Optimizare SEO – Studiu de caz (1)

Acum câteva săptămâni m-a contactat o clinică de fertilitate din Manhattan, să mă întrebe despre serviciile mele de medical SEO. M-au găsit pe google (prima pagină) și doreau să afle mai multe despre cum pot să le ajut să urce mai mult. E o clinică la modă, au investit câteva milioane de dolari în sediile din San Francisco și cel de pe 5th Avenue.

Am realizat și eu, după o lungă degringoladă în ceea ce privește serviciile pe care le pot oferi (web design, graphic design, content marketing, SEO etc.) că asta ajută cel mai mult clienții (normal, că așa au leads și pacienți / clienți), așa că dau tare pe acest serviciu.

Pentru că tot mai mulți clienți dau pe spate, când le arăt cum fac un audit SEO (le ofer cam o oră de consultație gratis pe video, arătându-le cum lucrez cu programele – SEMrush, Majestic etc.), m-am gândit să pun la cale 3 studii de caz pe nișa medicală, deși fac SEO pentru clienți din te miri ce industrii (contabilitate, renovări de case, turism).

Colecția de studii de caz o găsiți aici. Pe dojoblog voi merge mai mult pe al treilea, acolo sunt cele mai multe descoperiri și cred că e mai interesant. Traduc și adaptez ce scriu pe The Medically, pentru cititorii care au fi curioși cum rankezi un site complet nou pe nișă medicală, dar ar prefera să citească în română, totuși.

Dacă vi se pare interesant, puteți ajuta cu un share și, normal, comentarii utile și propriile experiențe.

Optimizare SEO (medical) – situație inițială

Astăzi vă povestesc despre ce avem de făcut și care este planul.

Optimizarea pentru motoare de căutare se face CONSTANT pe un site, pentru că 1. durează ceva timp să vezi rezultatele și 2., dacă încetinești procesul, ți-o iau alții înainte.

În acest caz am un client care dorește să pornească un site despre boli autoimune. Spre deosebire de alții, care au deja situl gata, trebuie să-l construim și să facem setările corecte de la început. O altă diferență este că, spre deosebire de clinicile medicale, nu trebuie să rankeze local, ne interesează să fie găsit la nivel de SUA cel puțin.

Pentru că este pe nișa medicală, extrem de competitivă în America, vom aplica niște strategii mai speciale.

Deci, brief-ul, că tot se folosește cuvântul:

  • subiect – boli autoimune (psoriasis, lupus etc.)
  • conținut – articole despre bolile în cauză, informații despre medicii care le pot trata
  • monetizare (cum face clientul bani) – publicitate, sponsorizări.

Cuvintele cheie – keywords

Când cineva caută pe google după o informație, scrie niște cuvinte. Cuvinte cheie, keywords. „Cum să plătesc datoriile”, „simptome Lupus”, „când să întrerup alăptarea” etc.

Prin munca de optimizare, încercăm să bibilim situl în cauză să reflecte intenția celor care caută și să oferim exact informațiile pe care le dorește cel care a scris respectivele keywords.

Normal, cu cât apari mai sus în căutări, cu atât mai bine.

Caut keywords mereu: când pornesc un site nou, când scriu conținut, când caut parteneri de link-uri etc. NIMIC din ce faci pe un site nu ar trebui să fie independent de keywords, fără ele nu ai făcut nimic și nu-ți realizezi potențialul. Asta o zice o tută care a scris cel puțin 10 ani conținut serios, pe care nici dracu nu l-a căutat. 😀

Clientul ne-a spus că este interesat să creeze un site web care se ocupă de tulburările autoimune așa că ne apucăm să căutăm 2 keywords: autoimmune disease și autoimmune disorders.

În perioada următoare enumerăm TOATE tulburările autoimune, deoarece va trebui să dezvoltăm pagini separate pentru fiecare dintre ele și articole ulterioare cu long-tail keywords (cuvinte cheie mai lungi și mai puțin competitive, care vor avea poziții fruntașe mai ușor și care vor împinge mai apoi paginile „de bani” – cele cu keywords grele, de publicitate etc.

Fac cercetările mele pe SEMrush. Există alte instrumente pentru keyword reserch, dar acesta este cel pe care îmi place să îl folosesc. Varianta ideală este cea care permite și studiul istoric (cuvinte cheie pentru care un site avea poziții bune în căutări în anii anteriori). Ăsta costă 200 de dolari pe lună, dar face toți banii …

Autoimmune disease – cuvinte cheie
autoimmune disorders

Ce informații putem lua de aici?

