarele” a trecut pe acolo acum vreo 2 ani cred şi s-a gândit să îmi facă o bucurie. Nici nu ştie ce bine mi-a prins micuţa “călătorie” de sâmbătă ..
Iote repede şi nişte poze făcute de eu … Scuzaţi calitatea “compoziţiei”, nu mi-s chiar mare talent fotografic.
Voi fi poate ceva mai tăcută zilele astea. Sau poate voi simţi nevoia să scriu, pentru că ajută şi scrisul. Vineri am aflat nişte chestii destul de “naşpa” despre sănătatea mea. Sunt doar nişte speculaţii, urmează să ştiu clar peste câteva zile. Vor fi săptămâni destul de grele, dar din fericire nu sunt singură. Şi asta contează enorm, mai ales că o parte din familia mea nu trebuie să ştie absolut nimic despre ce se întâmplă.
Peste 1 lună mergem în Croaţia şi clar că aştept cu limba scoasă cele 2 saptămâni de vacanţă. Vom revedea locuri dragi nouă, oameni de care ne-am “legat” deja în cele 2 sejururi acolo, sper să ajungem iar prin Albania şi clar să colindăm Dubrovnikul, pănă se satură de noi. Şi, oricare ar fi rezultatul zilelor ăstora, vom avea o vacanţă superbă. Şi vom fi cu toţii al naibii de puternici 😀
