În vara lui 2005 am fost la mare. În Neptun. Erau lunile în care s-a trecut la “noul leu”, aşa că tot făceam calcule cu tăiatul ăla de zerouri. Plecarea a fost destul de nepregătită – m-a sunat “soarele” într-o zi să mă anunţe că săptămâna viitoare plecăm. A trebuit să mă rog de “patroană” să mă lase, asta mă bătea la cap că “ştii, dar tre’ să anunţi cu jde săptămâni înainte”. De aia mă bucur acum că nu mai lucrez pentru nimeni, măcar sunt stăpână pe timpul meu.
Până la urmă se aprobă concediul, mai ales că pe uşa firmei intram doar noi, niciun client. Deci nu puteam spune că ne rupe munca.
Vacanţa a fost frumoasă pentru că am fost noi doi. Am prins început de sezon la Neptun, deci puţini oameni. Condiţiile de cazare au fost proaste, dar nu am mai comentat, pentru că “soarele” primise o cazare foarte ieftină (ceva de genul 10% din preţul oficial) prin firma la care lucra. Aşa că măcar cu faza asta ne-am scos, că nu am plătit sute de euro pe cazare.
La final de sejur am rămas cu amintirea unor zile frumoase, cu o plimbare plăcută în Constanţa, dar şi cu preţurile mari la mâncare, servire nu mereu ireproşabilă, manelele urlate de prin maşini, mizerie pe plajă şi un drum greu din vestul ţării la mare şi înapoi. Nu pot spune că a fost un sejur neplăcut, pentru că în general ştim să ne bucurăm de timpul petrecut împreună. Aşa că în momentul ăla nu eram chiar convinşi că nu ne vom mai întoarce.
Peste câteva zile sora lui iubi, cumnatul şi băiatul lor au făcut acelaşi drum ca noi, dar au prins deja “sezon”, aşa că pe lângă căldură au prins şi o aglomeraţie de zile mari. A fost ultima ieşire a lor la marea noastră.
Următoarul lor sejur la mare a fost în Grecia, pe o fracţiune din preţul plătit în România. Nu sunt sigură dacă de atunci au fost în Zakyntos, cert este că în vara aia ori următoarea şi-au găsit “colţul de rai”, pe care îl viziteaza ÎN FIECARE AN. Cunosc deja gazdele de acolo şi mereu vin încântaţi din vacanţă, relaxaţi, bronzaţi şi cu nişte poze excepţionale. După cum bănuiţi, şi anul acesta s-au dus tot acolo. Abia aştept să ne revedem şi să ne arate pozele din sejur.
Pentru noi următoarea destinaţie nu a fost atât de uşor de găsit. În vara lui 2008 treceam pe stradă şi căscam ochii prin vitrinele agenţiilor de turism pentru idei. Ne-am văzut cu ochiul imaginar prin Tunisia, Egipt, Grecia, chiar şi Malta. După mai multe discuţii cu prieteni şi colegi, a mai apărut o posibilă destinaţie: Croaţia.
Cum suntem doi mai “calculatorişti” şi total neinteresaţi de agenţiile de turism (auzisem destule poveşti cu cazari mai proaste decât s-au promis şi tot felul de probleme), ne-am dus direct spre cei care deţin de fapt hotelurile respective, că doar ei sunt şi cei care ne-ar oferi respectivele servicii. Cum ăl mai tare din parcare ar fi booking.com, acolo ne-am aruncat privirea, pentru a selecta câteva posibile destinaţii.
Prietenii spuneau că Dubrovnik e superb, ne plac locurile pline de istorie, plus că nu suntem “discotecari”, deci o zonă mai intimă era ideală. Iubi a selectat locaţia şi a ales un “radius” de 20 km în jurul ei, că oricum mergeam cu maşina. A dat de un sătuc de pescari pe nume Cavtat şi destule oferte de cazare. Ieftin nu este, cu asta ne-am lămurit din prima, dar am găsit un loc ce părea destul e OK. Aveam un apartament studio, cu tot ce trebuie în el (deci nu mai veneam cu plasele de rufe murdare şi nici nu eram forţaţi să mâncăm doar la restaurant). Părea decent. Am citit RECENZIILE celor care au fost deja acolo şi toţi lăudau serviciile.
