Pe când suntem mici, citim despre Împăratul Roşu, Verde sau ce culoare o mai avea, despre prinţi şi prinţese, care, după ce răpun zmei şi se trezesc din somnul indus de vreo vrăjitoare, se mută cu alai la castelul mare şi, chiar mai important, fermecat.
După asta creştem şi eventual începem să căscăm ochii pe la desenele animate Disney, înlocuite mai apoi de OTV şi ştirile de la ora 5. Ne familiarizăm cu palatul lui Becali, eventual mai aruncăm o privire pe vreo emisiune gen “Cribs”, că doar e păcat să nu ştim cum trăiesc vedetele de peste tot. Şi stăm să visăm cu ochii deschişi la propriul palat, mare, cât mai mare, şi plin de tot felul de bogăţii. Sau nu?
M-a prins cugetarea asta acum nişte seri, când nu mă prindea încă somnul şi creierul făcea tumbe cu gânduri de la planuri de business, idei de articole şi trecând prin amintirile zilei în cauză. Deh, uneori ăsta chiar nu ştie să ia o mică pauză, că doar mai şi doarme omul, nu tot cugetă.
Şi, dacă tot bibileam ideea asta, am realizat că eu sunt probabil unul dintre puţinii muritori care nu-şi doresc să trăiască în ditai castelul, de să planifici un concediu întreg doar să apuci să te plimbi prin el.
Plus că, la fel ca orice damă ce probabil ar avea între misiuni şi păstrarea domiciliului “rat free”, cuget că ia o viaţă să faci curăţenie. Dacă nu, ai pe cineva care să te slugărească, dar nu poţi nici să ieşi în pielea goală prin casă, că dai de servitori. Adică “adio intimitate”.
Aş rămâne deci la visul de a avea o căsuţă cu etaj (că e bine să ai ceva spaţiu şi de preferat să foloseşti şi verticala), cu spaţiu verde serios, nu pe sistemul 1 metru în jurul casei, după cum se fac mai nou cartierele rezidenţiale, de-i vezi vecinului părul din urechi deşi staţi fiecare în curtea lui. La spaţiu nu cred că m-aş zgârci, să fie, că nu strică. Să aibă puradelul, când o fi cazul, loc să alerge şi să pot ţine măcar 2-3 câini.
Un palat mi-ar da probabil mereu senzaţia de străin şi rece. Îmi plac camerele de dimensiuni normale, nu hale în care să pot face drift-uri cu maşina. Plus că de banii pe taxe şi servitori poţi trăi cu familia bine merci ani buni. Sau poate că, atunci când eşti deja bogătan, nu mai poţi dormi decât în case cu multe camere mari cât hangarul. S-o fi dând peste cap tot organismul când se îngroaşă contul din bancă, cine ştie …
Noi sigur nu, că suntem sărăntoci 😀
