Circulă de ceva zile pe net povestea unei tipe, mamă a trei fetițe (12 și 10 ani), sătulă să tot facă doar ea treaba în casă. Pentru că niciuna dintre fete nu înțelegea care este problema, a pus de o grevă ce a ținut 5 zile. A șasea zi s-a terminat, iar fetele au început să ajute prin casă.
Există 2 reacții la acest gest: femei care au fost de acord și au amintit că și ele, măcar o dată, au intrat în „grevă” și voci care au învinuit-o pe ea, pentru comportamentul copiilor. La 10-12 ani un copil ar putea măcar să pună niște vase în mașina de spălat, să-și pună jucăriile la loc sau să nu lase hainele prin casă ca firimiturile din poveste.
Înainte să vă dau cuvântul, îmi voi aminti așa puțin de prin copilăria mea, care, sincer, a fost una lipsită de multe griji. Chiar și ca adult, cât am stat acasă, am avut mâncarea făcută și hainele spălate (că le mai puneam și eu în mașină, e adevărat, dar am fost scăpată de la multe „greutăți”).
Dar mi-am primit mormăielile de rigoare, dacă-mi aruncam hainele ca după o tornadă, dacă nu-mi spălam farfuria sau nu-mi puneam lucrurile la loc (jucării, apoi rechizitele de școală). Sunt o împrăștiată, dar nu s-au adunat munți de prostii prin casă, doar pentru că „robotul” nu a funcționat o zi sau două.
Există, zic, diferențe între a-i răpi copilului tău copilăria, făcându-l servitoare prin casă și a crește un copil nesimțit, care nu e în stare să-și pună ghiozdanul unde îi este locul sau să-și pună chiloții folosiți în coșul de rufe. Chiar și în cazul femeii din știre, copiii nu aveau treburi exagerate de făcut, dar o minimă ordine în cameră și să-ți pui farfuria în „dishwasher” (că-s chiar cu un pas înainte altora și au agregatul ăla) nu ar fi capăt de lume.
Acum aveți cuvântul: cât considerați că este bine să revină copilului din treburile casei? Nu îi lăsăm să facă absolut nimic?
Eu nu cred că e vorba de a-i răpi copilăria. Copilăria poate merge în paralel cu educaţia pentru disciplină. Copilul trebuie să-şi împacheteze hainele, să-şi strângă jucăriile, să pună hainele în maşina de spălat sau în coşul de rufe, să cureţe chiuveta după ce s-a spălat pe dinţi, să-şi pună hainele pe curier şi pantofii în dulap, să nu facă firimituri. Asta de la 5 ani ar fi un început bun. Al meu de exemplu le ştie ca pe o poezie, deşi nu tot timpul le aplică fără ceartă…
Apoi pe măsură ce creşte în vârstă trebuie să spele vasele, să şteargă praful, să aspire etc. Eu zic că copilăria nu trebuie să însemne indolenţă faţă de munca altuia şi nici nu trebuie să crească având impresia că i se cuvine totul şi că cineva e dator să-i facă lui treaba. Mi se pare foarte păgubos 🙂
nu pot adauga nimic la ce a spus anatati. Nu pot nici macar sa o contrazic! Cred ca poti deja sa inchizi comentariile la articolul asta! 🙂
Cred ca ….sunt anuminte lucruri pe care tre sa le fac si un copil de la o anuminta varsta ca sa nu ajungem la 20 de ani si inca sa il stergem la fundulet!
Există o listă de obligații zilnice pe care trebuie să le îndeplinească micuții, iar când se face curațenie ”mare”, trebuie să-și aibă și ei partea lor de treabă. Dacă-i iubim cu adevărat, îi vom crește astfel încât să-și formeze deprinderi utile, care să le ușureze viața când vor fi mari.
