În urmă cu vreo 2 ani s-a deschis un centru de închirieri filme pe o stradă circulată de eu în drum spre muncă. De fapt mint, îs vreo 3 ani, că mergeam pe jos, după aia m-am chiaburit cu maşina.
Ştiu că mi-am făcut abonament (adică am dat buletinul să scrie omul una-alta) şi am stat să caut ceva de vizionat. Am plecat de acolo cu The Aviator şi promisiunea contractuală de-a dreptul de a veni cu DVD-ul în 24 de ore. Mai uşoară cu vreo 2-3 dolari (dacă facem calculul în verzişori).
S-a întâmplat să nu am chef să vizionez filmul în cauză sau cred că aveam ceva de lucru în seara aia. Normal că am dus DVD-ul înapoi, că doar nu aveam chef să plătesc şi penalităţi amboulea. Mi-am făcut atunci un calcul rapid şi am realizat că “distracţia” de a vedea vreun film m-ar costa cam multişor. Plus că oferta era sinistru de limitată (în condiţiile în care nu sunt chiar consumator de blockbusters).
Aş putea (teoretic) să cumpăr filme, dar pe majoritatea vreau să le văd o singură dată şi costurile ar fi şi aşa prea mari. Serialele aş putea să le văd dezlânat şi cu întârziere (Grey’s Anatomy de pildă era dat de TVR cu un decalaj de 2 sezoane faţă de ABC. Chestie care nu deranja enorm, dacă nu s-ar întârzia difuzarea unui nou sezon şi câte un an pentru a-l prinde eventual mai ieftin, nu mă pricep).
La cinema e OK să mergi. Am vizionat ceva filme anul trecut, câteva cu “blogărimea” din Timişoara. O gaşcă faină de oameni şi câte un film destul de interesant. Costă distracţia, dar măcar sprijinim industria filmului, mai ales când pelicula merită efortul.
Ca mare amatoare de filmăraie, au trecut doar 2-3 zile de la începerea sejurului în casa prietenilor noştri, că deja mă mânca sub coadă să văd ceva. Şi vine capul familiei cu un disc în mână cu Angels and Demons (parcă). Îl întreb de provenienţă şi răspunde scurt “l-am primit”. Mda, se pare că şi la ei merge treaba cu “primitul”, cuget io foarte rapid, gândindu-mă că nu trebuie să ne mai facem noi românii procese de conştiinţă, dacă şi un american “primeşte” filme.
Terminăm de vizionat filmul, io tot dată pe spate de sunet şi imagine (un proiector, un ecran “roll-up” şi un sistem audio decent), plus că filmul nu a fost nici plictisitor nici idiot.
Peste 2 seri iar vine la noi în cameră. “Ce ziceţi, mai căutăm ceva de văzut?”. Adică, pe româneşte, iapo, ce zici de nişte ovăz?. Sigur că vedem. Dau să caut prin cele câteva discuri din cameră şi îl văd că deschide laptopul. Şi caută ceva pe un site. Netflix. Nu bag linkul (puneţi şi voi un .com în coadă), că nu scriu advertorial. Şi nu sunt singurii cu serviciul în cauză.
Şi ne fâţâim pe site să găsim ceva de vizionat. Încă nu îs io în clar suficient cu ce se întâmplă, dar stau să caut cu el ceva interesant. Mda, vrea HD să se vadă, intrăm pe categorie. Şi dă play.
Atunci cuget io că e ceva putred în Danemarca şi întreb ca omul cum poate face asta. Şi aflu care e “sistemul”.
Are un disc de streaming pe care il pune în PlayStation (cică e bun pentru mai mult decât doar jocuri. Oricum avem un singur joc cu maşini, deci nu de aia e scula în casă). Intră pe site, în cont, şi alege ce vizionează. Poţi face streaming pe comp direct sau adaugi filmul în lista PS-ului. Şi dai play.
Ce înseamnă streaming-ul ăsta?
Normal că, în momentul în care am văzut “loading”, eram gata să merg să încălzesc nişte lapte să beau, eventual să îl trimit să fumeze o ţigară etc. Că doar ia timp. Mda, 5 secunde. Şi a început filmul. Nicio pauză, nici un tremurici. NIMIC. Puteam să jur pe coada lui Juni că filmul e pe discul ăla din PS sau că e pe vreun comp în cameră şi de fapt suntem conectaţi la el.
