M-am inflamat iar pe un forum de webmasteri ‘de afară’, citind un mesaj postat de un american. Ceva de genul ‘dacă doreşti servicii de calitate, lucrezi doar cu o companie americană, nu cu freelanceri, că ăia oferă servicii proaste’.
Bun, trecând peste ‘categorisirea’ iniţială, hai să înţelegem o chestie: există freelanceri de 2 bani, aşa cum există absolvenţi de şcoli înalte de design care fac niste rahaturi. Am lucrat chiar cu vreo 2 deştepţi din ăştia acum câţiva ani şi după minus suta de mii de dolari în cont şi nuş’ câţi ani la şcoala de design a lu’ peşte, făceau design mai prost decât făceam eu acum 10 ani. Dar deh, au diplomă, nu te pui.
Într-un domeniu din ăsta vocaţional eşti bun pentru că eşti bun sau prost pentru că .. aşa eşti. Poţi face 10 şcoli şi tot vei realiza nişte layout-uri de rahat, aşa cum poţi face doar ‘şcoala vieţii’ şi trânti nişte designuri de stă mâţa în mustăţi. Cu sau fără şcoală, ceea ce contează este să LUCREZI până cazi în bot şi să înveţi cât poţi mai mult. Restul îs discuţii şi rahaturi promoţionale.
Hai să vedem cum îi cu outsourcing-ul ăsta.
Pentru ca o companie în NYC de pildă să stea la suprafaţă, bănuiţi că nu poate cere 300 de dolari pe un template de wordpress. Deci preţurile sunt serioase. Clientul dă banii pentru că 1. are de unde şi 2. plăteşte compania locală, sprijină economia naţională şi alte minuni din astea în care mulţi americani chiar cred.
Ei bine compania în cauză, în veşnica ei căutare de metode de a maximiza profitul, a găsit încă o soluţie. Decât să tot angajezi designer local, care costă (că ăia nu lucrează pe 1000 de euro şi zic săru’mâna), mai bine găseşti un lache din România, India, Pakistan sau dumnezeu mai ştie de unde, iar ăla face treaba la un preţ sensibil mai mic.
Normal, boul de client american plăteşte de 5-10 ori mai mult, că plăteşte designeri americani, chiar dacă de fapt 100% din proiect este făcut de lache dintr-o ţară din lumea a paişpea. Problema? Faptul că este minţit.
Puţine companii au cojones să explice clientului că proiectul lui este parţial măcar ‘outsourced’ şi eventual să mai umble la preţ .. în jos. Io ca şi client final probabil nu aş avea prea mari dileme, mai ales dacă prind un preţ ceva mai mic. Majoritatea companiilor care fac însă acest outsourcing de design NU suflă un cuvânt clientului, continuând rahatul lor de ‘campanie’ de denigrare a freelancerilor de aiurea, că deh, nu-s ca compania lor (cacofonie intenţionată). Clientul deci plăteşte mii de dolari, firma dă vreo 300-400, iar restul intră în buzunarul lor. Clientul trăieşte cu impresia că a primit un ‘produs made in America’, iar compania rupe siturile de freelancing cu joburi pe care alţii să le facă.
Bucuria mea personală este că nu toţi clienţii lor sunt atât de boi. Sau poate încep să se deştepte. Pentru că, dacă x companie ştie să stea pe Elance, nici clientului nu-i sunt necesare trei doctorate să facă un cont. Şi să te ţii distracţie, când dau de un freelancer care le face treabă pe nişte preţuri de leşini. Am avut destui clienţi ‘direcţi’ care evitau companiile dându-şi seama că pot primi un serviciu excelent la un preţ ‘modic’.
Există riscul să dea de şmecheraşi? Există. Ca în orice domeniu. Dar, dacă ştiu să caşte un pic ochii la un portofoliu sau niscaiva feedback, se prind cu cine merită să lucreze. Plus că în majoritatea siturilor de freelancing există un sistem de escrow, deci banii sunt blocaţi şi e mai greu să ia plasă (clientul sau designerul).
De aprox. 2 ani lucrez exclusiv cu clienţi direcţi, sătulă să mai fac pe ‘plafonul’ pentru tot felul de firme de doi bani, care-şi ridică osanale şi-mi jignesc munca doar pentru că dau de prea mulţi proşti. Atât timp cât munca mea este destul de bună să fie folosită 100% pentru client (majoritatea companiilor cu care am lucrat nu au făcut NIMIC pentru situl în cauză, doar au mutat banii dintr-un buzunar în altul), îmi sare ţandăra când îţi păcăleşti clientul că munca mea este de 2 bani. Bun, există destui freelanceri care acceptă asta, hai să spunem că o perioadă banii respectivi au fost OK, dar am trecut de faza aia.
Prefer la orice oră un client direct, căruia pot să-i demonstrez că, deşi sunt într-o ţară pe care nu o poate arăta din prima pe hartă, asta nu înseamnă că serviciile mele sunt de rahat. Şi am satisfacţia că am schimbat nişte opinii.