Am întâlnit destui copii răsfățați (mai ales fetițe), care, odată schimbată, în rău, situația materială a părinților și nemaipermițându-și o menajeră, au considerat asta ca pe o mare tragedie și, nepricepându-se, sau considerând că asta e o înjosire, au preferat să se afunde în mizerie decât să se apuce singuri de curățenie și de alte treburi gospodărești.
sunt pro dat copilului sarcini in gospodarie. ce s-a spus mai sus si or mai fi. cred ca ma duceam la paine de la 6-7 ani (cu statu’ la coada de rigoare, ca era “inainte”). plus ordine in camera personala, hainute, jucarii la locul lor, d-astea. ceva ajutor in bucatarie (am detestat cu pasiune sa frec galbenusurile cu zahar; mamei nu i se parerea nicioadata ca s-a topit zaharul cum trebuie), acum gatesc cu pasiune si lumea care a gustat zice ca ma pricep. nu stergeam praful, sau foarte putin, sau blochez amintirile alea. 🙂 nu-mi place activitatea asta. in schimb stergeam toate geamurile la curatenie mare. mama ura sa stearga geamuri. 🙂 in adolescenta petreceam lungi dupa-amize de sambata (nu pe toate, bine inteles) calcand hainele intregii familii (la noi se calcau si maiurile, si prosoapele, inclusiv de bucatarie, si lenjeria de pat)-puteam muzica preferata si ma gandeam la ale mele. sunt amintiri placute. nici fratelo n-a fost scutit. la curateniile mari mai intai l-a ajutat pe tata la batut/spalat coavoare, mai tarziu au fost in sarcina lui. nici la bucatarie nu era scutit. acu’ nu moare de foame si nu umple bucataria de vase murdare, sau lasa casa sa se umple de jeg cand e sotia lui in delegatie.
poate unora le pare naspa, dar aveam timp si de teme, si de televizor cand a fost ceva de vazut la el, si de joaca si de prieteni si de citit mult si cu pasiune(in cazul meu 🙂 ) si de toate cele asortate unei copilarii/adolescente frumoase.
si acum imi aduc aminte: prima lectie de calcat a fost la inceputut clasei a v-a si ultima lectie in materie de gospodarie a fost inainte sa plec de acasa, la facultate: eviscerarea unei gaini (stiam deja jumulitul, transatul si gatitul). 🙂 imi aduc aminte cu drag de ele, nu m-au traumatizat.
Eu cred că un copil poate să facă multe chestii de când e micuț, mai ales că multe vin ca o joacă: să amestece o cremă, să dea cu pensula de vopsea pe o ușă (asta era boala mea, să vopsesc), să apese butoanele mașinii de spălat etc. Și în timp se responsabilizează.
Consider ca o anume responsabilitate trebuie data copiilor si nu mi se pare ca un minim de treaba in casa inseamna ca iti faci copilul sluga.
Copiii mei , de exemplu , stiu ca atunci cand se dezbraca de hainele de peste zi , trebuie sa le puna la spalat , in cosul de rufe murdare.Lucrul pe care in mod obisnuit il fac.Se intampla sa uite si daca uita , haina respectiva va fi spalata cand ii vine timpul de spalat , indiferent daca ii trebuie mai repede sau nu.Daca viitoare va sti sa nu mai uite. 😀
Isi pun farfuria in ghiuveta , la spalat si , atunci cand eu , mama , sunt acasa , nu trebuie sa spele vasele.Insa , atunci cand e vacanta de vara si amandoi stau acasa , iar eu sunt la lucru , fiecare sau cel mare , spala vasul din care au mancat.Fara discutii.Cand facem curat in casa , fiecare dintre copii , in camera sa , isi aseaza cartile , jucariile , hainele si isi sterge praful…restul fac eu.De cate ori le-am aranjat cum am crezut eu de cuviinta , lucrurile necesare la scoala sau jucariile , au fost nemultumiti , negasindu-si lucrurile.Asa ca ,fiecare isi face ordinea sa. 😀 Cand schimbam asternuturile , alt exemplu , ei dau jos asternuturile folosite si eu le pun pe cele curate.Le las placerea infasarii pernelor. 😀
Deci , copiii trebuie responsabilizati , in limita puterilor lor si nu cred ca asta ii transforma in “sclavii” casei…
Cand eram mica si nu-mi spalam farfuria din care am mancat, eram o scroafa imputita. Cand o spalam se chema ca m-am bagat unde nu e treaba mea. Aplicabil pentru orice alta treaba din casa.