Am făcut rezervarea pe începutul lui septembrie, destul de speriaţi de ideea de a discuta doar online cu gazda. În câteva minute am fost deja sunaţi de ea (gazda e o femeie cam de vârsta mea). Cu o engleză destul de fluentă şi o voce foarte plăcută, ne-a prezentat nişte detalii şi am confirmat şi venirea acolo. Ne-am bucurat de un sejur de vis, într-o locaţie absolut magnifică. Serviciile au fost excelente, gazda amabilă, motiv pentru care i-am mai călcat pragul de 2 ori de atunci.
După scandalul cu logo-ul cumpărat cu 20 USD pe de stockphotos sau vectorializat după preview, mă gândeam că nu ştiu sincer cum arată logo-ul Croaţiei şi nici ce slogan au. Şi zău dacă interesează.
Am ajuns acolo după RECOMANDĂRILE celor care şi-au făcut vacanţele pe litoralul lor şi după ce am citit online recenziile clienţilor găzduiţi acolo. Am citit despre condiţii excelente şi unele nu prea bune, alegând o gazdă cu rating excelent. Normal, când am revenit în ţară, i-am oferit şi noi un feedback pozitiv, oferind altor vizitatori booking.com şansa de a afla cum ne-am simţit şi noi acolo.
Chestiile astea nu se mai pot controla. Dacă de pildă scrii pe un blog că te-ai simţit aiurea la un hotel românesc, sunt mari şanse să te contacteze respectivii să te facă imediat cu ou şi cu oţet, sperând că te sperie. Din fericire nu prea mulţi se înspăimântă, aşa că poţi găsi informaţii cam despre toţi. Oamenii vorbesc despre experienţele lor şi aşa poţi găsi noi destinaţii (cum s-a întâmplat în cazul nostru) sau doar o vizită pe un site gen booking.com poate să ofere o imagine REALĂ a celor ce oferă servicii turistice. Şi pe astea nu le mai poate manipula niciun minister sau televiziune.
Cât este de util teoretic “brandul de ţară”?
Bun, tot teoretic cică tre’ să avem aşa ceva. Practic ne-am făcut din nou de rahat, fiind luaţi de fraieri de o firmă care sunt 100% sigură că n-a luat proiectul corect, ştiind ce poame avem cam peste tot unde se pot lua decizii pe bani mulţi. Această firmă ne-a făcut bucata cu logo-ul respectiv, iar sloganul cu grădina carpatică mie cel puţin îmi sună aiurea, ştiind din puţina mea geografie că nu doar noi avem Carpaţii. OK, să zicem că o fi cum o fi, că tre’ să punem ceva pe pliante.
Care este însă imaginea turismului pentru noi cel puţin?
Drumuri cumplite. Din vest la est nu avem o autostradă. Nu mai discutăm despre şosele suspendate sau ce visau în campanii tot felul de mincinoşi, vorbim despre drumuri totuşi decente care să poată face traseele turistice abordabile. Dacă noi ne-am obişnuit cu căruţe şi gropi, alţii nu prea înghit chestii din astea. Atât timp cât mulţi români încearcă să găsească alte destinaţii, decât să traverseze ţara, nu văd de ce ne-am aştepta ca “occidentalii” să fie mai proşti decât noi.
Preţurile sunt “cu coada sus”, că averea trebuie să se facă într-un sezon. Comparativ cu alte locaţii, avem pretenţii ca turiştii să plătească şi de 2 ori mai mult decât în alte ţări. Când un concediu în Grecia (CU AVION CU TOT) costă sensibil mai puţin decât la noi pe litoral, ne mirăm că sunt destui români care nu mai doresc să audă de marea noastră? Mă gândesc amuzată ce mi-ar spune sora lui iubi şi familia ei, dacă le-aş sugera să lase Grecia pentru România. Mda, ar fi interesant.
Veţi spune că nu doar preţul atrage şi vă dau dreptate. În Croaţia de pildă este scump. Aproape ca în România, totuşi ceva mai ieftin. Diferenţa însă din acest moment o face CALITATEA SERVICIILOR. În momentul în care te aliniezi cu Hiltonul la preţurile de cazare, trebuie să oferi ceva excepţional. Nu mâncare rece, nu sictir, nu nesimţire.
