AS: pentru că există mereu mâncători de chestii puturoase, care sar de fund în sus, hai să stabilim o chestie. Nu are nimeni cu acei (puţini) ţigani care muncesc, au făcut şcoală, plătesc taxe etc. OK? Hai să pornim discuţia lăsându-i la o parte, pentru că, din punctul meu de vedere cel puţin, nu merită să fie puşi la grămadă cu restul jegurilor.
Viza pentru SUA se ia greu. Există oameni “eligibili” teoretic, oameni foarte la locul lor, ce au fost refuzaţi. Consulii sunt pare-se foarte selectivi şi duri în a oferi acest act, aşa că doar o grămadă de bani nu prea te ajută, dacă nu poţi face dovada unor proprietăţi în ţară, a unei cariere etc. Dacă deci nu poţi dovedi că nu te duci acolo la furat sau cerşit.
Este poate şi motivul pentru care de 5 luni nu am văzut coadă de ţigan pe aici. Prietenii noştri spun că ar exista nişte exemplare, dar io nu le-am întâlnit, aşa că nu mă pot pronunţa. Am dat de cerşetori, asta e clar, dar metoda de lucru este clar diferită de ce ştim noi din România.
În desele plimbări cu metroul, am dat cred de 3-4 asemenea indivizi. Vreo 2 cântau ceva la chitară şi apoi intrau printre oameni, tăcuţi şi politicoşi. Cine dorea să le dea, le dadea. Am văzut şi câţiva care doar spuneau “if you can spare a dollar” sau ceva pe stilul ăsta. Nu urlau, nu se lipeau de tine, nu îţi forţau mâna. Din nou, treceau printre oameni şi eventual primeau ceva. Sau, în majoritatea cazurilor, nu.
Pe stradă am dat de puţini aşezaţi, cu o căciulă în faţă şi un carton pe care scrie “please help me”. NIMENI nu se ţine de tine pe stradă, nu te atacă jde puradei, nu te înjură că îi ignori. Mai des vezi trupe sau artişti singuri prin staţiile de metrou care cântă. De la trupe columbiene sau mexicane, la cântăreţi de operă, ai cam toată fauna. Cântă bine şi unii le dau bani.
În Atlanta pare-se că sunt mulţi cerşetori. În Parcul Olimpic, “soarele” se jură că a dat de ei. Treceam pe lângă unii oameni şi el spune că unii “şopteau” să le dea bani. Tot fără să se agaţe de noi, să ne tragă de haine sau alte metode de convingere aplicate de “specialiştii” noştri din România.
Îmi amintesc cu scârbă de opritul la semafor în Timişoara. Nu mă deranjează traficul în sine, pentru că de obicei am timp, muzica e bună în maşină şi e aer plăcut, dar, de câte ori stau pe gânduri sau doar savurez relaţia mea cu dojomobilul, se găseşte un tuciuriu să se lipească de mine să îi dau ceva. Chestie care nu funcţionează, pentru că ignor indivizii de genul ăsta.
Nu am realizat până acum ce plăcut este să te plimbi prin oraş FĂRĂ să auzi din spate “du iu spic hingliş?”, fără să se arunce 4 puradei sa urle “tanti, ne daţi?”. Chiar ai timp să VEZI oraşul, să faci poze, să te bucuri de ocazia de a vedea şi altceva decât urbea natală. Dacă te aşezi pe o bancă într-unul din multele parcuri sau chiar la o terasă, nu te atacă puradeii să le dai un suc. Chiar dacă teoretic în NY este interzis să cerşeşti, practic se ma face şi asta, dar, tot practic, se face într-un mod totalmente neitruziv. Aşa că nici nu te deranjează.
Şi acum mă bucur gândindu-mă ce frumos e pe străzile noastre. Cum nu poţi ieşi din casă, fără să te acosteze “antreprenorii” de culoare, cum ieşirea la o terasă e ocazie de nervi, pentru că sunt insistenţi şi chiar agresivi, cum în unele oraşe trebuie să le plăteşti “dreptul” pentru că ţi-au “găsit” loc de parcare (mai exact ştii că, dacă nu plăteşti, te trezeşti cu maşina praf) etc.
Şi, colac peste pupăză, poliţia ameninţă cu grevă generală. Da, domnilor, meritaţii salarii excepţionale, pentru că v-aţi făcut treaba exemplar. Se dau amenzi pe bune, oraşele noastre sunt sigure, sunteţi pe primul lor în topul încrederii românilor, sunteţi competenţi, curtenitori, eficienţi şi deştepţi. Meritaţi salarii excelente, pentru că ne simţim la fel de în siguranţă în ţara noastră ca în Germania sau Austria.