Ambele cuvinte cheie sunt similare, deci am aceleași date. Ce diferă sunt cuvintele cheie secundare, pe care le pot folosi la scris de articole.

Deși voi insista mai mult pe chestiile de conținut (planificare, scriere, link-uri interne), dau repede o scurtă structură a paginilor, să înțelegem puțin sistemul pe care vom construi situl clientului:

  • homepage
  • lista de boli autoimune
  • lupus
    • mituri despre lupus
    • simptome lupus
    • tratamente lupus
  • psoriasis
    • psoriasis vs eczema
    • tratamente psoriazis
  • scleroză multiplă etc.

Aici vedeți doar o mică parte, normal, vor fi aproape o sută de pagini separate (cu fiecare boală autoimună, plus paginile normale – despre, contact, publicitate etc.) și pentru fiecare boală vom avea 4-5 articole inițiale de pe care vom pune link către pagina bolii (pentru a ajuta-o să urce în căutări dar și pentru a ajuta cititorul să se orienteze în labirintul de informații), pe pagina / listă de boli (un keyword pentru care dorim să urcăm) etc.

În timp vom începe să promovăm medici americani care tratează așa ceva, deci trebuie si directorul medical promovat și urcat în căutări.

La fiecare articol / pagină vom căuta cuvinte cheie și vom găsi cele mai bune soluții.

Acum, că am rămas datoare, să explicăm pozele.

  • Keyword difficulty – 90% (very hard)
  • Volume – 201 K US searches (357.2K worldwide)
  • CPC – $0.05
  • Competition – 0.15

Keyword Difficulty

Vestea proastă pentru client este că dificultatea cuvântului cheie este uriașă. Va fi foarte greu să ajungă pe o poziție fruntașă, pentru că 90% este un număr mare, o știm și dacă nu ne pricepem la SEO. Așa cum bănuiți, dacă e mare numărul, și dificultatea e pe măsură. Asta îmi spune mie că un site nou, care încearcă să rankeze pentru cuvântul cheie autoimmune disorder de pildă va avea destul de muncă.

Având și competiție de la webmd, zocdoc, wikipedia și alții similari, va fi de-a dreptul interesant.

Ceea ce ne duce la încă o paranteză (că tot îmi place mie să scriu haotic) …

Date care ne interesează

Ce date contează când e vorba de un site?

Dacă asculți un email marketer, îți va spune că un număr uriaș de abonați e de dorit. Dacă asculți un manager de conturi social media, îți va povesti despre catraliarde de urmăritori pe Facebook, Instagram etc. Dacă asculți un SEOist, ăsta îți va poveste despre poziția numărul 1 în google și un webmaster dă pe spate, când studiază contul de analytics și vede 30 de mii de vizitatori pe zi.

Deci …

Răspunsul corect: rezultatele care ADUC BANI!

Am lucrat cu clienți care au avut mii de fani pe Facebook, mii de vizite pe site sau aproape deloc. Și la urma-urmei au contat doar banii. Un site care are zeci de mii de vizite, dar nu-și plătește nici serverul dedicat, nu e de succes. Pentru că pe webmaster nu-l încălzesc numerele, ar dori să câștige un ban.

Eu am avut mii de membri pe forumuri, am fost prima care a introdus MyBB în România, am scris o groază de informație, am pornit oameni pe calea freelancing-ului. Și, când nu am mai avut timp și energie, am închis și mi-am văzut de viață și de copil. De ce? Pentru că doar niște numere nu mi-au plătit facturile. Când timpul meu de lucru s-a redus dramatic am preferat să stau să-mi cresc fiica decât să pierd timp gratis.

Consortul avea pe site 10 vizite pe zi. Și a construit o mini-afacere de succes în România, care a hrănit familia și ne-a finanțat călătoriile, renovările de la casa de la țară etc. Din 10 care vizitau 3-4 sunau să le facă reviziile la centrale termice.

Clientul nostru poate nu va avea locul 1 asigurat în Google pentru unele cuvinte cheie, pentru că momentan bugetul de advertising este zero. Dar pe noi ne interesează să înceapă să facă bani cât de repede, chiar și fără un miliard de vizite lunare. Pentru că se poate și cu câteva zeci de mii de vizite. Un DA (Domain Authority) decent și un director medical decent.

