Am avut cartea pe lista de „obligatorii” prin facultate, am recitit-o recent pentru că îmi aminteam că-mi plăcuse. Pe titlul original The Picture of Dorian Gray, cartea a fost scrisă în 1890 și s-a „bucurat” de suficiente controverse. Cei care vor citi romanul, probabil vor înțelege cum societatea londoneză pudibondă a finalului de secol al XIX-a a avut o problemă cu scriitura în cauză.
Eroul principal, Dorian Gray, este un tânăr timid și feciorelnic, de o frumusețe absolut incredibilă. Îl cunoaștem în studioul pictorului Basil Hallward, cel care trudește de zor să-i picteze un portret. Apare în scenă și Lordul Henry Wotton, exact la momentul oportun, pentru a-l ține de vorbă pe tânărul plictisit deja să tot stea cuminte. La fel de uimit ca și Basil de frumusețea nepământeană a lui Dorian, Lord Wotton începe să-i laude acestuia calitățile fizice și să-i sădească în suflet ideea că această frumusețe îl face special și-i poate oferi cheia unei vieți ușoare și pline de plăceri.
Dacă până atunci tânărul era mereu rușinat când cineva-i admira aspectul, începe să fie conștient de frumusețea lui și, într-un moment de maximă cochetărie, își dorește ca tabloul pictat de Basil să îmbătrânească, în timp ce chipul lui divin să rămână veșnic tânăr.
Este foarte interesantă ideea că viața ne așează pe chip urmele tuturor încercărilor și evenimentelor din viața noastră. Ne naștem puri și fără riduri, pentru ca apoi fiecare an, fiecare nenorocire pe care o trăim, fiecare experiență să ne lase urme pe chip, până când, la bătrânețe, chipul nostru va „afișa”toate păcatele pe care le-am comis, toate lucrurile frumoase, absolut tot ce am făcut/experimentat într-o viață de om.
Dorian este dintr-o dată atât de conștient de frumusețea lui, încât își dorește ca tabloul să își schimbe fizionomia, după cum își va duce el viața și va îmbătrâni, în timp ce figura lui adolescentină să rămână la fel de proaspătă și de frumoasă ca în ziua respectivă.
Lordul Henry Wotton îl ia pe tânăr sub „aripa” sa și-l expune unei vieți fără griji, transformând tânărul inocent într-unul dintre cei mai de succes burlaci ai momentului. Fiecare experiență a lui Dorian va lăsa pe chipul din tablou urme, tânărul ajungând să ascundă tabloul, șocat fiind de cât a ajuns chipul lui de hidos.
Timp de 18 ani chipul din tablou își schimbă aspectul, iar Dorian experimentează totul: de la minciună, adulter, până la crimă. Este imposibil pentru oricine să-și dea seama de urâțenia sufletului său, pentru că arată la fel ca în urmă cu aproape 2 decenii, pe când Hallward îi picta portretul.
Întreaga poveste se va sfârși într-un mod (ne)așteptat, dar nu vă stric plăcerea de a descoperi finalul.
Am citit cartea dupa ce am vazut filmul cu Colin Firth in rolul lui Wotton. Mi-au placut ambele, desi, stiind cat de controversata a fost cartea la vremea ei, m-as fi asteptat la scene mai explicite. Practic, tu iti inchipui cam ce putea face Dorian Gray 🙂 O recomand, insa, este plina de citate pe care nu le veti uita niciodata 😀
Să-nțeleg că și tu ai terminat limbi străine? 🙂
Portretul lui Dorian Gray este una dintre cărțile mele preferate, alături de Dna Dalloway de Virginia Woolf (de fapt toate cărțile scrise de ea :D) și Parfumul de Patrick Süskind.
Toate lecturile obligatorii din facultate mi-au placut abia dupa ce am terminat-o si nu au mai fost obligatorii. Asa si cu Dorian Gray. Iar despre filmul asta recent cu Colin Firth…, pacat de actori, zau! Jalnic mi s-a parut.
Eu am citit cartea pentru ca am gasit-o in biblioteca parintilor , ma plictiseam in vacanta de vara si am citit M-a acaparat din prima.E una din cartile mele preferate.Mi-a placut si una din ecranizarile cartii.
Am citit cartea, mi-a placut la nebunie, o lectie despre firea umana si moravurile usoare! Filmul, in schimb, nu prea m-a convins…
Niciodata nu se compara filmul cu cartea. Am fost dezamagita de fiecare excranizare
Eu inca nu am citit-o, dar sper sa ma apuc weekend-ul asta, eram curioasa de mult timp de cartea asta dupa ce am vazut filmul.
Eu am citit intai cartea (prin 2007), apoi bineinteles ca am vrut sa vad si filmul cand a aparut in 2009, daca nu ma insel… Concluzia mea a fost ca niciodata filmul nu va respecta exact textul cartii ecranizate (probabil ca nici nu se poate…)
Inca nu am citit cartea, dar abia astept sa pun mana pe ea.
Si mie mi-a placut foarte mult. Am citit-o prima data in adolescenta, apoi mai tarziu inca o data, si am recitit-o din nou de curand. Pot spune ca abia acum am inteles-o cu adevarat. 🙂 o fie chestie de varsta si riduri..
Mi-a placut foarte mult cartea, am citit-o acum 3-4 ani, filmul inca nu am avut timp sa il vizionez, dar sper sa imi fac timp cat mai curand.
Chiar ieri am vazut ecranizarea, volumului, la recomandarea lui Nice…m-a surprins intr-un mod oarecum neplacut. A avut prea multe…dar banuiesc ca asta e viata unora, eu incerc sa fiu echilibrat.
Am citit si eu cartea candva. Ulterior am cumparat-o si am recitit-o. Cred ca o voi relua spre lectura.
Da, cartea are un final neasteptat. Din cate imi aduc aminte, daca pentru o vreme doar chipul din tablou isi schimba aspectul, imbatranind, in timp ce personajul real, modelul chipului din tablou, pare a ramane vesnic tanar, la un moment dat “roata vietii” se intoarce (nu mai tin minte imprejurarile), personajul din viata reala imbatraneste brusc, in timp ce chipul din tablou isi recapata stralucirea si tineretea de odinioara.
Romanul mi s-a parut fascinant.
[…] recomand această carte tuturor celor care vor să mai citească și altceva. un alt gen care îmbină SF-ul cu […]