Mi-am luat azi una bucată tată de toartă şi i-am propus o plimbare prin Centru. Am avut o zi destul de lejeră la ‘muncă’, aşa că planificam deja o ieşire prin oraş. E uşor penibil să ai mii de poze din Manhattan şi vreo 5 max. din oraşul tău.
Ne-am pus în dojomobil şi am purces spre centrul oraşului. După ce am lăsat Corsica la ‘păscut’ într-o parcare din zonă, am trecut la programul de făcut picior frumos. Pe când povesteam una-alta şi mă pregăteam să schimb ‘lentila’, mă trezesc în faţa nasului cu o tânără, încântată să mă revadă. Îmi dau seama că e o prietenă din copilărie, cu care n-am mai povestit demult. Alături de ea o bătrână pe care o prezintă ca maică-sa.
Copilul ăsta a avut o viaţă de rahat maxim. Au fost două surori, născute de doi tâmpiţi, că nu-i pot numi altfel. Cei doi părinţi aveau ‘darul’ trasului la măsea, fază ce s-a lăsat cu o bătaie din care proaspătul tată a rămas paralizat. Beţiile au continuat, nevastă-sa, singura cu putere de muncă, teoretic cel puţin, nu cred că ştie ce înseamnă chestia asta. Fătuţele au crescut cu un tată pe care ele îl îngrijeau şi care mai făcea un ban cerşind prin oraş. Mama ardea gazul ca de obicei.
Pe la 20 şi ceva de ani, sora mai mică a plecat în Germania, de unde trimitea bani să o ţină pe sor’sa astalaltă şi pe leguma de maică-sa, care o luase mai uşor cu ‘uleioasele’, dar care oricum nu mai are toate ţiglele pe casă. A muncit pe acolo, muncă ‘de jos’, săraca, neavând studii, că aveau program de şters la fund un tată vai de el, nu de învăţat. A pierdut jobul şi s-a spânzurat. Nu vreau nici să bănuiesc cât s-a strâns în sufletul ei, dacă la 20 de ani şi ceva asta era singura soluţie de a ieşi din mizerie.
Mă-sa este bine. Abuzul de spirtoase o face să arate ca la 80 de ani, deşi are vreo 50, ca tată-miu. Da, ea este bătrâna pe care am văzut-o alături de prietena asta din copilărie.
Ne-am pupat şi ne-am întrebat de sănătate. Nu face foarte bine. Stau foarte rău cu banii, aşa că periodic amanetează telefonul mobil (care nu credeţi că e cine ştie ce nebunie de smartphone), plătesc împrumutul şi o iau de la capăt. A bătrână (nu pot să-i zic altfel, deşi are doar vreo 2 decenii în plus faţă de mine) primeşte probabil ceva ajutor de la stat, fiică-sa nu lucrează.
Îmi spunea că se gândeşte să-şi caute ceva de lucru pe la sfârşitul lunii. Că nu mai este atât de cald. Se va uita prin PubliTim (ăsta e un ziar local de anunţuri), speră să găsească ceva. Am încurajat-o că, şi dacă primul job nu va fi ăl mai strălucit, tot vin nişte bani, plus că are altă deschidere spre ceva mai bun. Da, are o presimţire bună, asta a fost replica.
Se dau deci două doamne, mamă şi fiică, ce trăiesc la limita subzistenţei, care-şi amanetează periodic probabil singurul bun mai acătării, telefonul mobil, dar pentru care găsirea unui job este o chestie ce se poate rezolva aşa, pe când n-o mai fi atât de cald. Că oricum nu e grabă.
Cam ăsta este traiul unei fete ce şi-a piedut deja sora, tată-su a dat colţul, spre uşurarea familiei acum nişte ani buni, fată ce a ‘beneficiat’ doar de activităţi de genul îngrijt tată alcoolic şi invalid, plus mamă alcoolică. Un copil ce nu a primit o educaţie normală, aşa cum e prin alte familii. Pentru maică-sa chiar şi acum statul cu mâna întinsă ori amanetul sunt secretele unei vieţi pe care s-o întinzi de la o zi la alta. De unde muncă, de unde ideea de a învăţa?
Prietena mea are undeva la 30 de ani şi încă nu ştie ce vrea. Ar fi cazul să se maturizeze, dar mi se pare că a bătrână o trage încă puternic în jos. Cine ştie, poate îşi va găsi ceva de lucru. Sau poate că răul pe care l-au făcut cei doi părinţi nu se va mai putea repara vreodată.