Revenind la cuvintele cheie …

Dacă nu va fi no.1 pentru Lupus, poate va fi no.1 pentru câteva cuvinte cheie secundare, care îi vor aduce suficient trafic și bani.

Volumes

Câți oameni caută în fiecare lună pe Google despre Autoimmune disorders?

Peste 200 de mii în SUA și peste 350 de mii la nivel global. Ne interesează cuvinte cheie pe care totuși lumea le caută. 200 de mii de căutări pe lună e aur pentru situl care e no.1, dar nu toți reușesc să ajungă acolo. Prea puține căutări însă pot însemna că respectivul keyword nu are nicio valoare.

Dacă un client rankează no.1 pentru un keyword cu 50 de căutări pe lună (într-o piață mare, nu Timișoara), am putea considera că e cam pierdere de timp.

Asta se traduce în mai puțin de 2 oameni pe zi, care caută cuvântul cheie și la un CTR de 100% (care nu se intâmplă). Click through rate înseamnă – câți la sută dau click în Google pe rezultatul respectiv. Și dacă ar fi toți, asta se traduce în 2 vizitatori pe zi. Dacă situl nu convertește atât de bine (normalul e undeva la 3-4%, nu am făcut nimic).

Dacă aduc clientul pe prima poziție la un keyword cu 300-1000 de căutări pe lună, deja discutăm altfel.

De câte ori iau un client care are deja ceva poziționări, mă uit la ce keywords apare și dacă sunt varianta ideală sau nu. Poate găsesc o altă variantă cu mai multe căutări, deci trafic mai mult pe site și mai mulți potențiali clienți.

Din nou un exemplu:

Acum câteva luni mă apuc să fac SEO pentru o firmă de asigurări din Colorado. Nu aveau aproape deloc trafic pe site, deși erau ceva articole scrise. Când am făcut și un audit SEO, am realizat că nu au nici keywords OK.

Unul dintre cuvintele cheie era solar panel contractor insurance și, deși „făcea sens” pentru client, NIMENI nu căuta asta. Am schimbat la solar panel insurance, ceea ce oferă ei și ne-am trezit cu alte rezultate.

Bun, nici aici nu am mii de căutări lunare, dar, e deja altceva. Plus că am mai observat ceva: CPC (Cost Per Click) este de 8,31 de dolari.

Dacă cineva e dispus să plătească aproape 9 dolari pe un click din Google, atunci voi dori să urc natural pe poziția aia, pentru că deja este un keyword interesant.

Mai avem un „metric” ce se observă: Competition, care înseamnă ce competiție este pe acel keyword plătit.

Este un număr de la 0 la 1, cu cât e mai mare, cu atât e keywordul mai competitiv în google ads. Și mai intreresant pentru mine, să-l urc organic.

Analiza competitorilor

Asta e un sub-serviciu și la auditările SEO, pentru că niciodată nu te vei putea plasa într-o piață, dacă nu știi care sunt marii jucători. Și pentru că am un background ceva mai larg decât doar SEO, mă uit de obicei la tot felul de chestii care le scapă altora, de la codul sursă, la ce pluginuri au setat (cer mereu acces în panoul de administrare), conținutul etc.

Analiza competitorilor se face tot așa, mă uit la tot ce-mi poate oferi o informație despre cum pot aduce clientul peste competiție. Ce nu fac ăia bine, să facem noi, ce le aduce succes, să replicăm etc.

Normal, facem si studiu pentru cuvintele cheie pentru care au ei pozitiționări. Asta tot cu pretenul SEMrush o fac.

Când am clienți locali e ușor. Dai Orthodontist Utah de pildă și vezi cine iese pe prima pagină. (Că tot am încă un studiu de caz, de data asta pe dental SEO). Pentru clientul acesta e o idee mai greu, pentru că primele rezultate sunt dominate de webmd, zocdoc și alții de genul, care prezintă TOATE bolile. Iar pe mine mă interesează cele autoimune.

Pentru a nu avea de căutat printre zeci de mii de rezultate care nu-mi folosesc, caut un site despre scleroză multiplă de pildă și-i studiez un pic cuvintele cheie.