Plus ca mama avea un sistem foarte interesant de a-mi face ordine prin lucruri (indiferent daca imi facusem eu ordine sau nu, pentru ca nu recunostea ordinea facuta de mine ca fiind ordine): zbura tot ce i se parea ei inutil/ necunoscut la gunoi. In clasa a opta, soarta asta a avut-o si tabelul periodic. Cu cateva zile inainte de olimpiada judeteana de chimie.
Nici eu nu prea am fost activ la activitatile casnice… mai cumparam si eu paine din cand in cand, o paine, mai faceam cumparaturi. Lucrurile mele, mi le aranjam eu fiindca faceam urat cand nu gaseam ceva, asta se intampla doar cand cineva punea mana pe lucrurile mele, fiindca eu stiu mereu ce si unde am lasat(chiar si in dezordinea vazut de altii eu am o ordine).
Cu totii am auzit sau am vazut cazuri dramatice (cu precadere in mediul rural) in care copiii erau pusi la munci mult prea grele pentru varsta lor si exploatati la maxim de proprii parinti, neavand practic copilarie. Stiu ca nu discutam despre astfel de situatii condamnabile dar din pacate sunt si parinti care dupa mine nu-si merita aceasta titulatura. Pastrandu-mi ideea, atata vreme cat nu se exagereaza la modul prezentat mai sus, sunt de acord cu includerea in activitatile zilnice ale unui copil si a unor treburi casnice, potrivite varstei lor. Un copil cocolosit de parinti, care nu va fi lasat sa faca nimic in casa va ajunge la maturitate sa nu stie sa faca nimic din toate aceste treburi casnice si va astepta mereu ajutor de la ceilalti sau nu se va implica deloc, asa cum a fost invatat.
Parerea mea e ca un copil poate foarte bine sa “refaca” ceea ce singur a folosit, imprastiat, etc… De la stransul jucariilor la pusul hainelor in ordine sau facut ordine in camera. Poate sa faca de la o varsta si mici cumparaturi, sau sa ajute la bucatarie, in anumite limite.
Vorbim de exploatare (si stiu si cazuri din acestea) atunci cand trebuie sa gateasca pentru alti 3 copii mai mici ca el si 2 adulti, sa faca dupa toata familia curatenie si tot asa.
Atata timp cat isi face ordine dupa el si participa la treburile gospodaresti impreuna cu un adult si nu in locul lui, lucrurile sunt in regula.
Maica-mea a avut norocul sa creasca patru baieti (nu era in plan, da’ utlimul a iesit doi).
Nu s-a ajuns niciodata la momente d-astea extreme pentru ca am crescut respectandu-mi parintii si intelegand ca trebuie sa mai fac si eu ceva prin casa odata cu trecerea anilor.
Si asa am ajuns la 15 ani sa am primul job real.
Mamica de care ne spui cred ca a procedat destul de ok. A fost o lectie destul de buna.
Nu mai incape indoiala ca mama in greva a procedat bine, totusi insa a facut ea ceva aiurea de la 12 ani fata ei nu facea absolut nimic in casa (nici treburi de gen pus haine murdare in cosul de rufe ori pus farfuria in masina de spalat vase). Ei, normal ca niste copii cat or fi ei de mici trebuie sa aiba un minim de bun simt fata de munca parintilor, dar mai sunt si mame ca lui Brontozaurel de exemplu (ca am citit comentariul), care numai ele stiu sa faca si sa dreaga, ma enerveaza la culme asltfel de persoane care iti spun astfel: “dau eu cu aspiratorul ca tu nu stii, spal eu vasele ca tu nu le speli bine, streg eu praful ca tu lasi mai mult in urma ta, nu fa asta ca numai trebuie sa lucrez eu dupa tine” etc. Sunt muuulti asemenea parinti si copiii chiar de au initiativa ajung la capatul rabdarilor si la un moment dat o sa-i zica “fa tu ca numai tu tu stii”. Problema este insa ca ajung sa creasca asa si sa nu facă nimic, ba mai mult sa creda ca ei chiar nu stiu face acele lucruri, e culmea treaba asta si parintele care procedeaza asa are TOATA vina…