Liniştea cartierului nostru a fost tulburată de o tragedie. Un tânăr a urcat pe motor, fără a avea carnet (după câte spune vecinul meu, care a chemat şi SMURD-ul), fără echipament (nici măcar cască) şi circulând cu o viteză demnă de Suzuka. Combinaţia a fost (spune tot vecinul, bine informat) pare-se letală.
Primul gând a fost “ce bine că n-a omorât pe altcineva”, în condiţiile în care, de multe ori, kamikaze ăştia din trafic nu pleacă singuri pe cealaltă lume. Al doilea gând a fost însă de milă. Încă o viaţă distrusă din prostie şi teribilism.
Oare când inţelegem că suntem o grămadă de oscioare ce se rup imediat la asemenea coliziuni? Când luam în serios puterea motoarelor sau maşinilor nostre?
Vecinii mei au acum subiect de discuţie. Până şi “ploşniţele” care frecă banca toată ziua la bârfă au făcut o pauză de la a studia cum ne îmbrăcăm sau a se întreba de ce sunt eu toată ziua acasă. Toţi sunt de acord că trebuie să fim atenţi, să circulăm corect etc. După care, unii, uită discuţiile savante şi se rup în cine ştie ce maşină sau copac pe care nu îl mai pot evita de “încet” ce merg.
Dacă băiatul ăsta mai trăieşte, probabil că va ţine minte întâmplarea asta. Este însă posibil ca lecţia să o fi învăţat prea târziu.