Imediat ce pun la studiu un site, SEMrush imi dă deja niște detalii din care pot invăța una-alta:

  • Authority Score – MOZ are Domain Authority, Majestic Trust și Citation Flow, fiecare „sculă” de SEO au modul ei de a arăta cât de tare e un site. Competitorul respectiv are 72, ceea ce este țeapăn de tot.
  • Organic Search Traffic – ce simte SEMrush că vine din Google pe situl respectiv, după numărul de keywords. Voi da click acolo și voi vedea exact pentru ce rankează ei.
  • Paid Search Traffic – pentru ce cuvinte cheie plătesc ei pe Google.
  • Backlinks – vedem cine le dă link și dacă putem primi și noi (gratis sau pe bani).
  • Display advertising – ce reclame apar în Google Display Network, cum arată unele reclame (bannere), unde apar reclamele etc.

Fac din nou o paranteză și vă arăt de la ce pornim la celălalt studiu de caz (cabine ortodontic ce trebuie să rankeze local) și domeniul pe care am decis să-l folosim pentru clientul acesta.

Primul este un domeniu pe care îl luăm de la zero.

Ne permitem, pentru că ortodontul respectiv are o competiție moderată în orașul lui, deci se poate construi rapid și putem lua o poziție bună în câteva săptămâni. Pentru că am pornit deja munca pe site de o lună și ceva (nu am apucat să scriu încă mai multe), avem deja ceva poziții, deși încă nu am dezvoltat prea mult conținut și nici nu am luat backlinks.

A doua imagine este pentru numele de domeniu dat proiectului de boli autoimune. Începem pe un domeniu premium, un nume de domeniu pe medical, cu istoric (link-uri, ceva autoritate etc.). Restul datelor sunt la zero, pentru că este expirat de niște ani și, normal, nimeni nu face reclama la el.

Acum mergem mai departe cu studiul competitorului (situl despre multiple sclerosis) și ne uităm la celelate secțiuni:

Top organic keywords

Aici văd pentru ce cuvinte cheie apare situl în Google. Semrush arată locurile de la 1 la 100, când mă uit pe Google Console (pentru siturile la care am eu acces și încep să rankeze), pot vedea până la poziția 200.

Pentru că momentan e un site nou, fără poziții, nu mă pot folosi de datele din Console, dar, în viitor, vă voi arăta cum studiem primele keyword-uri și cum găsim alte noil sau îmbunătățim pozițiile celor cu potențial mare.

Dacă dau click pe tabelul respectiv, voi avea o listă de câteva mii de cuvinte cheie, pe care le voi lua la purecat.

Când e vorba despre cuvintele cheie organice, veți observa și unele care nu prea au loc acolo (Illiois Lottery, de pildă). Găsesc și unele utile, plus dificultate și CPC. Alea ce mă interesează vor fi selectate (dau click pe plus) și le pun într-o mega-listă din care voi începe să aleg cele mai bune keywords.

Pentru că între organic keywords se strecoară și chestii inutile, hai să ne uităm la cele plătite. Bun, ați fi uimiți să vedeți pe ce tâmpenii dau unii bani, dar, ideal cel puțin, lista de keywords plătite sunt mai puțin eterogene.

Normal, voi studia un pic și competitorii care plătesc reclamă, exact ca pe acest site (de la cuvintele cheie pentru care a prins poziții organic, la cele plătite, backlinks etc.)

.. așa, am dat click pe rezultatele plătite.

Ca și în cazul celorlalte, vorbim de tabele cu sute de rânduri, eu pun aici doar câte un screenshot, să vedeți ce și cum.

De obicei, până fac strategia cu clientul, voi fi studiat câteva sute (chiar mii, în cazul ăsta) de keywords, le pun pe liste și caut unicornii (după cum le zic eu): keywords cu volum mare și dificultate / competiție mici.

Backlinks

Adică cine a pus link către un site. Ne uităm la fiecare competitor, de unde a primit links și încercăm să luăm și noi, pentru că, oricât de sexy este un site, dacă nu are backlinks, va fi mai greu de adus pe prima pagină in Google.

Cam așa arată, deci, munca mea de început. Încă nu am setat un domeniu, nu am instalat wordpress, nu am făcut nimic, doar am planificat.

Urmează episodul al doilea: cum alegem numele de domeniu și de ce.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793

One comment

Comments are closed.