Dacă nu ai chef de streaming, comanzi un DVD. Vine prin poştă ÎNTR-O ZI. Poţi să îl ţii cât doreşti, fără penalităţi. Îl returnezi (ai un plic “auto-plătit” în interior, ferească sfântul să plăteşti câţiva cenţi poşta) şi comanzi altul. Normal că putoarea din mine ar sta călare pe streaming, că e şi mai comod.
Cât îl costă pe prietenul nostru acest corn al abundenţei cinematografice? 9 dolari pe lună. NOUĂ DOLARI.
Ce vezi prin sistemul ăsta? Cam de toate. Vechituri şi filme noi. Nu ştiu cum se văd la cinema, dar am vizionat deja The Blind Side şi Angels and Demons. Probabil că e vreun decalaj faţă de cinematografe, că le îngroapă altfel, aşa cum îngroapă deja firmele de închiriat “clasice” cu preţ pe DVD închiriat şi penalităţi la depăşirea perioadei convenite.
Există seriale, documentare, show-uri de televiziune, plus filmele “normale”. Nu sunt 500, nu sunt 1000. Sunt MULTE. Ai de unde să alegi la orice oră. Şi doar intri în cont, alegi şi vizionezi. Da, e streaming, nu ai fişierul. Nu ai însă nevoie de el, atât timp cât ai acces de oricâte ori doreşti. Şi ia 5 secunde să încarci filmul.
Iubi spunea că ai HBO-ul, dacă vrei filme. Da, pachetul “extra” de la UPC (noi pe ăştia îi avem acasă). Nu ştiu cât costă, că eu nu am pachetul. Ştiu însă că HBO dă nişte filme sinistre şi 2-3 ca lumea. Că Cinemax 2 a repetat Gladiatorul timp de o săptămână. Sunt şocată de rahaturile difuzate la HBO Comedy. Probabil stau io prost cu simţul umorului.
Nu asta e soluţia. Nu nişte programe obosite care freacă 3 filme bune pe lună şi în rest pun tot felul de umpluturi. Nu repetarea unui film până provoci greaţă. Nu 3 dolari pe un DVD închiriat şi returnat în 24 de ore. După care cauţi ca boul prin câteva sute de filme de duzină.
Un DVD cu un sezon Grey’s Anatomy costă la Borders 70 de dolari. Am văzut şi făcut stânga împrejur. Pe un sistem de genul ăsta văd totul până la sezonul 5 inclusiv. Sezonul 6 e în derulare pe ABC. Cu 5 minute de reclame la fiecare 5 minute de film ( nu ştiu dacă ăştia au ceva de genul CNA, dar e cam necesar, sincer). Dar îl vezi joi seara, ca tot omul, după care e Private Practice. Şi pe alt program House MD. Dacă ai poftă de revederi, te loghezi pe situl minunat şi bagi vizionare. Că doar te costă 9 dolari pe lună.
Al nost’ prieten deci primeşte discurile de la Netflix, nu cum îl bănuiam, săracul. Ştie din auzite ce e cu torentele, că e sys admin. Soţia nu reuşeşte să bage la cap ce este asta. “A, intraţi pe site şi descărcaţi. Da, ca la noi”. Apucă-te să îi explici femeii că nu e ca la “voi”. Că nu avem un asemenea sistem, atât de ieftin şi bine pus la punct, încât să nu merite efortul să scoţi din alte “surse”. Că descarci de la alţii pe “ne-ve” şi că, deşi nu colecţionezi fişierele în cauză (în majoritatea cazurilor dau shift+delete imediat după vizionare), tot eşti pe lângă lege.
Aş plăti 9 dolari pe lună pe ceva similar ce să funcţioneze în România? DA şi iar da. Fără discuţie. Decât programele “suplimentare” de la UPC, mai bine un sistem în care aleg EU ce doresc şi când doresc să vizionez. Aş fi prima cu ăia 9 dolari în dinţi. Să am de unde să aleg filme bune sau seriale şi să am un streaming ce nu se gripează de 10 ori pe transmisie.
Într-un asemenea caz nu cred că merită să mai descarci filme de pe unde se poate. Că durează mai mult download-ul decât un streaming. Şi pentru că 9 dolari nu consider că sunt o sumă uriaşă, chiar şi pentru România.
Voi aţi da banii ăştia pe un asemenea sistem? Credeţi că ar “prinde” la noi?
