Iarna lui 2005. Finalul de an se dovedea a fi prost de tot. În 17 octombrie, postul de radio la care lucrasem 7 ani a avut ultima zi de emisie. Da, 17 octombrie este ziua mea de naştere, vă imaginaţi ce minunat cadou am primit. Peste câteva zile depresia în care alunecam deja serios s-a agravat, odată cu plecarea “soarelui” pentru aproape un an în Germania.

Spre deosebire de alţii care se îmbată de “bucurie”, eu aveam program de bocit şi ascultat muzică. De fiecare dată când am trecut printr-o fază nasoală, am găsit câteva piese, pe care le ascultam de câteva sute de ori pe zi. În vremea aia m-am “tratat” cu Nightwish.

Au trecut şi săptămânile din noiembrie şi mare parte din decembrie, aşa că se apropiau Sărbătorile. În ideea de a-mi face Crăciunul chiar frumos, “soarele” mi-a cumpărat bilete pe Atlassib şi în 23 plecam spre München. Serviciile Atlassib mi-au rămas pe viaţa în minte, la cât de proaste au fost. La “autogară” m-am prezentat pe la 15:30, în ideea că plecăm la 16. Să nu stea nimeni după mine. Îmbrăcată nu exagerat de gros, pentru că au autocar modern, deci nu era frig.

Partea nasoală a fost că busul de 16 nu a mai venit. Şi sala de aşteptare era plină, aşa că proştii care trebuia să plecăm la 4, am stat vreo 3 ore în frig. Pe la 19 a apărut un bus, care nu era al nostru, dar ne făcea legătura în Arad cu altul. Am ajuns şi acolo, am schimbat busul şi ne-au înghesuit cum au putut. Am prins loc în faţă, lângă o doamnă ce avea o fată de vârsta mea. Absolut simpatică.

La vamă, că se vămuia pe vremea aia, şoferul ne-a spus că trebuie să plătim 5 euro de persoană, ca vameşii să nu ne caute în bagaje. “Fiecare aveţi probabil ceva ce nu ar trebui să fie”, ne-a explicat individul. Ei bine, nu toată lumea avea în bagaje mâncare (că de asta era vorba), în condiţiile în care nu am luat cu mine NIMIC din ce ştiam că nu trebuie să am. Deh, idioata care respectă regulile. Am stat şi în vamă vreo 2 ore, pentru că nesimţiţii aveau altceva mai bun de făcut decât să-şi facă datoria. Paşapoartele au stat la ei atât de mult, încât făceam deja glume că le-au dus la duplicat.

Am ieşit din România la ora 2 noaptea, în loc de ora 17-18, aşa cum era normal. Un drum de 17 ore a durat 24. Absolut îngrozitor. Iubi mă aşteptase dimineaţa (când trebuia să apar), norocul lui că a trecut un bus al altei companii şi i-a spus să vină pe la prânz, că noi aveam o întârziere demnă de CFR.

Într-un final, pe la prânz, am ajuns şi noi în München. Era frig şi iubi avea buzele vinete de cât a stat în frig. Pentru că era prima mea ieşire mai departe de Budapesta şi oraşul este absolut senzaţional, am decis să facem o plimbare prin centru, deşi eram ambii ori îngheţaţi ori terminaţi de oboseală.

Am luat metroul, prima mea ieşire cu un asemenea mijloc de transport şi am ieşit chiar în centrul “târgului”. Era plin de tarabe de Crăciun şi arăta chiar interesant. Clădiri perfect întreţinute, curăţenie ca în farmacie, chestii cu care aveam să mă obişnuiesc atunci când vine vorba de oraşe germane. Am păşit spre mijlocul pieţei şi doar atunci m-a lăsat să mă uit în spate. Şi am văzut asta:

Aceasta este Primăria din München. Poza a fost făcută într-o altă incursiune de-a noastră (nu cred că am făcut poze prin 2005), pe la prânz, când bate ceasul cel mare din turn. Cu o concurenţă puternică din partea Primăriei vieneze, absolut superbă şi ea, după mintea mea însă Rathaus-ul din München este cea mai frumoasă primărie, măcar din ce am văzut eu până acum.

Chiar în turn e un uriaş “ceas cu cuc”, pe care l-am prins chiar în acţiune. Păpuşile din el se mişcau şi toată lumea din piaţă căsca gura către el. Excepţională clădire. Tot acolo este şi Frauenkirche, o biserică atât de mică, încât nu intră în poză întreagă, decât dacă stai destul de departe sau ai “lentile” corecte pentru asta.

Aceasta e intrarea, micuţă şi ea, în comparaţie cu “uriaşii” din faţa bisericii.

Veţi scuza încadrările imbecile, pe vremea aia pozam chiar mai prost decât acum. Avem şi un superb ceas solar, iată-l în următoarea poză:

Am mai făcut câteva poze în timpul plimbărilor prin capitala bavareză, le puteţi vedea la “grămadă”.

[nggallery id=15]

Prima ieşire în Germania a fost un mare şoc pentru mine. În cel mai frumos sens. Ordine, curăţenie, politeţe, respect. Le-am regăsit de câte ori am mers prin ţara acestor băutori de bere.

După o asemenea plimbare prin zona centrală, ne-am retras la iubi în cameră, pentru a primi cadourile. M-am simţit ca un copil de 5 ani, cu toate bunătăţile pe care le luase “moş crăciunul” meu. Am primit un mp3 player, dulciuri, de toate. Stăteam ca un preşcolar pe pat şi nu-mi venea să cred câte mi s-au pregătit.

Ne-am petrecut seara în cameră, stând pe pat şi povestind ore întregi. Nu am avut brad, nu am avut nicio delicatesă de Crăciun, pentru că nu am avut voie să trec cu aşa ceva peste graniţă. Dacă ştiam ce frumos funcţionează şpaga la noi, aş fi adus şi eu ceva de acasă.

Oricum, a fost poate cel mai frumos Crăciun din viaţa mea. Noi doi, într-o ţară străină, fără brad şi bucate “tradiţionale”, fără colinde şi isterii televizate.

PS: treceţi la inventar: ce v-a adus Moşul? 😀