O altfel de poveste de Crăciun

O persoană dragă mie este în „cantonament” la ai mei zilele astea. Nu pentru a sărbători ceva, doar pentru proximitatea față de spital si un acces mai rapid al serviciului de urgență, în caz de ceva. Așteptăm să treacă sărbătorile, pentru a fi operată, și sperăm să nu fie nevoie de sunat 112. La ai mei în casă nu se discută acum despre Moș, despre cadouri și brazi, cuvintele cele mai des pronunțate sunt oncolog, tumoră, ovare etc.

Persoana în cauză e o tipă deșteaptă și plină de umor, un om pe care ți-e drag să-l ai aproape, chiar și în asemenea condiții grele. Ieri, când am scos-o din spital, îmi spunea că-și dă șuturi în dos că nu s-a dus la control măcar o dată la un an jumate, dacă nu anual. Ne rugăm cu toții să fie totul bine, să reziste operației și tuturor procedurilor ce vor urma.

Concluzia tristă este că boala asta afurisită rămâne în continuare un călău perfid care de cele mai multe ori acționează cât noi credem că suntem perfect sănătoși.

Doamnele mele (și domnișoare), nu vă lăsați pe ideea că vă simțiți bine și nu ați avut niciodată probleme. Un eco mamar nu doare și durează câteva minute. Faceți-l periodic, chiar nu este o experiență rea. Să vă zică medicul că sunteți nebune de-l tot faceți, dar să știți voi că e în ordine. Am făcut deja 2 în anul acesta (înainte de a începe să „încercăm” și prin luna a șasea de sarcină). Da, sunt ipohondră până în măduva spinării, dar știu ce este pe acolo și că nu este ceva ce să-mi pună probleme.

În anul de grație 2014 (că acuș’ vine și el) să găsești un ginecolog bun în orașul tău nu e o problemă. Eu mi-am găsit doctor citit recenziile de pe net și nu am regretat nicio clipă decizia. Dacă nu doriți să mergeți în sistemul de stat, permiteți-vă uriașul lux personal de a merge la un cabinet privat. În general aveți parte de servicii excepționale, de curățenie și intimitate. Dacă v-ați făcut tema și ați căutat atent medicul, consultul în sine chiar nu mai este o problemă. Cu un doctor blând și cu mână ușoară, mai că-i plăcut. Și costă undeva între 100 și 200 de lei.

Știu că mai există câte un medic ușor uimit că mergeți periodic la consult. Mai bine să se uite lung la voi,că sunteți „nebune”, decât să primiți niște vești pe care niciun om nu dorește să le audă. În majoritatea cazurilor veți rămâne cu banii dați și rezultate bune la Papanicolau și consultul propriu-zis. Mai există și posibilitatea să fie vreo problemă, care, prinsă atât de repede, se va rezolva foarte ușor.

Dacă tot e la modă să ne facem planuri de anul ce vine, puneți-vă și asta pe listă.

Faceți o baterie de teste de sânge din când în când. Un consult cardio, că nici ăla nu-i capăt de lume. Știu că e la modă să le sărim, că nu avem timp și bani de ele. Știu că preferăm de multe ori să le sărim chiar și când ne angajăm sau luăm permisul. Chiar dacă atunci alegeți calea ușoară „dă o semnătură, că mă grăbesc”, nu rămâneți datori cu examinările în cauză. Alocați-vă puțin timp și niște bani pentru a știi cum stați cu sănătatea.

Am scris în primăvară despre testul Papanicolau și m-au întristat comentariile. Acolo sunt povești ADEVĂRATE de viață și regrete pentru că a fost prea târziu.

Nu am nicio intenție să vă stric frumoasa zi de Crăciun, nici să vă stea sarmaua în gât. Nu-s nici măcar parte dintr-o campanie oficială de conștientizare în ceea ce privește cancerul (deși salut orice asemenea inițiativă și consider că sunt necesare). Sunt gânduri care nu-mi dau pace zilele astea și m-am gândit că nu strică să vi le împărtășesc.

Aveți grijă de voi și de sănătatea voastră. Să vă fie masa plină de bucate și cei dragi alături de voi.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793

6 Comments

  1. Mai bine o masa goala de bucate intr-o casa plina de prieteni si oameni dragi decat o masa imbelsugata intr-o casa pustie.Sarbatori linistite cu armonie, cumpatare si pace in suflete! Si cu profilaxie, daca se poate…

    • Sa stii ca au fost misto, chiar daca am avut program de gravide (si la propriu si la figurat :)). Am stat acasa, am mancat cat 2 si am lucrat pe siturile mele (chestie care ma relaxeaza, oricat de suspect pare).

      Iti doresc un an cat mai plin de bucurii, cu sanatate si fericire 🙂

Comments are closed.