Am început să iubesc Japonia încă de prin adolescenţă, când am dat cu nasul de Shogun-ul lui Clavell. Am practicat arte marţiale japoneze, am fost de acord cu unele dintre ideile lor, nu chiar cu toate, că, deşi nu-s creştin foarte bisericos, unele se cam bat cap în cap cu chestiile în care eu cred. Am însă o eternă fascinaţie faţă de această ţară şi-mi doresc sincer să o vizitez odată. Chiar este o destinaţie pe care nu aş dori să o evit în viaţa asta.
Iubi a urmărit cu interes ce se întâmplă acum la ei şi m-a tot făcut curioasă. Aşa că am mai aruncat un ochi pe CNN.com, să văd ce se mai anunţă pe acolo, iar acum 10 minute un articol mi-a atras în mod special atenţia. Vă dau link către el şi voi traduce pasajele ce mi se par dureros de relevante pentru diferenţa de mentalitate dintre ei şi noi (sau de fapt dintre ei şi restul lumii):
[…] Urmărind însă cum se desfăşoară tragedia umană inimaginabilă, pot vedea deja şi nişte potenţiale aspecte pozitive.
O temă ce s-a desprins din rapoartele de ştiri internaţionale despre dezastru este cât de CALMI, ORDONAŢI şi POLITICOŞI au fost japonezii, chiar în faţa unor greutăţi şi lipsuri inimaginabile. Un raport radio menţionează că victimele tsunami-ului, înghesuite în adăposturi, împărţeau puţinele rezerve de apă şi tăiţei instant FĂRĂ CERTURI SAU PLÂNGERI. Un observator japonez spunea că i-au dat lacrimile văzând un bătrân evacuat aplecându-se adând în semn de apreciere, primind un simplu bol cu orez la venirea în adăpost.
La o săptămână de la dezastru, nu s-a raportat NICIUN FURT şi nu am văzut nici scene de oameni strigând furioşi sau bătând în mese. Anderson Cooper de la CNN observa recent o coloană lungă de maşini stând la rând la o pompă de benzină şi se declara uimit că nimeni nu mormăia şi nici nu încerca să se bage în faţă.
Restul articolului îl găsiţi pe situl CNN.
Cred sincer că, dacă e să fie o ţară ce să-şi revină după o asemenea nenorocire, Japonia conduce detaşat. Încerc să nu-mi amintesc scandalurile de după câte o calamitate de la noi, nemulţumirea unora că nu au primit asta şi aialaltă, ocaziile de furturi şi şmecherii ce sunt folosite de “deştepţii” ce profită de orice ocazie. Partea “pozitivă” e că nu doar noi ne comportăm ca nişte animale ieşite de sub control în asemenea momente şocante, dar nu poţi trece cu vederea cum pot reacţiona nişte oameni ce par scoşi din Musashi sau Shogun.
Revin la ideea că, deşi sunt loviţi atât de crunt, japonezii sunt genul de popor ce va fi în stare să se ridice din propria cenuşă. Au mai făcut-o în trecut şi au educaţia necesară să muncească şi să reconstruiască ce s-a pierdut. E adevărat că nu pierd vremea să sărbătoarească nişte kilometri de autostradă sau o telegondolă.
