Paine alba de casa .. o bunatate …

– Dragi copii. Ştiţi voi din ce se face pâinea? Hai, Ionică, spune-ne tu.

– ăăă .. din făină … ăăă … drojdie, apă şi puţină sare.

Io-s Ionică ăsta şi astăzi am avut un mic şoc. Bun, nu-s atât de “verde” încât să mă aştept numai la ingredientele astea, că nu e pâine de la mama din cuptor. Şi totuşi …

Cumpărătorul “bio”, sătul de tot felul de abearaţii, ajunge la standurile de pâine. Hai să luăm ca exemplu Real, că tocmai eticheta lor o studiem. Vezi pe etichetă “Pâine albă de casă” şi deja îţi imaginezi o bunicuţă ceva scoţând din cuptor pâinea aia de “vatră”, rumenă şi parfumată.

Bunicuţa nu e la Real, sunt nişte domni şi doamne care baga şi scot piţile din cuptorul “modern”. Şi totuşi, cu imaginea aia idilică sub nas, pui mâna pe obiectul cald, împachetat conform normelor în vigoare, ajungi acasă şi treci la execuţie.

Spre deosebire de prietenii mei de la Prospero (de la care luăm pită, că au un magazin la 50 de metri de noi), a căror pâine are gust de carton polistratificat, măgăoaia de casă de la Real, chiar are gust .. de pâine. Exact când rumegam satisfăcută că se mai poate mânca totuşi ceva cu gust, arunc o privire spre etichetă. Iată ce conţine minunata pâine:

Făină albă de grâu, drojdie, sare iodată .. bun pănă aici … urmează: maia (zer lichid, acid lactic, tărâţe de secară, făină de secară, făină integrală de secară, făină de malţ, acid acetic, difosfat, gumă de guar, acid citric, zahăr, acidifiant natural) … asta a fost maia .. mai avem … ameliorator, emulsifiant, esteri mono şi diaceţi tartrici ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi (E472e), enzime, antioxidant, acid ascorbic (E300), ulei

Deci mâncăm sănătos, da?

PS: lista de ingrediente de pe Coca-Cola e de vreo 4 ori mai scurtă. 😀

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793