Ieri, pe când vajnicii noştri bărbaţi cu gâga mică erau la “bici”, că nu ne-am fript destul la Flushing Meadows cu o zi înainte, dojo avea treabă. Muncă organizatorică, nu te pui. Şi, cum trudeam eu pe ogorul online, vine D., mama prietenului nostru, să mă întrebe dacă sunt “temerară” în ceea ce priveşte mâncarea. La câte mutre am făcut când am mâncat la Natives, nu pot spune că accept orice, dar, să fiu sigură, am întrebat-o dacă Okra asta nu înseamnă ceva vieţuitoare “viermifore”, că din astea nu aş avea curaj. Nu, okra cică e nuş’ ce legumă. Na, hai să vedem.
După ce am lins farfuria şi am şi spălat-o (cu bureţelul, deşi puteam s-o duc linsă, că era curată bine), am interogat-o în ceea ce priveşte reţeta. Şi, dacă tot n-am fost prezentă când s-a comis mâncarea, măcar să ştiţi cum s-a făcut (că reţeta e destul de simplă şi pentru mine).
Întâi şi întâi vă prezint okra
Aşa arată nepreparată. Nu ştiu dacă e sau nu prin România, cuget că, la câte chestii ciudate se vând pe la noi, s-o găsi. Dacă nu, asta e, ramânem cu reţeta pentru când avem ingredientul principal.
Ingrediente
- ceapă – o bucată mijlocie
- usturoi – 2 căţei
- okra – juma’ de kilogram – tăiată feliuţe sau, mai deştept zis, “rondele”
- roşii – 3, mari
- pătrunjel
- cumin (un “spice” indian, cred)
- ardei iute – 2-3 bucăţele (pe ăsta îl veţi folosi după gust)
Preparare
- se mărunţeşte ceapa şi 1 căţel de usturoi. Se pun la prăjit pentru 2-3 minute
- urmează okra. Se pune peste ceapă şi usturoi şi stă la “bronzat” alte 4-5 minute
- se dă focul mai mic şi amestecul se mai ţine cam 4 minute
- roşiile se pun în apă fiartă şi rece, după 30 de secunde, pentru a se “despieliţa”
- după ce au rămas “nude”, se taie mărunt
- adăugăm roşiile peste amestecul existent şi se şin încă 8-9 minute la foc
- se adaugă şi puţină apă, cam o jumătate de cană
- pentru un gust bun intră în acţiune o jumătate de linguriţă de cumin, sare, piper şi puţin ardei iute, pe care îl dozaţi după plăcerea de a mânca mai iute sau nu
- fiertura mai stă la fiert cam 10 minute şi la final se “încoronează” cu puţin pătrunjel şi cu al doilea căţel de usturoi, mărunţit şi el
Rezultatul e foarte gustos şi arată cam aşa.
După cum puteţi vedea, avem şi o garnitură de cartofi natur. Plus că am apucat să bag furculiţa de câteva ori, după aceea abia mi-a picat fisa că poate ieşi de un articol “culinar”.
Poftă mare!