Gazda noastră din Croaţia ne-a tratat mereu excelent. În iarna 2008-2009, când am avut cereri suplimentare, a făcut tot posibilul să ne satisfacă pretenţiile. A fost mereu amabilă şi zâmbitoare, o plăcere să stai cu ea la o poveste. Am locuit în condiţii excelente, în camere curate şi îngrijite, drept pentru care nu ne-am mai obosit să căutăm alternative, chiar dacă găseam chiar preţuri mai bune.
Frumuseţea locului, CURĂŢENIA “germană” din localităţile respective, serviciile excelente şi plăcerea unui sejur fără ţigănie şi bătăi de cap ne fac an de an să visăm la cele 2 saptămâni de paradis. Aşa cum precizam, nu ştiu nici acum ce logo şi slogan au croaţii pentru litoralul lor. Şi nu am nevoie să ştiu asta, pentru că, atunci când spun Croaţia am în faţa ochilor o mare incredibil de albastră, plajele stâncoase pe care le iubim atât de mult, promontorii superbe, servicii bune şi relaxare. Şi LINIŞTE, multă linişte.
Atunci cum am putea “petici” imaginea României ca atracţie turistică?
Nu cred că un logo-slogan, chiar geniale, ar putea compensa adevăratele noastre probleme. “Hotelierii” care oferă servicii excelente (că avem şi aşa ceva în ţară), sunt înnecaţi într-o mare de şmecheraşi oportunişti, puşi pe căpătuială rapidă şi ţepe. Din fericire, tocmai pentru că lumea scrie şi vorbeşte, unii dintre aceştia au un business în creştere, bazat pe recenziile pozitive ale clienţilor mulţumiţi.
Din păcate imaginea generală a prestatorilor de servicii este una proastă. Se vorbeşte continuu despre preţurile acelea exagerate, nesusţinute prin servicii de excepţie, despre mâncarea proastă, servită batjocoritor, despre jeg şi ţigănie. Chestii pe care un logo nu le mai poate acoperi. Nici investirea a 100 de miliarde de euro în campanii de publicitate nu va rezolva problema de fond: chiar dacă reuşim să fraierim un rând de turişti prin campaniile respective, odată “fripţi”, nu se mai întorc. Şi ei VORBESC şi SCRIU. Povestesc cum a fost, iar alţii bagă la cap. Şi nu îi poţi împiedica să îşi exprime dezgustul prin metode de Gestapo, pentru că oricum nu ai acces la ei.
Un turist mulţumit REVINE. Vorbeşte despre frumuseţea locurilor, despre serviciile excelente găsite. Aduce şi alţi turişti, încât pas cu pas poţi creşte afacerea pe seama lor. Noi am făcut “reclamă” locurilor vizitate de 3 ani deja. Cred că am reuşit deja să convingem şi alţi oameni să meargă acolo. Unii au fost şi recomandă la rândul lor zona respectivă. Alţii pun ban pe ban pentru un sejur.
Departe de scandaluri şi branding, stă o ţară FRUMOASĂ. Trecând peste patriotisme imbecile, recunoaştem la orice oră că, deşi nu este cea mai frumoasă ţară din lume şi că nu am inventat noi muntele şi marea, România e departe de a fi urâtă. Sunt locuri superbe ce merită atenţia oricărui turist. Dacă tot nu vom fi în stare să avem o infrastructură decentă, că asta nu mai depinde de “hotelieri”, se pot însă oferi servicii de calitate la preţuri ce să reflecte aceste realităţi. Cei care au învăţat asta se dezvoltă deja. Au clienţi mulţumiţi şi camerele pline. Atunci când ei vor deveni majoritari, poate turiştii vor ierta gunoaiele de pe străzi şi drumurile proaste.
În momentul în care un sejur la o mare “ţigănită”, cu preţuri de Cancun, mizerie şi langoşerii la tot pasul, este mai scump decât o şedere într-un hotel de 4-5 stele într-un adevărat paradis, nici 1000 de logouri nu ne mai scapă.
